UTA Arad

Meszar nu se teme de retrogradare, are încredere în Balint și promovează doar trei dintre achizițiile stagionale: Cascini, Postolachi și Barbosa!




Alexandru Meszar a ieșit în presa centrală (mai precis în ProSport)  cu diferite considerații, în special legate de „speța Roger”, ce a inflamat puțin spiritele între CFR Cluj și UTA. Jucătorul a fost declarat liber de FIFA și a semnat cu arădenii, iar joi ar putea fi teren împotriva sa echipă.

Conducătorul de facto al „Bătrânei Doamne” îi dă o replică ironică și lui Neluțu Varga, care a amenințat cu judecata clubul de pe Mureș, dar și pe mijlocașul brazilian. „Îmi pare rău pentru domnul Varga, îl apreciez pentru investițiile și rezultatele de la Cluj, dar îi semnalez respectuos că e sfătuit greșit de anumiți oameni din jurul dânsului, care trebuie să-și justifice probabil poziția. Nu vreau să dau nume. Dacă cineva îi spune doar ceea ce vrea să audă, de exemplu acum că va câștiga CFR în cazul lui Roger, e într-o eroare. Nu-mi permit să afirm că e păcălit, nu folosesc astfel de cuvinte, dar, glumind puțin, poate unii îi mai zic lucruri trăznite, vorba emisiunii. Problema dânșilor e că CFR pierde cam toate procesele importante”, a punctat Meszar.

Șeful arădenilor nu consideră că UTA poate fi încadrată la vreo infracțiune legată de bridge-transfer”, prin intermediul maghiarilor de la Szentlorinc:  „Definiția în acest caz e clară în sensul că e o iregularitate dacă discutăm despre ocolirea unor obiective financiare, a unei grile, neplata salariilor. Aici au funcționat însă doar criterii sportive, așa că suntem complet liniștiți. Să ne amintim cum l-a pierdut Hermannstadt pe Iliev. A fost transferat liber prin FIFA. A plecat mai întâi în Bulgaria și l-a luat imediat Universitatea Cluj, adică un mecanism similar cu cel de la Roger. Repet, nu avem nicio problemă!”

UTA a câștigat un singur meci din ultimele 17 și este pe loc de retrogradare directă, dar Alexandru Meszar îi acordă toată încrederea sa lui Laszlo Balint. Dar, tot el recunoaște că transferurile din vară au fost neinspirate. „Nici măcar ca idee nu s-a pus problema să ne despărțim de antrenor. Sigur, rezultatele se lasă încă așteptate, dar echipa arată bine, are posesie, dezvoltă un joc promițător, însă suferim la eficiență. E și o chestiune de șansă în acest moment la UTA. Sunt convins că vor veni și victoriile, pentru că felul în care arată formația ne dă speranțe. Nu ne temem de retrogradare. Adevărul e că am făcut un mercato nereușit în vară, iar asta se simte. Mă refer la achiziții, capitol la care i-aș trece, totuși, la plus pe Cascini, Postolachi și, acum, Willie, adus însă în iarnă”, a mai declarat Meszar pentru ProSport.








Articole de la JOHNNYBET



10 comentarii

  1. Rezultatele se lasă așteptate, dar la ce atâta graba? Mai sunt 3+9 meciuri, puncte de câștigat la greu, nu gluma. Toate ca niște finale, cum le place unora să spună.
    Transferuri nereușite, hmmm, oare conducerea profesionista pe care o reprezentați la cel mai înalt nivel, nu are nicio ,, contribuție ” la povestea asta?

    0
    0
  2. Și Chindriș, Abeid pot fi trecuți la transferuri reușite poate chiar și Benzar dacă își revine repede.
    Nimic de Keseru? Dacă sa fentat cu el de ce îl ține în continuare? De ce nu a reziliat cu el? UTA e finanțată din bani publici și a suporterilor dacă Meszar aducea bani de acasă rezilia demult cu Keseru.

    0
    0
    1. de ubing nu ziceți nimic de cascini de Anton de postolachi etc in primul rand la UTA nu este misloc deloc sub orice critica

      0
      0
      1. Am crezut că numai eu văd acolo spatiu gol imens. Slabi mijlocași, nu ajută apărarea, nu ajută atacul. Fără orizont, consumă energie degeaba. Nu știu aglomera pe axul central. La noi e bulevard. De la ei nu se duc mingile nicăieri, poti număra pe degetele de la o mână pasele lor către atacanti pe meci

        0
        0
      2. In afara de Isac, nu as pastra pe nimeni de la mijloc.

        Batha – inimos, dedicat, dar limitat.
        Anton – capricios ca joc, greu de crezut ca a facut candva parte din anturajul nationalei, mai reuseste cate o pasa luminoasa, dar sa ne fereasca sfantu de centrarile lui.
        Ubbink – imprevizibil, din pacate de cele mai multe ori, in sens negativ (dispare din joc). Face un meci mare, apoi 5 etape uiti ca exista.

        Am uitat de Cascini – aici am anumite rezerve. A inceput promitator, dar s-a stins. Sa zicem ca ar fi bun de solutie de rezerva.

        0
        0
    1. Dupa 3 etapa de play-out vom vedea cum stam. Alea is vitale.
      Com juca in deplasare la cine termina pe 8, sanse mari sa fie Voluntari.
      Apoi vine cine termina pe 9, probabil Petrolul.
      Apoi mergem la cine gata pe 10, probabil Chindia.

      Din meciurile alea ne vor trebui 4 puncte.

      Urmeaza apoi „rivalii”, in ordinea descrescatoare a locurilor. 5 meciuri care vor hotari ce si cum. (de acolo avem nevoie de 9 pct)

      FCU/Sepsi vor fi ultima etapa.

      O fi alt program, doar daca prin absurd nu terminam pe 15.

      0
      0
  3. Numai pe national si international mai da interviuri? Pe cand o prezenta la conferinta de presa locala? Cred ca jurnalistii au o tolba de intrebari pentru domnul.

    0
    0
    1. Da, ce să zic campionii presei sportive din satul Arad.
      Câți jurnaliști au fost astăzi la conferința de presă? TREI, 3!
      Asta e, asta suntem.

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button