Alte sporturi

Șiria Winter Trail a adunat peste 400 de alergători din 7 țări, între care și 20 de militari francezi!



Șiria a fost gazda celui mai important eveniment sportiv din ultimii ani. Peste 400 de sportivi, unii dintre ei de talie mondială, au fost prezenți sâmbătă la Șiria Winter Trail, un eveniment destinat atât sportivilor amatori cât și profesioniști. Organizat de Asociația Turistică ,,În Amomnte”, în parteneriat cu Primăria Comunei Șiria, Primăria Pâncota și Serviciul Județean de Salvamont Arad, Siria Winter Trail are ca scop promovarea alergării montane pe distanță scurtă și medie, pe un traseu marcat.

Competiția a avut 3 probe: cursa de 6,8 km cu o diferență de nivel de 200 de metri, o cursă de 15 km cu diferență de nivel de 730 de metri și 24 de km cu diferență de nivel de 1100 de metri. Chiar dacă nu am avut parte de cele mai bune condiții meteo, toti alergătorii au trecut linia de sosire în siguranță și cu zâmbetul pe buze.

La Șiria au fost nume importante din atletismul românesc, cum ar fi Liliana Dragomir, Nicolae Bălan, Răzvan Farcaș, Alina Preda, dar și alergători cu performanțe deosebite din județul Arad cum ar fi Raluca Burtea sau Otilia Moț. De asemenea, au fost prezenți alergători din 7 țări din Europa. Printre concurenți s-au aflat peste 20 de militari fracezi, cantonați la Baza NATO de la Cincu din județul Brașov, care au ales să vină și să alerge în cadrul acestui eveniment.

Concursul s-a încheiat cu o festivitate de premiere dar și cu o masă tradițională, oferită de organizatori și parteneri, care în acest fel au pus în valoare produsele și producătorii locali din comuna Șiria dar și din împrejurimi. Masa a fost pregătită de Asociația Caritabilă ,,Gătim împreună pentru o lume mai bună”.

Administrația Comunei Șiria a dat dovadă de ospitalitate și i-a invitat pe concurenți dar și pe sustinătorii acestora să viziteze obiectivele locale cum ar fi: Muzeul Satului din Șiria precum și Muzeul Ioan Slavici din Șiria!










Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button