Balint, față în față cu trecutul recent: „Îndepărtarea mea prematură de la Craiova nu a fost ușor de digerat, dar acum concetrarea e 100% la UTA”

Laszlo Balint se întoarce pentru a doua oară în acest an pe „Ion Oblemenco”. După 1-1 cu FC U Craiova 1948, tehnicianul UTA-ei joacă împotriva fostei sale echipe de la cârma căreia a fost demis chiar după derby-ul Băniei câștigat pe 7 august, cu 2-1. Era doar runda a patra a prezentei stagiuni, la capătul căreia gruparea lui Mihai Rotaru avea 5 puncte în clasament, dar încă era în cursă pentru un loc în grupele Conference League.
Nu i s-a impus niciun obiectiv, ci doar să fie în „cărți” la titlu înainte de Campionatul Mondial
În deschiderea conferinței de presă de astăzi, Balint spunea că echipa sa este pe cale să încheie seria cu pretendentele la titlu în Superligă, cu toate că cel puțin lui nu i s-a impus locul 1 la Craiova. „În contract nu aveam specificat niciun obiectiv clar, nici grupele Conference League, nici câștigarea campionatului, nici câștigarea cupei. Era un obiectiv intermediar pe care mi l-am asumat și pe care l-am spus public. În cazul în care pe 14 noiembrie, la întreruperea cauzată de campionatul mondial, echipa ar fi fost la o distanță mai mare de 9 puncte de primul loc, atunci clubul ar fi avut dreptul să-mi rezilieze unilateral contractul. Eu mi-am asumat acest lucru pentru că m-am dus acolo ca să reușesc măcar să mă bat pentru pentru primele locuri, iar dacă diferența ar fi fost atât de mare, e clar că lucrurile nu ar fi funcționat așa cum și-ar fi dorit clubul și nici măcar cum mi-aș fi dorit eu. Dar, repet, nu am avut niciun obiectiv impus de la bun început. Dar nu e nici un fel de legătură între faptul că am fost antrenor acolo, pentru că ambiția mea și concentrarea mea sunt sută la sută către UTA. Universitatea Craiova a fost un capitol destul de încărcat cu trăiri, cu emoții, cu experiențe fel și fel, inclusiv profesionale sau personale, dar asta nu are nimic de a face cu ce se va întâmpla vineri seara pe teren. Se vor întâlni Universitatea Craiova și UTA, două echipe care își propun să câștige toate punctele puse în joc. Tot ce sper este se iasă un meci bun și rezultatul să fie în favoarea noastră”, susține tehnicianul „Bătrânei Doamne”.
Avantaj în pregătirea meciului de vineri? „Sunt anumite detalii pe care le vom transforma în informații”
Acesta recunoaște că are un mic avantaj în pregătirea confruntării de vineri seara, atâta timp cât a lucrat cu o mare parte dintre jucătorii Universității. „Pe lângă faptul că le știu calitățile de fotbaliști, pentru că așa putem spune că le cunoșteam calitățile și celor de la FCSB sau CFR, îi cunosc și personal. Lucrând cu ei o perioadă, chiar dacă scurtă, sunt anumite detalii pe care cu siguranță le vom transforma în informații către jucătorii noștri și către echipă. Eu sunt genul de om care, chiar dacă – să spunem – am suferit din punct de vedere profesional, fiind îndepărtat atât de repede de la Universitatea Craiova, nu am niciun fel de problemă cu nimeni de acolo. În conducerea clubului sunt oameni de fotbal pe care îi respect, dar îi respect și pe toți jucătorii de la Universitatea Craiova, indiferent că am lucrat sau nu am lucrat cu ei. Este drept că sunt și câțiva jucători de acolo cu care am o relație un pic mai apropiată, dar cred că este firesc. Așadar, cuvântul de ordine e respect, chiar dacă trebuie să o spun din nou, amărăciunea acelei îndepărtări premature nu a fost ușor de digerat”, a adăugat Laszlo Balint.
Nu crede că Pop este afectat interesul Universității pentru el: „E un copil suficient de echilibrat”
Și tot legat de Craiova și de faptul că în presa centrală s-a vorbit despre interesul lui Mihai Rotaru pentru Rareș Pop chiar înaintea meciului de UTA, Balint nu vede ceva ieșit din comun atâta timp patronul Universității nu declarat nimic pe acest subiect. „E o practică destul de comună la noi, însă, pe de altă parte, nu am văzut nicio declarație oficială dinspre Craiova. Am văzut doar un articol făcut pe surse, ori acest lucru cred că trebuie să-l ignorăm. Rareș e un copil suficient de echilibrat și stau de vorbă cu el mereu. Nu este prima oară când există interes pentru el, din ce știu eu au fost chiar verbalizate interesele respective, dar nimic concret ca ofertă scrisă pe adresa clubului. Este perfect normal, este un copil cu potențial, un copil care a jucat la un nivel bun sau foarte bun în ultima perioadă și care are de partea sa și niște reușite. Mă refer la goluri, pase de gol și atunci e normal să suscite interes. Dar, e concentrat sută la sută la ce are de făcut, mai ales că i-am explicat că, din punctul meu de vedere, încă mai are multe de făcut, de arătat la UTA tocmai ca să-și consolideze această parte de progres inițial. Are tot timpul ca să facă pasul către o altă echipă, la un alt nivel, dar sută la sută în acest moment Rareș este concentrat pe ce are de făcut la Arad”, mai susține „principalul” utist.


Oltenia nu i se potrivește lui Balint. Poate doar ca adversar. Odată obiectivele Craiovei erau comune și Aradului. Și încă cu bani putini sau cadouri sindicale. Craiova, mai mereu aruncata de media într-o lupta care nu e a ei. Vorbim de primele doua locuri. Jucători la ei care nu mai termina drumul de la talent la confirmare. UTA, ar trebui sa profite de atmosfera de naufragiu al corăbiei oltene, aruncata, a cata oara pe mal cu pânze și catarg frânt. Sigur ca orice nereușită la ei poate declanșa acțiuni ale lui Neagoe de tip Keseru. Adică tribuna, chiar pentru nume grele. UTA, trezita la realitate poate repeta jocul bun, și încă la o forță dubla. Atenție la deposedari, la mici conflicte de joc. Evoluția echipei e cotata la dura, aproape de limite regulamentare.