Live-text Liga a III-a (seria a VIII-a), etapa a 16-a, ora 15: Lipova – Ineu 1-0, Pecica – Pobeda 4-0, Cermei – Periam 0-1, finale

Divizionarele terțe s-au întors pe teren în noul an ieri. În seria a 8-a, dintre arădene a jucat doar Crișul Chișineu Criș, la Carani, în remiza (1-1), cu Phoenix Buziaș, iar astăzi, începând cu ora 15, intră în luptă și celelalte patru, două dintre ele în duel direct, pe noua arenă din Lipova. La Cermei e derby al suferinței, între ultimele clasate, iar Pecica și Pobeda încearcă să nu piardă contactul cu Crișul, aflată pe ultimul loc de play-off.
Șoimii Lipova – ACB Ineu 1-0
Formații:
Lipova: Buta – Petruț, Sabău, Abel Popa – Cristiu, Susan, D. Pop, Pamfile – Popovici, Jichici, Gavrilă. Rezerve: Poiană – Nagy, Clej, Angheli, Giosu, D. Rusu, A. Rusu, Bulza. Antrenor: Adrian Abrudean
ACB Ineu: Merșca – Spătaru, Cahill, Șerban, Nica – Zdrențan – Banam, Ndoye, Călin, Kouadio – Toure. Rezerve: Tulcan – Narsesovici, V. Roșu, Florea, Mâneran, Rucăreanu, Goia, Udrescu, Jurj. Antrenor: Cristian Sculici
Arbitri: Mircea Ardelean (Arad) – Cristian Buzzi (Oţelu Roşu), Răzvan Toader (Zăvoi – Caraş Severin)
Observatori: Constantin Făniță, Ionel Poclid (ambii din Timişoara)
Min. 1: Partida a început cu 10 minute întârziere, au existat unele progreme organizatorice. Gazdele joacă în albastru, ineuanii in verde-negru, terenul este moale, în jur de 450 spectatori se află deja în tribune, pe o vreme rece și închisă.
Min. 3: Ndoye pătrunde prin dribling în careu din dreapta, șutează puternic cu stângul, dar Buta respinge de pe mijlocul porții
Min. 12: Șut puternic al lui Ndoye de la 25 de metri, balonul trece la o jumătate de metru peste poartă
Min. 16: De cinci minute, Lipova domină teritorial, dar fără a-și crea ocazii la poarta adversă
Min. 18: Gol anulat Lipovei, lui Alex Popovici, pentru offside
Min. 21: Popovici pătrunde în viteză pe stânga, îi așează balonul lui David Pop în 14 metri, iar acesta trage din prima, cu latul, mult peste poartă
Min. 22: Ndoye îi trimite în dreapta lui Banam, acesta pasează prin fața porții, unde Toure nu ajunge de puțin la întâlnirea cu mingea
Min. 34: Gavrilă trece în stânga de Spătaru și trage în cros pe lângă colțul lung
Min. 35: Pamfile centrează din stânga, Popovici lovește mingea puternic cu capul, dar Merșca are un reflex extraordinar și respinge în corner
Min. 44: Pamfile centrează din stânga și Susan reia de la colțul scurt pe lângă
Min. 45: Gavrilă mai pătrunde o dată în stânga, trage la rădăcina barei la colțul scurt, de unde respinge Merșca
Min. 45+1: Fluier final al primei părți, Lipova a dominat clar partea a doua a reprizei pe un teren care a devenit tot mai moale odată cu scurgerea minutelor
Min. 46: Se reia meciul, trei schimbări la Ineu, au ieșit Banam, Kouadio și Călin, au intrat Denis Mâneran, David Florea și Udrescu
Min. 48: Susan trage din 8 metri lateral dreapta, în brațele lui Merșca
Min. 52: Toure e avertizat
Min. 53: Șut puternic al lui Șerban dintr-o lovitură liberă de la 16 metri, peste poartă
Min. 62: Cartonaș galben pentru Cahill, după o intrare tare asupra lui Gavrilă
Min. 63: Susan execută cu pământul o lovitură liberă de la 23 de metri, Merșca respinge în lateral
Min. 64: Dublă schimbare la Lipova, intră Clej și Denis Rusu, ies Jichici și Cristiu
Min. 67: Ocazie imensă pentru Ineu, Florea îl lansează în dreapta pe Mâneran care pătrunde în careu, dar pasa pe colţul opus către Udrescu e prea tare şi gazdele scapă de o fază complicată
Min. 71: Pamfile bate o lovitură liberă din dreapta, Sabău șterge mingea cu capul și o trimite în bara din dreapta lui Merșca, după care Șerban îndepărtează pericolul
Min. 72: Pamfile preia o minge înaltă în careu, o trimite în fața porții, de unde Popovici trimite pe lângă.
Min. 74: Denis Rusu reia de puțin pe lângă poartă din 12 metri
Min. 75: Gol anulat pentru offside lui Popovici.
Min. 76: Dublă schimbare la Ineu, ies Ndoye și Toure și intră Rucăreanu și Goia
Min. 78: Abel Popa centrează din stânga, Merșca respinge până la Gavrilă, care reia din prima cu capul, pe lângă poartă. Galben pentru Zdrențan
Min. 80: Atac în viteză al Ineului, Goia îi pasează lui Florea în 9 metri, acesta trage la colțul scurt, de unde respinge Buta
Min. 85: Schimbare la Lipova, iese Petruț, intră Bulza
Min. 87: GOL LIPOVA! Pamfile execută o lovitură liberă din stânga și Sergiu Sabău reia cu capul în plasă fără marcaj. Sărbătorește dându-și tricoul jos și este și avertizat.
Min. 90: Modificare la gazde, Gavrilă iese, intră Giosu
Min. 90+2: Ocazie imensă pentru Lipova, Șerban greșește o minge la marginea careului, Pop pătrunde singur-singurel până în 8 metri și trimite cu latul pe lângă colțul lung
Min. 90+3: Șerban e avertizat pentru o intrare tare asupra lui Pop
Min. 90+5: Final, Lipova se impune la limită după un gol marcat pe final și rămâne la un singur punct în urma liderului CSM Reșița.
Progresul Pecica – Pobeda Star Bîșnov 4-0
Formații:
Pecica: Zamfir – Moraru, Hrezdac, Gomboș, Sarkozi – Răchită, Arsene, Bozian, Câmpan, Stanciu – Borcea. Rezerve: Burtic – Puie, R. Bănățan, D. Roșu, Șerengău, Aldan, Gruia, Szep, Matyus. Antrenori: Mihai Petcuț și Bogdan Bozian
Pobeda: Stoianov – Bogdan, Miculescu, Lengyel, Ienovan – Grigoriu, D. Vasilcin, Rad, Kone – S. Budur, Grigore. Rezerve: Szofran, Berceanu, D. Bălace, Ghiuruțan-Tomescu, Vincu, Boboiciov, Solomon, Kalapis, Babușcov. Antrenor: Daniel Vasilcin
Arbitri: Victor Hurducaș (Iclod – Cluj) – Sergiu Duma (Zalău), Ștefan Birjac (Păuşa – Sălaj)
Observatori: Sebastian Moisin (Oradea), Adrian Copăcean (Caraş Severin)
Min. 1: Debut de partidă, Pecica evoluează în echipamentul clasic, galben-albastru, oaspeții joacă în vișiniu complet
Min. 10: Ocazie mare pentru oaspeți, Ienovan primește o pasă lungă de la Miculescu și trage la poartă, balonul e respins de pe linie
Min. 11: Cartonaș galben pentru Răchită, după un fault
Min. 18: Galben și pentru Ienovan, pentru un fault comis în lateral stânga
Min. 19: Centrare a lui Arsene din lovitură liberă, Stanciu trimite cu capul puțin pe lângă poartă
Min. 22: Stanciu intră în careu și încearcă să centreze, balonul este blocat, corner pentru gazde, care însă rămâne fără rezultat.
Min. 32: Borcea înscrie, dar golul este anulat.
Min. 35: Șut de la distanță al lui Arsene, puțin pe lângă poartă
Min. 39: După o centrare în careu, mingea sare la Bozian, mijlocașul gazdelor trimite un șut bun, dar Stoianov respinge în corner
Min. 45: Pauză la Pecica, scor alb după primele 45 de minute.
Min. 46: A reînceput partida, fără schimbări în cele două formații
Min. 47: Arsene execută o lovitură liberă de la 18 metri, șutul său trece puțin pe lângă bara din stânga lui Stoianov
Min. 50: Grigoriu comite un fault la 20 de metri și primește cartonașul galben. Lovitura liberă este executată tot de Arsene, de această dată pe jos, Stoianov respinge
Min. 51: Răchită trage la poartă din centrul careului, prinde Stoianov
Min. 56: Galben pentru Kone
Min. 58: Mingea sare norocos la Câmpan la șapte metri de poartă, dar fotbalistul gazdelor ratează complet execuția și trimite peste transversală
Min. 61: GOL PECICA! Mingea ajunge la Bogdan Bozian la 15 metri, iar acesta înscrie cu un șut la colțul lung
Min. 65: Dublă schimbare la oaspeți, ies Rad și Ienovan, intră Bălace și Vincu
Min. 66: Modificare și la gazde, iese Răchită, intră Puie
Min. 68: Iese Bogdan și intră Szofran la Pobeda
Min. 70: Galben pentru Gomboș
Min. 72: Cartonaș galben și pentru Arsene, pentru proteste
Min. 77: Grigore scapă singur cu Zamfir și trage la poartă, portarul gazdelor intervine excelent
Min. 78: Schimbări la ambele formații: la gazde intră Bănățan și iese Stanciu, iar la oaspeți iese Lengyel și intră Ghiuruțan-Tomescu
Min. 81: Cartonaș galben pentru Vincu
Min. 82: GOL PECICA! Arsene execută o lovitură liberă din lateral dreapta, mingea este deviată de Bănățan în fața porții pentru Dan Puie, care înscrie
Min. 85: GOL PECICA! Arsene execută un corner, Denis Hrezdac se înalță excelent și marchează al treilea gol
Min. 86: Triplă schimbare la gazde: ies Câmpan, Gomboș și Moraru, intră Șerengău, Szep și Roșu
Min. 89: Kone primește al doilea galben și e eliminat.
Min. 90+1: GOL PECICA! Mirel Arsene înscrie direct dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri.
Min. 90+2: Final de meci, Progresul Pecica se impune clar, după trei goluri marcate în ultimele 10 minute.
Gloria Lunca Teuz Cermei – Avântul Periam 0-1
Cermei: Bodea – Balazs, Lazăr, D. Salka, Deta – Gruiescu, Hațegan, Piț, Andrieș – Varga, Șimăndan. Rezerve: Malița – Țurcanu, Novac, Mateucă, Hrudei, Cleuță, Clipotă, Puta, Pașcu. Antrenor: Cristian Todea.
Periam: Gakos – Stemate, Bilia, Bot, Mager – Gaspar, Oancia, Mitre, Viașu – Baranyi, Sîntean. Rezerve: Rădulescu – Gălățan, A. Popescu, Spulber, Prața, Mînecan, R. Mureșan, Cochințu. Antrenor: Răzvan Leuca
Arbitri: Răzvan Necrici (Chechiş – Maramureş) – Krisztian Toth (Petreşti – Satu Mare), Tamaș Kopriva (Carei – Satu Mare)
Observatori: Sorin Ciotlăuș (Deva), Florin Ştiube (Reşiţa)
Min. 1: A început meciul, gazdele evoluează în roșu, oaspeții în albastru, teren bun, cer înnorat
Min. 8: GOL PERIAM! Viașu are o incursiune pe stânga, se oprește la marginea careului talonat de un fundaș, așează în spate la 20 de metri la Ovidiu Oancia, care șutează puternic, pe jos la colțul lung, Bodea fără reacție.
Min. 36: Cermeiul are posesia, atacă și caută egalarea, dar timișenii se apără bine
Min. 37: Șimăndan trage din careu, peste poartă
Min. 38: Galben pentru Bodea
Min. 45: Șimăndan trage din careu în blocaj. Vor fi trei minute de prelungire
Min. 45+3: Pauză, oaspeții sunt în avantaj după reușita lui Oancia din minutul 8
Min. 46: A început repriza secundă, fără modificări
Min. 48: Șut în cros de la 20 de metri al lui Baranyi, mingea trece pe lângă poartă
Min. 50: Șimăndan marchează din careu la o centrare a lui Hațegan dar tușierul inventează un offside și anulează reușita
Min. 58: Varga trage de la 15 metri, boxează Gakos
Min. 60: Dublă schimbare la oaspeți, ies Mitre și Viașu, intră Mânecan și Gălățan
Min. 62: Gruiescu trage din 10 metri lateral stânga, pe lângă poartă
Min. 63: Cartonaș roșu pentru Baranyi! Fotbalistul oaspeților este eliminat pentru o lovitură cu cotul asupra lui Piț la centrul terenului
Min. 70: Șut al lui Salka de la 25 de metri, respinge Gakos în corner, iar lovitura de colț rămâne fără urmări
Min. 72: Triplă modificare la gazde, ies Gruiescu, Andrieş şi Haţegan, intră Mateucă, Paşcu şi Hrudei
Min. 77: Piț trage de la 25 de metri, pe lângă poartă
Min. 79: Galben pentru Sîntean
Min. 82: Oancia trage în cros de la 25 de metri, pe lângă poartă
Min. 84: Două schimbări la oaspeți, ies Sîntean și Mager, intră Spulber și Mureșan
Min. 88: Modificare și la Cermei, intră Cleuță în locul lui Varga
Min. 89: Schimbare la Periam, iese Gașpar, intră Prața
Min. 90: Corner pentru gazde, Bodea, urcat în careu, reia din voleu în cotul ridicat al unui adversar, „centralul” nu acordă nimic
Min. 90+2: Final, Cermeiul pierde în duelul cu Avântul Periam