Superliga

Bogdan Argeș Vintilă – antrenorul care și-a asumat obiectivul salvării la Pitești, UTA vizitează arena din Trivale peste o lună și jumătate!







Ca și UTA, FC Argeș este într-o situație dificilă. Cu un loc 14 în clasament, formația din Trivale a căutat cu disperare un antrenor înaintea debutului în play-out. După demiterea lui Marius Croitoru, șefii „vulturilor” au țintit sus, la Adrian Ursea, da fostul manager al lui Nice a refuzat propunerea. Apoi, conform Prosport, Marius Măldărășanu sau Alin Minteuan au fost împiedicați de anumite clauze pentru a-și părăsi echipele cu care se află sub contract, respectiv FC Hermannstadt și CFR Cluj.


În acest context, conducerea echipei din Pitești și-a restrâns căutarea la Mihai Teja, Ionuț Badea și Bogdan Argeș Vintilă, alegându-l – în cele din urmă pe al treilea. În această dimineață, gruparea piteșteană a confirmat numirea fostului tehnician al lui FCSB, care a evoluat timp de 9 ani în „alb-violet”. ”Clubul FC Argeș și Bogdan Argeș Vintilă au ajuns la un acord pentru postul de antrenor principal al grupării din Trivale ce se va întinde până în vara lui 2025. Acesta s-a întors acasă după 16 ani, în 2007 fiind ultimul său meci ca jucător al Argeșului. Tehnicianul în vârstă de 51 de ani a condus deja primul antrenament al echipei noastre. Destinul i-a prezis încă din primele zile ale vieții o legătura strânsă cu echipa din Trivale. A îmbrăcat tricoul alb-violet timp de 9 sezoane. A spus mereu că FC Argeș este singura sa iubire. Bine ai revenit acasă, Super Vintilă!”, a transmis printr-un comunicay FC Argeș.


Bogdan Argeș Vintilă a oferit o primă reacție după revenirea sa la FC Argeș. Tehnicianul a spus că s-a întors pentru a ajuta echipa să își îndeplinească obiectivul. „Am venit să pun umărul la îndeplinirea obiectivului. Este un sentiment frumos. Sunt bucuros că am revenit la Pitești, oraș care m-a adoptat și căruia îi datorez multe. Am venit să pun umărul la îndeplinirea obiectivului, să jucăm un fotbal plăcut, dar și eficient. Dacă nu veneam în situația asta, când să mai vin? Dacă nu eu, atunci cine? Mă bucur că au apelat la mine. Sper să reușim împreună cu jucătorii și să fim fericiți la sfârșitul campionatului. Important este să ieșim din zona locurilor care pot duce în liga a doua, dar asta doar cu un joc bun. În momentul ăsta trebuie să le redau plăcerea jucătorilor de a juca fotbal. Este presiune, este normală presiunea într-un fel, dar trebuie să fie pozitivă. Suporterii argeșeni trebuie să aibă încredere în echipă”, a fost declarația lui Bogdan Argeș Vintilă după revenirea la FC Argeș.

Formația din Trivale a terminat sezonul regular pe locul 14, peste UTA, având avantajul rezultatelor directe, adică două victorii: 2-0, la Pitești și 1-0, la Arad. Cele două echipe pleacă de la egalitate de puncte în play-out (14, cu rotunjire) și se vor duela pe arena „Nicolae Dobrin” în etapa a 7-a (antepenultima), pe 6 mai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button