UTA Arad

Nicolae Bara a murit la vârsta 68 de ani, fostul președinte al UTA-ei intenționa să se întoarcă în „alb-roșu”!



Astăzi, clubul UTA se desparte de unul dintre cei mai apreciați președinți din perioada post revoluționară. Nicolae Bara s-a stins din viață la Viena, acolo unde se stabilise de câțiva ani după ce a ieșit din fotbal, dar și din mediul de afaceri și politic. Avea 68 de ani și vechi probleme de sănătate la inimă, încă de pe vremea când devenise finanațator și președinte al „Bătrânei Doamne” în vara anului 2006, când a și readus-o pe fosta campioană a provinciei în Liga 1. Odată cu vârsta, aceste probleme s-au agravat, iar inima sa a cedat astăzi.

Intenționa să revină la UTA

Numele lui Bara a revenit în actualitate chiar în această iarnă, când fostul șef al „roș-albilor” a trimis o scrisoare de intenție pe adresa clubului prin care-și manifesta dorința să se implice din nou la clubul arădean. A și purtat discuții cu Alexandru Meszar, conducătorul de facto al grupării arădene, dar nu s-a concretizat nimic sau mai precis lucrurile urmau să fie dezbătute din nou la finalul acestui sezon. Nicolae Bara a și asistat din tribuna oficială a noii arene „Francisc Neuman” la meciul cu CS Mioveni (1-2) și urma să mai vină și la cel cu FC Botoșani, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.

În cele două sezoane în care a fost președinte și principal finanțator al UTA-ei, Nicolae Bara a investit în jur de 8 milioane de euro, prin intermediul firmei sale Frigothenica. A mai mai deținut la un moment dat publicațiile Sport Total și „Ziarul”, dar și postul de radio Sport Total FM și a fost deputat al României din partea Partidului Democrat între anii 2004-2008, ocazie cu care s-a intersectat cu fostul primar al Aradului, Gheorghe Falcă.

Mesajul de adio al lui Igaș

Ulterior s-a împrietenit cu Traian Constantin Igaș, fost Ministru de Interne și președinte de onoare al UTA-ei în urmă cu 15 ani, care astăzi își ia rămas bun de Nicolae Bara printr-un mesaj postat pe un site de socializare: ”Drumurile și acțiunile noastre au fost mereu purtate de gândul cel bun, de azi înainte rămâne doar amintirea vremurilor prin care am trecut împreună ! Drum lin spre eternitate,prieten bun !!!!” Vestea disparției lui Bara a fost confirmată și de un alt prieten bun al său, apreciatul jurnalist Marius Mitran, care a activat și el la UTA între anii 2006 și 2008 ca director de imagine.

Redacția sportarad.ro transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!









10 comentarii

    1. Un comentariu penibil… atât poți într-un astfel de moment (citește articolul poate pricepi în ceasul al 13lea ceva…)

      R.I.P. Bara Nicolae cu inimă alb roșie… până la moarte!

      0
      0
      1. Bara a fost un utist adevarat care a vrut sa investească la UTA dar a fost refuzat de Soany.
        Astăzi Soany a bagat-o pe nevasta-sa in conducere.
        Asta nu-i penibil?

        0
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button