UTA Arad

AFC UTA are de azi 7 membri, cu cine va sta la masă SCU de acum înainte?



În ziua Adunării Generale a AFC UTA Arad, cei de la Suporter Club UTA au aflat că vor sta la masă de acum înainte cu alte trei persoane. Pe scurt, avocatul Sorin Lanevschi l-a informat pe Claudiu Negru, noul președinte al SCU, că Alexandru Meszar, Florin Voinea și Alexandra Lucaci au decis să-i primească lângă ei ca membrii cu drept de vot pe Gabriela Meszar, soția conducătorului de facto al clubului arădean, Călin Costea și team-managerul „roș-albilor”, Dorin Stana.

Votul împotrivă a lui Negru a fost insuficient, astfel că de azi AFC UTA Arad numără 7 membri. Cunoscând conflictul dintre SCU și conducerea clubului, Călin Costea (foto) este cel care a stat la discuții cu reprezentanții suporterilor pentru cedarea și așa-zisei părți publicitare și comerciale a mărcii UTA, dar – până la urmă – s-a înțeles cu Alexandru Meszar, motivându-și – astfel – alegerea: ”Am decis că sumele de bani din orice activități produse de către oricine pe baza activității echipei de fotbal UTA trebuie să se întoarcă în cea mai mare parte la aceasta. Această cedare reprezintă normalitatea, drepturile trebuie să fie la club, unde sunt cheltuielile, acolo trebuie să fie și veniturile”. De astăzi, Costea a intrat oficial și în AFC UTA, iar fanii susțin că acesta nu deține la OSIM decât simple litere ce nu au nimic în comun cu marca UTA.

Altfel, la Adunarea Generală de azi, lângă Claudiu Negru a ajuns și Radu Buda, avocatul agreat de SCU. Așa cum afirma acum câteva săptămâni într-un comunicat, din postura de membru al AFC UTA, organismul fanilor a solicitat bilanțurile contabile ale clubului pe ultimii trei ani. Dacă nu le vor primi, cei de la Suporter Club UTA susțin că se vor îndrepta în instanță împotriva conduceri grupării emblemă a orașului.

În tot acest timp, UTA sângerează din punct de vedere sportiv, aflându-se pe loc de retrogradare directă și după prima etapă a play-outului Superligii.









19 comentarii

  1. Nu spunea domnul Meszar că acest Costea a cedat gratis acele litere? Se pare că nu e gratis, acum a primit răsplata intrând oficial în club!
    Investitorii arădeni, arădeni serioși cu firme serioase și care iubesc clubul nu au loc la UTA, dar soția lui Meszar are loc, la fel și acest Costea care are probleme cu legea (birtul lui de pe ștrand a fost vizitat de Anaf (informație preluată din presa arădeană) și se pare că au descoperit nereguli mari). Dorin Stana care în acte se pare că administrează hotelul din Subcetate unde sunt cazați juniorii clubului a primit și el un loc călduț!
    Oare de cui îi e frică lui Meszar de a băgat-o pe soția lui acolo? Îi era frică de Voinea și de secretara lui?
    Oameni buni și onesti, în continuare mai puteți avea încredere în Meszar? Când el spune una și face alta, când el spune că politicul nu e implicat la UTA și de fapt e (existând și dovezi scrise în acest sens când Meszar dădea mesaje dacă există disponibilitate pentru o întâlnire cu falcă), oare pentru bani vă vindeți și sufletul? Întrebare pentru toti cei care încă îl susțin pe Meszar deși dovezile sunt clare!
    O rușine mai mare pentru Arad cred că nu există, să fim mințiți în față și totuși să susținem un mincinos!

    0
    0
    1. Așa trebuie, să fie mocirlă dacă e mocirlă până la capăt,că fără susținere serioasă lui Mesar iar tremura scaunul. Eu am mai spus că ar trebui retrase palmaresul, sigla și culorile de la mesar mai ales dacă se retrogradează și înființat o echipă nouă cu oameni de bună credință și iubitori ai acestui club chiar și din liga 4 cu acești suporteri minunați care iubesc acest club necondiționat .Cu UTA Arad până la moarte.Jos cu Mesar și șleahta lui
      .

      0
      0
  2. Dar ce plus de valoare aduc acesti noi membrii? Din cate se vede conducerea clubului se „profesionalizeaza” din ce in ce mai mult… bine ca pentru oamenii cu bani nu a fost loc

    0
    0
  3. Interesant ca a așteptat să se aprobe finanțarea de la primărie și după i-a băgat pe ăștia în club.
    Meszar fără banii publici nu ar sta la UTA, Atletico DJTS.
    Stați ca mai are rude socru două fete e posibil să mai crească familia nobiliara Meszar.

    0
    0
  4. Dubioasa miscare la prima vedere dar poate fi si un semn bun. Poate doreste sa primeasca pe investitori in club dar inainte sa faca asta s-a asigurat ca are o „majoritate“ favorabila lui in boardul clubului. Ramane de vazut daca e pe placul investitorilor.

    0
    0
  5. Deja pute tot mai tare treaba!

    Dacă la început înclinam să-i dau dreptate lui Meszar, amu nu face decât să-mi arate cât de tare m-am putut înșela.

    Tot ce sper e să nu se ajungă la rupturi și să nu ne facem de râs, precum Craiova, ori Timișoara, cum echipe multiple luptând pentru aceași identitate.

    0
    0
  6. Ar fi bine că domnul Meszar să-și aducă și restul familiei la conducere , sa schimbe numele echipei în Meszar KFT si evident sa nu uite sa dea asigurări că echipa nu retrogradează

    0
    0
  7. Echipa, UTA a fost înfințată în 1945.Au urmat perioade de carusel : ani de glorii urmate de decăderi.Și în fruntea clubului se perind fel și fel de oameni de bine : patroni,investitori, președinți. Niște șmecherași. După atâția conducători pricepuți și cu intenții bune în 2013/14 FC UTA se trezește în Div. a IV. fiind una din cele câteva sute de echipe din acel eșalon.Și atunci a apărut Meszar. Fără nume, fără funcții . Doar cu munca, organizare. Și a dus UTA în primele 16 echipe din România. Dacă doriți – cu suflet curat o echipă de fotbal propriu, un club mai bun în Arad vă propun să (re)înfințați Clubul de Footall AMTE/AMEFA ,cu o istorie foarte bogată, fiind îfințat în anul 1911. Din toamnă puteți începe în Div. a IV-a la Șiria ( teren omologat de FRF )

    0
    0
    1. Corect! Poate domnul Meszar, pe principiul , parafrazând, eu te-am promovat, eu te retrogradez, are ambiția să predea echipa altcuiva de abia când ajunge in liga 4.
      Cu munca și organizare ,dar , sa nu uitam , și cu multi, foarte multi bani publici. Și spun, gurile rele, deja, cu foarte multe datorii. Dacă mint ele, adică gurile rele, mint și eu .

      0
      0
      1. Măi limane, faceți și voi ceva. Cu bani publici. De acord. Luați-vă o echipă, De exemplu selecționata Comlăușului.De jos. Promovați-o în Superligă, după care – dacă vreți puteți s-o distrugeți . Aveți să întrați în istoria vieții fotbalistice al Aradului. Dar voi mereu încercați să vă mândriți cu penele altora :
        UTA R Ă M Â N E liberă.

        0
        0
        1. Am vrut investitori privati! …. ne-o dat Soani investitori privati! Si, daca e cazu….. mai are de unde! Stan si Bran sunt mici copii pa langa astia! Un lucru e sigur! Meszar vrea sa lase UTA-lui, copiilorsai, nepotilor si stra…stranepotilor sai! UTA e Meszar! Gata cu „UTA suntem noi!” Sau „UTA Arad!”

          0
          0
        2. Măi Friz, in orice socitate normală idolul tău Meszar era demult la răcoare, ce act de corupție mai clar, și anume să conduci un club din bani publici fără a deține nici o funcție oficială in club.

          0
          0
          1. Meszar este in consiliul director al Asociatiei, functie neremunerata.
            Clubul nu este sustinut din bani publici ca si Lipova, Crisul sau Sebisul de exemplu, doar depune niste proiecte ca si alte cluburi sportive si primeste acele sume strict pentru destinatia ceruta si acei bani nu pot fi folositi la salarii

            0
            0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button