Alte sporturi

Dana Dodean se desparte (și) de tatăl său: Gheza Dodean a fost un important fotbalist al Aradului!




Familia fostei campioanei europene la tenis de masă, Dana Dodean, este în doliu. Ioan Gheza Dodean (72 de ani), tatăl valoroasei jucătoare arădene, cu prezențe și la Jocurile Olimpice, s-a stins din viață la aproape trei ani de la dispariția soției dragi, Floria Dodean. Alături de aceasta a avut patru copii, toți jucători de tenis de masă, Daniela, Andreea, Adrian și Cristian, acesta din urmă fiind cel care se ocupă la Arad de Academia înfințată de sora sa Dana.

Gheza Dodean a fost și un respectat fotbalist al Aradului, evoluând sezoane de-a rândul pentru Constructorul Arad, avându-i printre colegi și pe „eroul de la Sevilla”, Helmuth Duckadam. A mai evoluat și pentru Vagonul Arad.

”Cu adâncă durere în suflet, anunțăm încetarea din viața a celui care a fost frate, tată și bunic Gheza Dodean. Serviciul de priveghere va avea loc in aceasta seara și mâine seara de la ora 20,la Casa Funerara Kuki, Strada Cocorilor nr4. Slujba de înmormântare va avea loc Vineri, 31 martie, ora 13”, a postat familia Dodean pe Facebook.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button