Baschet

Start în semifinala Constanța – Arad: Baschetbalistele lui Bulj încearcă să obțină primul punct și să joace cu calificarea „pe masă” acasă!




Ținând cont de nivelul atins de Sepsi Sfântu Gheorghe în acest sezon, cu victorii pe linie în grupele Euro Cup, dar și în întrecerile interne, cu succesul impunător în finala Cupei, 109-63, chiar în fața Aradului, obiectivul maxim al „galben-albastrelor” pare a fi calificarea în finală. O misiune deloc ușoară, complicată după parcursul din sezonul regular al LNBF, încheiat cu plasarea pe locul 3 și, deci, o deplasare în plus pe terenul formației de pe locul 2 în semifinale.

Aradul abordează semifinala cu Constanța cu două „straniere” în plus

Prima dintre aceste deplasări va avea loc chiar în acest weekend, în capătul celălalt al țării, la Constanța, acolo unde CSM CSU va face tot posibilul să valorifice avantajul terenului propriu. A bătut-o deja pe FCC UAV Arad pe Litoral chiar în startul acestui an, 76-68, cu mențiunea că atunci Bogdan Bulj nu a putut conta pe căpitanul său, Brankica Hadzovic și îl are la dispoziție acum și pe pivotul echipei naționale, Anamaria Vârjoghe. Totodată, Greene, Pyka și Bogicevic, transferurile de început de an în tabăra vicecampioană, au avut timp să intre în schemele echipei.

Cel puțin pe hârtie, FCC UAV Arad ar trebui să aibă ceva în plus față de adversarele sale, inclusiv la capitolul meciurilor cu miză, după semifinala de anul trecut cu Satu Mare, dar mai ales finala de 2-3 cu Sepsi. Totodată, formația de pe Mureș are 6 jucătoare străine, față de cele patru ale constănțencelor, iar printre jucătoarele autohtone se află Dora Ardelean sau Teodora Manea, la care trupa de pe Mureș a renunțat de bunăvoie. La fel de adevărat, că „stranierele” din echipa antrenată de Tatiana Gallova sunt de primă mână în LNBF. Bosniaca Dzombeta (și ea un ex), e foarte bună la coordonare, iar americancele Tobin și Hayes își fac excelent treaba sub cele două panouri. Cehoaica Vitulova e și ea în distribuția Constanței, dar a scăzut mult ritmul față de sezonul trecut, când își ducea un aport important la argintul Aradului.

Urban: „Șanse 50-50% pentru calificarea în finală”

Primul duel din semifinala Constanța – Arad are loc duminică, 2 aprilie, de la ora 18, pe Litoral. Meciul cu numărul doi se dsipută joi, 6 aprilie, în Polivalenta de pe Mureș, iar confruntarea decisivă, dacă va fi cazul, e fixată pentru duminică, 9 aprilie. „Semifinala se joacă după sistemul două din trei, dar vă spun sincer că în acest duel Constanța – Arad se joacă 5 meciuri. Spun asta pentru că deplasările lungi, pe care le au de făcut cele două echipe sunt cât un meci în plus, ca și consum de energie și mental. Cert este că vom avea în față o echipă foarte puternică cu care vom avea de tras ca să trecem, așa cum am avut de tras anul trecut cu Satu Mare. Trebuie să fim foarte atenți, foarte bine pregătiți, motivați, psihic și fizic. Jucăm două meciuri la ele acasă, dacă va fi cazul. Noi sperăm că nu, vom face tot posibilul să încheiem conturile în primele două partide, dar e clar că la Arad vom avea mare nevoie de suporterii noștri, pe care îi așteptăm ca joi, pe 6 aprilie, să rupă tribunele. Ei sunt energia fetelor, cu ei alături am egalat-o pe Sepsi în finala de anul trecut când nimeni nu ne dădea nicio șansă după 0-2 la Sfântu Gheorghe. Eu zic că va fi un duel de care pe care, șansele sunt împărțite 50-50%, poate puțin mai mult la ele având în vedere că ar putea juca de două ori pe teren propriu”, a spus Marcel Urban, președintele grupării „galben-albastre”.

Delegația Aradului pleacă mâine dimineață spre Litoral în 11 jucătoare. Acasă rămnân doar Vați, Timotity și Negru. Distanța de 800 de kilometri va fi parcursă la bodrul a două microbuse rapide, puse la dispoziție de ICIRUAL. Duminică, FCC UAV Arad va înnopta la malul mării, iar ziua de luni o va petrece pe drumul de întoarcere. Joi se va intra din nou pe parchet, în meciul cu numărul doi al semifinalei.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button