Baschet

Semifinala a început rău pentru „galben-albastre”: CSM CSU Constanța – FCC UAV Arad 80-63





Vcecampioana en-titre nu și-a respectat statutul la Constanța și a pierdut destul de clar primul meci al semifinalei în fața fetelor antrenate de Tatiana Gallova: 63-80 (17-13, 9-22, 24-24, 13-21). FCC UAV Arad a fost la înălțimea duelului doar în primul sfert și a mai avut ceva tresăriri de orgoliu în sfertul trei. În schimb, a pierdut fără drept de apel celelalte două reprize mici, pe fondul unui joc fără idei și scheme în atac și a unei faze defensive precare.

Absența lui Branki Hadzovic a fost invocată de „oficialii” arădeni ca principală cauză a eșecului din sezonul regular, de pe Litoral, însă aportul sârboiacei la meciul de astăzi a fost extrem de scăzut. Căpitanul Aradului a greșit prea mult la construcție și finalizare, iar și când celălalt conducător de joc, Betty Akathiotou a evoluat mult sub posiblități, rezultatul nu putea fi altul. Nici pivotul „acvilelor”, Anamaria Vîrjoghe, nu a oferit prea mult sub cele două panouri, iar Fleșer, Mîrne-Nagy și Ciotir s-au deplasat degeaba până la Constanța.

În primele 10 minute, „galben-albastrele” au trăit din inspirația americancelor Baptiste și Greene și au și condus cu 17-13 la prima pauză mică. Doar că FCC UAV a stins inexplicabil lumina în sfertul doi și constănțencele au preluat fără probleme controlul partidei. Podar și Hayes au trecut la „catedră” și au rămas acolo până la ultima sirenă, ambele terminând cu peste 20 de puncte înscrise. Trinity Baptiste a fost singuta ce s-a zbătut până la final, transformând în puncte de sub panoul gazdelor destule acțiuni eșuate ale colegelor sale.

Nervi și neputință

Arădencele au stat foarte rău și la aruncările de la distanță, transformând doar trei din cele 11 încercări, una prin pivotul Vîrjoghe. Sper exemplu, Hadzovic și-a încercat șansa de șase ori de la trei puncte, dar fără a marca nici măcar o dată, bifând inclusiv o „aeriană”. Au fost destul nervi și pe margine, banca arădeană fiind sancționată și cu „tehnic”, când încă scorul nu era prea sever. Cu 5 minute înainte de final, Aradul avea „doar” -8 pe tabelă: 57-65, doar că CSM CSU a zburdat spre „cota” 80, în timp ce „galben-albastrele” au mai adăugat doar 6 puncte și cedează, astfel, primul punct din semifinala cu Constanța.

Pentru a rămâne în cărțile calificării în finală, fetele lui Bogdan Bulj trebuie să câștige meciul cu numărul doi, ce va avea loc 6 aprilie, la ora 18,30, la Sala Sporturilor Victoria. Cu publicul alături, arădencele sunt mai puternice, doar că, în cazul unui succes, duminică, trebuie să se întoarcă pe Litoral și să schimbe total foaia de la meciul de azi dacă vor să joace din nou cu medaliile pe masă.

Formații și marcatoare:

CSM CSU Constanța: Podar 25 (3×3), Hayes 20, Tobin 12, Dzombeta 10 (3×3), Croitoru 4, Cucu 4, T. Manea 3 (1×3), Fota 2, D. Ardelean.

FCC UAV Arad: Baptiste 27, Greene 10, Bogicevic 12 (2×3), Pyka 6, Vîrjoghe 5 (1×3), Hadzovic 5, Akathiotou, Georgieva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button