Ciobotariu, după remiza cu UTA: „Sunt puțin supărat, am ratat prea mult”

FC Voluntari își continuă seria rezultatelor pozitive cu o remiză în compania UTA-ei. Pe „Anghel Iordănescu”, Ubbink a marcat repede pentru arădeni (min. 9), dar Lopes a dat imediat replica, cu reușita de 1-1, scor cu care s-a și încheiat meciul.
Cu toate că ilfovenii au mai marcat o dată, prin Nemec, dar golul a fost anulat prin intervenția VAR pentru un offisde la Aliji. Iar Sigurjónsson a mai avut două ocazii mari, dar a întâlnit opoziția lui Kucher. „Un joc echilibrat, rezultatul e echitabil. Poate doar la raportul ocaziilor clare de gol noi am stat mai bine. A fost un joc greu, am întâlnit o echipă puternică, agresivă, bine organizată. La lucruri pozitive aș trece faptul că am revenit pe tabelă. Echipa a jucat numai că am ratat mult și de asta sunt puțin supărat. Ne-au închis bine, nu prea am avut spații. Am încercat să venim cu centrări, asta a fost strategia noastră. Rezultatul nu mă mulțumește”, a spus Liviu Ciobotariu.
Ilfovenii ratează ocazia să o egaleze pe Petrolul pe locul 8 și riscă ssă fie întrecută pe locul 9 de FC Botoșani. „Mergem înainte, lupta este strânsă. E un play-out foarte echilibrat, nu vor fi meciuri spectaculoase, cu 4-5 goluri, fiindcă toată lumea caută punctele. Rezultatul primează”, a adăugat tehnicianul după remiza cu „Bătrâna Doamnă”.
În Vinerea Mare, FC Voluntari se va deplasa la Craiova, pentru duelul cu FC U 1948, care s-a instalat pe lociul 7 după succesul (3-1), de la Mediaș, cu U. Cluj.


clarrr..cei 5 suporteri ai celor din voluntari au fost foarte tristi din cauza ratarilor echipei lor,,,ar fi aiurea sa picam noi care ne aflam in top 5 audienta pe stadion la meciurle de acasa si echipe gen voluntari fara sustinatori sa stea 10 ani in liga pentru a incurca pe cine nu trebuie si a da puncte celor care trebuie..