UTA Arad

UTA joacă joi seara în semifinalele Cupei României, cel mai probabil pe „Cluj Arena”




Programările etapelor 5 și 6 din faza play-off/out a Superligii a dat ceva indicii despre zilele în care se vor disputa cele două semifinale ale Cupei României Betano. După 57  de ani este implicată și „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc, care o va întâlni în deplasare pe Universitatea Cluj.

Meciul a fost programat joi, pe 27 aprilie, începând cu ora 19. Pe site-ul Federației, se specifică că partida va avea loc pe „Cluj Arena”, așa cum știa și Laszlo Balint ieri și asta pentru că firma ce s-a angajat să schimbe gazonul a dat termen de finalizare a lucrării trei săptămâni începând cu finalul lunii martie. Varianta de rezervă ar fi stadionul „Gaz Metan” din Mediaș.

Cealaltă semifinală a Cupei se joacă între Sepsi Sfântu Gheorghe și CFR Cluj miercuri, 26 aprilie, tot de la ora 19. Cele două partide se dispută într-o singură manșă, încasările urmând să se împartă egal între combatante.








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. Bună ziua….Succes uta
    Cei din conducerea federeției de
    Fotbal la româniei nu mai știu
    Cum. Să facă tot felul de schimbări
    Prin regulamentul fotbalistic numai
    Să fie favorabil echipei care vrea
    Dumnealor…..Domnul burlranu șI staful dumnealui au ceva cu
    „””Clubul uta arad „”” se pare că este
    Ceva. Personal …..Așa sau găndit ei
    Să mute stadionul șI ora începeri
    Semifinalei …….Ok stimațI conducători al fotbalului românesc
    Ori nu suntem pe placul dumneavoatră …….Domnule burleanu
    Echipa uta arad este o. Echipă de
    Mare. Tradiție. A. Romăniei ,căt șI a
    Orașului nostru frumos arad…..
    Vă rog frumos lăsațI- ne în pace!!!!
    Anul acesta conpetional uta arad va
    Rămăne în. „””Liga 1″” cu. Siguranță….
    Cu ajutorul. Bunului dumnezeu vom
    Căștiga șI cupa româniei betano.
    Domnilor ațI văzut anul acesta
    Conpetional măcar o partidă a echipei uta??? Sau ațI observat. Ce
    Suporteri șI galerie extraordinară
    Are echipa uta……ȘI jucători cum
    Î- șI dau viața pe teren???
    ToțI cei reprezintă clubul uta sunt profesioniști șI extraordinari!
    Sunt arădean șI suporter al echipei uta șI iubesc această echipă de mic copil șI am so iubesc mult pănă la sfârșitul vieții mele pe acest pământ. Eu împreună cu fica mea roberta de 14
    Ani avem abonament pe tot sezonul acesta conpetional șI am fost prezențI la toate partidele de acasă anul acesta conpetional……
    ––––sărbători fericite–––
    Dumnezeu să binecuvinteze clubul uta
    Dumnezeu să binecuvinteze românia
    Doamne. Ajută mulțumesc

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button