UTA Arad

Balint nu mai are încredere în statistică: „Nu contează posesia, pasele în ultima treime, dezvoltarea jocului, e o carateristică a fotbalului românesc”




Următorul adversar al UTA-ei a fost mai mereu dominat ca și joc de arădeni, dar rezultatele au fost în general nesatisfăcătoare. S-a întâmplat și sezonul trecut, dar și în acesta, mai ales în meciul retur, când „roș-albilor” li s-a anulat inclusiv un gol valabil, dar au și fost privați de un penalty clar, ambele faze vizându-l pe muntenegreanul Milosevic.

Apoi, nu mai departe de etapa din weekendul trecut, „Bătrâna Doamnă” era mare favorită în fața Botoșaniului, pe care a bătut-o de două ori în sezonul regular, cum și Laszlo Balint a avut un palmares pozitiv în fața lui Flavius Stoican. „Am studiat foarte mult toate rapoartele din acest play-out și chiar din play-outul sezonului trecut și, într-o proporție foarte mare echipele care au avut statistica de partea lor, mă refer la posesie undeva chiar la 70%, la dezvoltare, la pase în ultima treime, nu au avut și rezultatul de partea lor și cred că asta este o caracteristică a fotbalului românesc. Până la urmă, e un reper, un indiciu că valoarea fotbalului românesc nu este chiar cea pe care o sperăm noi și se vede și la nivel european. În momentul în care echipele românești au ieșit în competițiile europene jocul a fost bazat pe o strategie defensivă foarte bine pusă la punct și completată de niște contraatacuri sau faze fixe. Mă refer în primul rând la CFR pentru că CFR, cel puțin la nivelul competițiilor europene, a fost un etalon pentru pentru tot ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Eu nu spun că sunt adeptul acestui stil de joc, dar, din păcate, în momentul în care vrei eficiență se pare că astfel de abordări la nivelul fotbalului românesc aduc și puncte”, susține Laszlo Balint.

Iar antrenorul „roș-albilor” și-a continuat raționamentul readucând pe tapet duelul dintre el și antrenorul celor de la Botoșani. „Înaintea meciului de vineri am spus că statistica este importantă, dar nu relevantă și atunci era vorba despre că Balint cu Stoican…că nu știu ce, că  am fost nașii lui Botoșani și s-a demonstrat că statistica nu stă în picioare. Sunt convins că la fel va fi și acum. Putem să ne orientăm după statistică, putem să avem anumite repere, dar nu contează în momentul în care va începe meciul. Jucătorii trebuie să conștientizeze ce au de făcut și să o facă cât se poate de bine, în așa fel încât să fim eficienți. Nu știu dacă va fi un meci spectaculos cu Chindia, dar – până la urmă – nici nu mai contează, important este ca la finalul jocului să să ieșim învingători”, a adăugat Balint.








Articole de la JOHNNYBET



5 comentarii

  1. Si eu sper, acuma ramane de vazut prin fapte daca o vor duce pe UTA. spre victorie ? Un meci foarte, foarte dificil cu o echipa Chindia cu niste jucatori foarte artagosi luptand pana la epuizare. Asa vreau sa vad si eu baietii care reprezinta UTA. pe teren !!! FORTA UTA Arad. Ma abtin a da un pronostic, vom vedea daca sau trezit baietii dupa dusul foarte rece cu moldovenii din Botosani !!!

    0
    0
  2. Cu tot respectul Mister, dar pasele – în orice treime de teren – întotdeauna contează. Fie pozitiv, fie negativ. Indiferent de statistici.
    Multă baftă cu Chindia! 💪UTA!

    0
    0
  3. Asa este Gaian Utist, jocul de pase precise conteaza foarte mult, exemplu Hermanstandt au cel mai elaborat joc de pase din Superliga cu jucatori modesti dar au antrenor foarte bun !!! Sperm sa fie bine. BAIETI TREZITIVA !!! FORTA UTA Arad !!! Vom vedea cat de viteji sunt pe teren. Sper sa nu ne dezamagiti din nou !!!

    0
    0
    1. Conducerea Sibiului asteapta rezultatul meciului lor impotriva FC Argesului de astazi. O victorie pentru Hermannstadt ii salveaza in mare masura de la retrogradare sau baraj. Lui Maldarasanu i s-a propus deja prelungirea contractului la Sibiu, insa acesta se pare ca are deja alte citeva oferte tentante de la alte citeva echipe din Superliga pentru sezonul urmator. De mentionat ca bugetul Sibiului este inca incert pentru sezonul urmator si se incearca vinzarea jucatorilor de „virf” pe citi mai multi bani posibil in in perioada urmatoare de transferuri din vara

      Se pare ca clubul UTA ar avea un oarecare interes pecuniar in calificarea pe mai departe in Cupa Romaniei, asta in paralel cu lupta pentru evitarea retrogradarii !

      Eu sper ca Balint sa fie inspirat, pragmatic si eficient in jocul cu Chindia, iar executia jucatorilor sai fie la cea mai inalta calitate posibila.

      Banuiesc ca antrenorii, jucatorii si chiar administratia clubului, i-si joaca o ultima carte la UTA.

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button