Urban, despre „bronzul” național și strategia sezonului viitor la FCC UAV Arad: „Fanii au plecat fericiți acasă, mai avem sub contract prea puține jucătoare”

Concluzia sezonului 2022-2023 în baschetul feminin românesc s-a scris la Arad. Nu în finala mare, câștigată încă de joi de multipla campioană a ultimilor ani, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, după 3-0 la general cu CSM CSU Constanța, ci în „duelul” pentru bronz.
Acesta s-a încheiat în favoarea FCC UAV Arad, la mare luptă cu Rapidul, care a rămas în joc până în ultimul sfert al confruntării decisive din partida cu numărul trei din Polivalenta de pe Mureș. Pentru fosta vicecampioană a fost o consolare pentru ratarea finalei din acest sezon, cu toate că după o aprofundare mai clară a lucrurilor, rezultatul nu e chiar dezastruos. Echipe precum Constanța sau Rapid au avut bugete importante în acest an și chiar posibilitatea să-și planifice mai bine pașii. La Arad, banii au fost unii în septembrie anul trecut și alții în startul acestui an, așa că reparațiile la nivelul lotului de jucătoare s-au făcut puțin târziu.
Urban: „Am fi meritat să jucăm finala, așa că nu puteam să accept să pierdem și ultimul loc pe podium”
De fapt, chiar antrenorul Bogdan Bulj a susținut la finalul confruntării decisive pentru bronz, 71-65, cu Rapidul, că echipa sa s-ar fi putut bate la titlu dacă ar fi avut la dispoziție o lună în plus să se sudeze în formula cu Green, Pyka, Bogicevic sau Vîrjoghe, jucătoare sosite la Arad în prima parte a acestui an. Timp nu a existat și „galben-albastrele” au trebuit să se mulțumească cu locul 3. „Nu puteam să accept să pierdem și ultimul loc pe podium. Mi-am dorit foarte mult să ajungem în finala mare, iar regretul e cu atât mai mare cu cât am văzut atmosfera de la meciul trei de la Constanța. Practic, trofeul s-a decernat într-o sală foarte goală, pe când la Arad ar fi fost nebunie. A fost și la finala mică, darmite dacă am fi jucat din nou pentru locul 1. Noi suntem un foarte bun ambasador pentru baschetul feminin în România, mai ales că am participat în acest an și într-o competiție europeană. Să nu uităm că, totuși, este podium, este o medalie pentru care le felicit pe fete, după primul meci putea să ne scape printre degete acest rezulat. Așadar, le felicit pe jucătoare și pe antrenori, pentru că au știut să se mobilizeze în momentele importante pentru a câștiga acest loc 3. Anul trecut am reușit să ne batem pentru tiltu până în meciul 5, anul ăsta cred că meritam să fim echipa care este în finală, dar am plătit tribut unor meciuri foarte grele din Eurocup, în care echipa noastră a fost foarte solicitată prin deplasări, prin meciuri foarte puternice, prin înlocuiri de jucătoare mai bune găsite pe piață în iarnă. În momentul ăsta suntem fericiți după o seară minunată și mulțumesc spectatorilor și iubitorilor de sport din Arad, care au venit în număr foarte mare și pe care i-am văzut plecând fericiți acasă. E vacanță de astăzi, mai avem o competiție pentru jucătoarele românce, dar grosul echipei se vor retrage către casele lor. Sunt foarte, foarte obosite, am avut mii și mii de kilometri de parcurs în două-trei săptămâni pentru meciurile de la Constanța și București, cu Rapidul. Și vorbim despre sportive înalte, care stau icomod în mijloacele de transport terestre 8, 9, 10 până la destinație. E foarte greu, mai mult decât atât, în ultimele două luni am avut meciuri doar în deplasare și aici mă refer la Rapid, Târgu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Constanța de două ori, București, din nou la Rapid. Imaginați-vă câte sute și mii de kilometri au fost făcute de aceste fete. Domnul profesor Moraru chiar spunea că o deplasare așa de lungă este ca și un antrenament la intensitate maximă. Mai departe, intrăm într-o vacanță liniștită, ne vom limpezi, chiar dacă e greu în baschetul românesc”, a spus Marcel Urban, președintele FCC UAV Arad.

„Ne trebuie cât mai repede un buget pentru la anul, căci echipele din fața noastră și-au acontat câteva jucătoare”
Acesta a vorbit și despre problemele pe care le întâmpină an de an în momentul în care trebuie să planifice sezonul, respectiv campania de achiziții. „Din păcate, nu pot alcătui din timp lot competitiv din niște motive obiective. Avem cele două sesiuni de finanțare din timpul unui an, atât la Primărie, cât și la Consiliul Județean, de care depindem direct în alcătuirea bugetului, după care decidem cum putem acționa pe piața de transferuri. De exemplu, eu ar trebui să țin pe loc cîteva jucătoare din această echipă, dar eu nu știu pe ce buget mă pot baza în noul sezon, ce pot să ofer. Ar trebui să facem ceva pentru că deja echipele din fața noastră și-au acontat câteva jucătoare pentru sezonul următor. Până ajungem noi eu pe piața de jucătoare, multe deja sunt semnate și îmi este foarte greu în bugetul limitat pe care îl vom avea, căci nu cred că lucurile se vor schimba spectaculos din stagiunea ce urmează. Eu îmi doresc de ani de zile ca să facem ceva pentru a avea acest buget din timp, dar, din păcate, nu depinde de mine. La ora actuală, foarte puține jucătoare mai au contract cu clubul nostru, inclusiv problema antrenorului ar trebui să o rezolvăm în următoarele două-trei săptămâni. Vom sta și vom analiza foarte serios strategia pe care o vom aplica pentru sezonul ce urmează”, a adăugat Urban.
Așadar, rămânerea lui Bogdan Bulj pe banca „galben-albastrelor” nu e sigură, cu atât mai mult cu cât și antrenorul sârb ar dori garanții că i se va face un lot competitiv pentru la anul și asta cât mai repede posibil. Cât despre vârfurile echipei, în frunte cu Trinity Baptiste, e clar că startul sezonului ce vine le va prinde într-un alt maiou.
FOTO: Sorin Dan Cârstea

