UTA Arad

Sezon încheiat pentru Chindriș? Arbitrul îi face un raport suplimentar după eliminarea de pe „Cluj Arena”







UTA încearcă să stingă total dezamăgirea eliminării din Cupa României, după o prestație halucinantă a arbitrilor în semifinala de la Cluj, cu Universitatea. Unii jucători au fost extrem de afectați de felul în care li s-a spulberat visul lor și al suporterilor. Imaginea cu Marko Vukcevic plângând ca un copil în fața fanilor prezenți în peluza de pe Cluj Arena e emblematică în acest sens, doar că viața merge mai departe și arădenii chiar au treabă multă în ultima lună a sezonului dacă nu vor să retrogradeze direct din Superligă. Descoperă oferta de pariuri Superbet pentru partida cu Hermannstadt!


De azi, după victoria scontată a Argeșului la Mioveni, „roș-albii” au căzut din nou pe poziția a 15-a, pe care au ocupat-o mare parte din retur și sunt obligați să câștige marți seara, pe „Francisc Neuman” cu Hermannstadt. Vineri după-amiază, Mircea Rednic i-a avut în iarbă doar pe cei care nu au jucat deloc sau prea puțin la Cluj, în timp ce în această dimineață a condus un antrenament complet. Din fericire, ieșit cu probleme la un glezna piciorului drept, Virgiliu Postolachi e bine, astfel că UTA îl pierde doar pe Andrei Chindriș după meciul de pe Someș. Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!


Fundaș central de 24 de ani a suferit o contractură musculară, dar a și fost eliminat după ultimul fluier al lui Horia Mladinovici pentru proteste sau ceva mai mult. Altfel nu se explică de ce Comisia de Disciplină îl va judeca de abia la mijlocul săptămânii viitoare, precizând următoarele: ”Termen 03.05.2023 în vederea emiterii unor adrese către AFC UTA Arad și AS FC Universitatea Cluj și depunerii unui raport suplimentar al arbitrului”.  Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!

Fiindcă e și recidivist, fiind eliminat de pe bancă la meciul din toamnă cu FCSB, tot din Cupă, Chindriș riscă să fie suspendat timp de trei-patru meciuri, iar asta înseamnă că sezonul său ar putea fi încheiat. Sau, în cel mai bun caz, ar putea reveni la dispoziția lui Rednic pentru meciurile de baraj, dacă UTA se va clasa măcar pe unul dintre locurile 13,14. „Când cineva greșește din punct de vedere disciplinar plătește”, a anticipat Alexandru Meszar sancțiunea financiară care i se pregătește fundașului arădenilor. Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

Dar sunt și vești bune la nivelul fundașilor centrali, căci Erico da Silva este aproape recuperat după leziunea fibrilară suferită cu Petrolul. Mircea Rednic va mai conduce două ședințe de pregătire până la ora disputei cu sibienii lui Măldărășanu, duminică dimineață și luni, începând cu ora 17. Cu Hermannstadt, în cadrul etapei a 6-a a play-outului, se joacă marți, la ora 20.



7 comentarii

  1. Chindriș atașat, entuziast, client la cartonase și pe banca. Ce îl apară de critici vehemente, e faptul ca pe banca un jucător trăiește dublu dramele de pe gazon. Totuși un autoexamen e necesar. Iată nici nu mai joci, și aduci prejudiciu echipei. E pregătit Erico. Privind la grupul fundașilor, avem o remarca, zicem oportuna. Linia continua în evoluții bune a modestului Hoxhallari. Nu vorbește, nu prea mai greșește, pune osul. Devine nr. 2 după Benga.

    0
    0
    1. Mare dreptate aveti..doar ca pe asemenea jucatori nu poti pune baza..Cand ti-e mai drag,atunci te lasa..exact ca masina,ca sa nu spun femeia..Si asta presupunand ca ar fi unul dintre cei mai buni dar pana acolo e departe Chindris.Devotamentul nu presupune luarea de cartonase gratuite,fara rost, in detrimentul clubului care te plateste.(pariuri,oare?)
      Comparativ cu Arges si Cluj care sunt vadit ajutati,noi nu avem nevoie sa facem nici o greseala,de absolut nici un fel!
      Sau poate cineva sa ma convinga ca gazonul de la Cluj Arena a fost schimbat intamplator,dupa ce a fost lasat atata amar de vreme de izbeliste daca nu se stia sigur ca ei nu retrogradeaza,ba mai mult,ca avanseaza spre finala Cupei?Si ce daca peste 3 luni concertele Untold il vor distruge din nou??
      Despre pitesteni se stie…Niste morti vii,impinsi ca si vagoanele prin triaje,spre deosebire de noi,sapati mai ceva ca si transeele de la Vidin..
      Stima si respect,Nea Gavrila,duminica si 1 Mai placute!

      0
      0
  2. Chindriș a ales să lase restul echipei să ducă greul, dar la îndeplinirea obiectivului satisfacția va fi enormă!
    Vă vom susține frenetic în aceste 4 finale, în care le vom demonstra tuturor unde este locul UTA-ei.
    Sacrificiul dus la extrem și spiritul de echipă vor învinge adversarii, arbitrii și VAR-ul!
    Forza UTA!

    0
    0
  3. de neinteles cartonasul rosu mai ales ca e al doilea luat pe banca..ce o sa zica el,antremorul,noi , daca retrogradam direct din una din desele gafe pe care le fac erico sau hoxhallari?de bine,de rau,chindris a parut in ultimul timp mai sigur decat cei 2,clar e o piedere pe finalul asta de sezon,mai ales ca a fost o prostie care nu te-a ajutat cu nimik…..parca vad ce arbitraj o sa avem la pitesti,de aceea jucatorii trebuie pregatiti si pentru asa ceva,la cluj au avut momente de cadere in urma deciziilor nefavorabile si parca pe final nu mai credeau in intoarcerea rezultatului avand sentimentul ca orice ar face ne-o scoate iar abitrul din poarta..sper sa stam mai bine psihic,de putine ori reusim sa revenim cu adevarat dupa ce am fost condusi..

    0
    0
  4. Eu cred ca pe Chindris „l-a tinut minte” arbitrul de la sfarsitul primei reprize, cand Chindris a protestat vehement caci arbtirul a fluierat finalul reprizei pe atacul UT-ei.
    Chindris s-a expus inutil, a fost o prostie.

    0
    0
  5. Apropo, invit lumea sa priveasca pe Youtube meciul „MKE Ankaragucu (0-0) Kasimpasa Highlights”. De fapt toata comanduirea federatiei ar trebui sa ia nota de acest video si de arbitrajul meciului (asa cum e cam peste tot in Turcia acum, adica arbitraj foarte bun), acesta este arbitraj, nu ceea ce se face in Romania !
    Va rog sa priviti si sa va inchipuiti cam cate penalty-uri s-ar fi acordat in Romania la asemenea faze…

    https://www.youtube.com/watch?v=Q3NT1VC0Iag

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button