Minifotbal, futsal

Șimandul e cam departe de promovarea în Liga 1 de futsal după vizita la Târgu Mureș, dar nu dezarmează: „Retur de totul sau nimic”









Șoimii Șimand a pierdut destul de clar prima manșă a semifinalei pentru promovarea în prima ligă de futsal. Gazdele de la CSM Târgu Mureș s-au impus în această seară cu 13-6 în fața unei echipe ce a făcut deplasarea în ziua partidei fără câteva piese importante, precum Pirtea, Bozian, Jurj sau Trif.

Și, totuși, partida a fost echilibrată mai mult de o repriză. De altfel, scorul după 23 de minute a fost egal, 4-4, după care transilvănenii au înscris de 6 ori la rând și au decis câștigătoarea. Mai mult și-au asisgurat un avantaj ce pare liniștititor în vederea returului de peste o săptămână. Marcatorii partidei au fost:T. Nagy (2), Nicola (2), Ordog (2), N. Nagy (2), Dobai (2), Mojzi, Cherteș, Laposi, respectiv Cordoș (3), Haloș (2) și Cl. Ujoc.

Așadar, manșa secundă a semifinalei se reia de la un +7 pentru Târgu Mureș, dar șimăndanii anunță deja mobilizarea pentru duminică, 7 mai, de la ora 12, în noua sală din comună. „Mai mult de o repriză ne-am bătut de la egal la egal cu o echipă bună, lucrată chiar de selecționerul României, Endre Kacsó, după care ne-am pierdut puțin echilibrul tactic și gazdele s-au distanțat. Am mai revenit puțin spre final, dar diferența este una importantă în favoarea lor. Dar, nu dezarmăm, i-am bătut deja la Șimand în acest sezon cu 8-2, acum am avea nevoie de un gol în plus să împingem semifinala în prelungiri. Vom juca la totul sau nimic, nu mai avem ce pierdem, ori promovăm, ori ne înving ei din nou rău și le urăm baftă în Liga 1”, a spus profesorul Daniel Mărcuș.

Acesta a intrat la rându-i pe parchet și la Târgu Mureș, alături de: Florin Năstase, Andrei, Cordoș, Claudiu Ujoc, Florian Albu, Andrei Haloș, Paul Ujoc, Raul Tomuța, Darius Găleancu și Dumitru Buruiană,








Articole de la JOHNNYBET




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button