UTA – amendată, Chindriș – suspendat, „decontul” semifinalei de Cupă de pe „Cluj Arena”

Furată (de arbitri), bătută (cu 1-0 de U. Cluj) și cu banii luați (la Comisia de Disciplină), la asta se poate rezuma aventura UTA-ei în semifinala Cupei României Betano, de pe „Cluj Arena”.
După ce a amânat primul termen pentru a mai aduna probe, membrii Comisiei de Diciplină le-au comunicat arădenilor sancțiunile. Pentru neregurile galeriei „roș-albe”, care a apelat la materiale pirotehnice, s-au dat două amenzi: una de 10 mii de lei și alta de 8 mii de lei, urmând să fie achitată doar una, cea pentru abaterea mai gravă.
De suferit are și Andrei Chindriș, care a protestat vehement la adresa arbitrilor la finalul disputei de la Cluj și a luat două etape de suspendare și o amendă de 4500 de lei. Fiindcă e vorba despre o abatere disciplinară, fundașul central va scoate – probabil – bani din propriul buzunar. Teoretic, Chindriș ar putea fi din nou la dispoziția lui Mircea Rednic pentru deplasarea de la Mioveni, din penultima etapă a play-outului, dar a suferit și o leziune fibrilară ce l-a trimis în infirmerie.
În fine, să mai spunem că gazdele de la U. Cluj au primit o amendă și mai mare, respectiv 33.750 de lei, galeria lor dând – practic – foc peluzei în startul reprizei secunde.
Să mai spunem că, conform regulamentului, clubul UTA va beneficia de jumătate din încasările făcute de gruparea de pe Someș pentru semifinala Cupei, desfășurată într-o singură manșă.


Lupta foarte grea pt. supravietuire in Superliga se da in 3 , Fc. Arges, UTA. si Chindia , lupta pt. baraj. Toate au sanse sa scape sau ghinionul sa retrogradeze direct. De vazut meciul Chindiei la PETROLUL sa vedem daca gazarii joaca corect. Daca Chindia castiga la Ploiesti, UTA. este obligata sa castige la Pitesti. Daca face egal Chindia chiar daca UTA nu castiga la Pitesti, mai exista o sansa cu conditia ca, Chindia sa o ia pe coaja la U, Cluj si UTA. sa castige la MIOVENI OBLIGATORIU si in acest caz, UTA. este la 1 punct in fata Chindiei si trebuie sa castige cu orice pret cu U, Craiova ultima etapa chiar daca Chindia bate pe VOLUNTARI !!! Si UTA. merge la BARAJ !!! Deci CHINDIA nu trebuie sa castige la Ploiesti, sa nu fie vreo manevra intre ele !!!.
UTA a fost și furată ȘI bătută de arbitri, nu de cealaltă echipă.
Daca bine știu, dar s-ar putea să greșesc, in ultimele 5 întâlniri directe piteștenii au 4-1 la victorii. Parca ultima victorie a UTA-ei a fost obținută în Trivale, gol, cine și-l mai amintește, Dangubic. Pe unde o mai fi?