UTA Arad

Batha anticipează o luptă pe toate fronturile în Trivale, mental, tactic și în tribune: „E ca o finală, fără un rezultat bun suntem morți”




Luni, de la ora 18:30, UTA joacă la Pitești contra lui FC Argeș în poate cel mai important meci al sezonului. Arădenii au doar un punct în plus față de „alb-violeți”, care ocupă locul 15, direct retrogradabil.

„Nu ne e frică decât de Dumnezeu, restul vom vedea pe teren”

Albanezul Idriz Batha a fost titular în cele două dispute contra argeșenilor din sezonul regulat, ambele pierdute de „roș-albi”: 0-2 la Pitești și 0-1 la Arad. „E o finală pentru noi, un meci foarte greu, este o finală și pentru ei, va fi o luptă din toate punctele de vedere: tactic, mental și în tribune. Sper că ne vom folosi de experiența pe care o avem și vom câștiga meciul. E adevărat că ne-au învins de două ori în acest sezon, dar acum e ceva diferit, e o finală și echipa învinsă va avea foarte mult de pierdut. Nu mai contează că am pierdut acele meciuri contra lor în sezonul regulat, vom da totul să ne întoarcem la Arad cu cele trei puncte. Tot respectul pentru jucătorii lui FC Argeș, Meza Colli este un jucător bun, l-am văzut în unele meciuri, dar și când am jucat împotriva lui. Nu ne e frică decât de Dumnezeu, de nimeni altcineva. Restul, vom vedea pe teren” afirmă mijlocașul.

Face calcule doar după meciul de la Pitești

Victoria cu Hermannstadt, eșecul Chindiei cu Petrolul și remiza dintre FC Botoșani și „U” Cluj au reaprins, oarecum, speranțele utiștilor pentru salvarea directă. Dar, aceste calcule devin irelevante dacă UTA nu pleacă cu trei puncte de pe stadionul „Nicolae Dobrin”: „Sincer să fiu, mă concentrez doar pe meciul cu FC Argeș. Dacă învingem, avem timp apoi să calculăm și să facem alte lucruri, fără un rezultat bun la Pitești, suntem morți. Dacă obținem un rezultat bun, putem verifica punctele și putem urmări meciurile adversarilor.” e de părere albanezul.

Și-ar dori Batha să continue în Superligă, chiar și în tricoul unei alte formații? „Sunt concentrat doar pe acest meci, nu mă gândesc la nimic altceva. Dar, de ce să nu continui în România? Îmi place România, îmi place fotbalul de aici, în mod special UTA, orice este posibil. Mă voi gândi și la asta, dar după acest meci, momentan sunt focusat pe această partidă și apoi vom vorbi și despre alte lucruri” a mai declarat mijlocașul.

„În cariera mea eram obișnuit să înscriu mai mult”

Fotbalistul de 31 de ani a înscris primul său gol pentru UTA în actuala stagiune, cu o lovitură de cap în eșecul de pe „Ion Oblemenco” cu Universitatea Craiova. Sezonul 2021-2022, primul în tricoul „roș-alb”, e singurul din cariera lui Batha în care nu a avut nicio reușită. „A fost un lucru care m-a apăsat, dar după acel gol am trecut peste asta. Sunt fericit că am marcat, sper să o mai fac. În cariera mea am fost obișnuit să înscriu mai mult, dau tot ce am pentru a-mi ajuta echipa și coechipierii, îmi dau toată energia pentru acest club. Uneori, asta este, nu reușești să marchezi. Până la urmă, nu mai contează, important e ca echipa să învingă. Nu am înscris dintr-un șut, îmi amintesc de câteva șuturi bune, când am fost aproape de gol, dar e adevărat că noi, ca echipă, nu tragem foarte mult la poartă. Tot timpul încercăm să ducem mingea până în poartă. Acest aspect a fost o problemă la echipa noastră, dar încă avem timp să marcăm din șuturi, de ce nu?”

„Tot timpul sunt agresiv, dar nu depășesc unele limite

După ce a încasat 11 cartonașe galbene în sezonul regulat, albanezul a primit doar unul în cele șase etape de play-out. „Nu mi-am schimbat stilul, sunt la fel la fiecare meci, dar poate au început arbitrii să se obișnuiască cu mine. Știu cine sunt, dau 100% la fiecare duel, dar niciodată în cariera mea nu am accidentat vreun jucător. Tot timpul sunt agresiv, dar nu depășesc unele limite, tot timpul caut mingea, nu adversarul. Poate că arbitrii au început să vadă asta și e foarte important pentru mine, pot juca foarte bine dacă nu mă atacă la fiecare duel cu un cartonaș galben.” 

„Cel mai important e ca Rareș să fie sănătos, iar dacă e îi vom da fiecare minge pentru că avem încredere în el”

Rareș Pop a dat mari emoții colegilor și fanilor la meciul de marți cu Hermannstadt, când s-a prăbușit pe gazon. Antrenorul Mircea Rednic a declarat că fotbalistul de 17 ani ar trebui protejat și de coechipieri, care îi trimit prea des baloane, însă Batha e de altă părere: „Sper că Rareș va fi la 100% și va fi cu noi pe teren, dar dacă nu, pentru noi este mai important ca el să fie sănătos. Dacă intră pe teren, trebuie să fie la 100%. OK, este tânăr, dar are calitate, știm asta. Îl vom proteja prin alte metode, nu prin a nu-i da mingea, îi vom da fiecare minge pentru că avem încredere în el. Dar, cel mai important e ca el să fie sănătos.”

Cu peste 2800 de minute jucate, mijlocașul albanez este pe locul doi în topul celor mai folosiți utiști în acest sezon, la mare distanță de căpitanul Alexandru Benga, care are peste 3600.








Articole de la JOHNNYBET



3 comentarii

  1. nu-i nimik ca nu a marcat mult,poate da gol maine..bine ca nu a mai facut in ultimele timp faulturile alea multe si inutile departe de poarta noastra..probabil va ramane la UTA daca nu retrogradam,chiar e un jucator util si nu vad o echipa din ROMANIA care se bate la titlu sa-l oferteze.. domnul REDNIC se bazeaza pe el ,pare sa le fi luat fata lui anton sau casacini..desi mereu asteptam o pasa de geniu a lui ubbink ,o centrare a lui roger sau o patrundere in viteza a lui rares,,batha poate fi el decisiv maine..

    0
    0
  2. Chiar doamne fereste UTA. nu ia niciun punct la Pitesti, sanse exista, numai ca, in etapa urmatoare, U, Cluj sa bata pe Chindia si UTA. sa castige obligatoriu la Mioveni si ultima etapa sa castige in fata lui Fcu. Craiova !!! Complicat, foarte complicata situatia, depinde numai si numai de baieti. Sper sa fie bine si UTA. tot in Superliga sa ramana. FORTA UTA Arad, HAI BAIETII pe ultima suta de metri !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button