Discurs manifest al lui Keseru: „Dacă nu mai trebuie să ne prezentăm la meciuri şi trebuie să fim sub linie, să ne spună! Nu se poate, e prea mult!”

La Pitești, cu FC Argeș, Mircea Rednic a fost inspirat prin titularizarea lui Claudiu Keseru și trecerea la sistemul de joc 442, cu Virgiu Postolachi al doilea vârf. Internațional basarabean a înscris cel de-al 8-lea său gol în Superligă, chiar din pasa lui Keseru, care apoi a făcut 0-2 cu un șut excelent plasat de la marginea careului.
Fostul internațional a privit de pe margine finalul nebun din Trivale, cu cele două penalty-uri date pentru gazde de Viorel Cojocaru după ce fusese chemat din Camera VAR. Garita le-a transformat pe ambele și arădenii pierd două puncte imense în economia salvării directe, ba chiar rămân să tremure până și pentru locul de baraj. „Mă bucur că n-au mai fost încă două minute, să mai pună încă una pe var. E prea mult. Eu sunt calm, nu obişnuiesc să vorbesc despre arbitrii, dar ce s-a întâmplat astăzi, la un meci în care nu era loc de nicio discuţie. La cum s-a derulat jocul, nu trebuia să existe aşa ceva la final. Nu ştiu care a fost ultimul meci în care s-au acordat trei lovituri de la 11 metri. Nici nu vorbesc despre imagini. I-am auzit pe colegi vorbind despre reluări. Nu se poate! Atâta vă zic. Un apel, către toate persoanele competente: vă rugăm, dacă nu mai trebuie să ne prezentăm la meciuri şi trebuie să fim sub linie, să ne spună. Noi venim, facem tot ce ţine de noi, dar nu se poate!” – a fost declarația manifest a lui Claudiu Keseru la finalul disputei cu FC Argeș.
Fostul atacant al celor de la Nantes, Ludogoreț sau FCSB a ajuns la al șaselea gol stagional, al treilea în Superligă, pentru arădeni.


Frustrarea pe care au simtit- o jucatorii nostrii dupa meciu asta e infima in comparatie cu ce am simtit noi suporterii dealungul intregului sezon. Doamne cate greseli in aparare am putut face. Lasand la o parte necazul ,pana la urma am luat 1 punct Ii tinem sub noi in clasament. Un meci de luat ca exemplu de cum sa-ti bati joc de tine insuti.
Lăsând la o parte frustrarea, toate cele trei penalty-uri au fost corect acordate. Toate după gafe de „gâgă” din partea noastră.
E dureros, dar trebuie să ne recunoaștem bubele.
intrebati-l pe hoxalari de ce intra ca un cioban, si o sa aflati raspunsul la de ce am primit 2 din cele 3 penaltiuri
Te contrazic, au fost corecte numai datorita manierei de arbitraj din Romania, maniera de a vedea fotbalul prin lupa „a fost ceva contact acolo”, o maniera smechera prin care nu exista interesul ca arbitrajul sa ajute fotbalul jucat cursiv.
Pot sa-ti dau nenumarate exemple din alte campionate cu o maniera de arbitraj in spiritul jocului, se intampla meciuri saptamana de saptamana, eu privesc toate rezumatele, pacat ca nu o fac si sefii arbitrajului romanesc. Doua campionate pot da ca cele mai bune exemple de urmat: Anglia si Turcia (echipele de club din Turcia se vor dezvolta mult in viitorul apropiat, sunt convins, si datorita acestui ajutor dat de catre arbitrajul lor pentru un fotbal cat mai cursiv).
Arbitrajul la noi mai este inca folosit ca un instrument de influentare a jocului, nu ca unul care sa ajute dezvoltarea jocului. Stiu ca jucatorii din campionatul Romaniei sunt neglijenti deseori, insa nici sa stai cu lupa pe fiecare contact mic ! Poate doar arbitrii italieni sunt mai hoti decat cei romani.
Acum, situatia in care am ajuns (datorita manierei de arbitraj promovate la noi) e simpla: se deleaga arbitri cu experienta la VAR, mult mai cotati decat arbitrul de centru, si practic ei conduc meciul din camera VAR avand autoritate pe arbitrul meciului, la fazele „sensibile” cauta si gasesc cate o atingere, ceva acolo, care prin prisma manierei de arbitraj romanesc poate fi asimilata cu un fault, ceva. Asa ca depinzi de boierul din camera VAR, o data nu cheama arbitrul la monitor fiindca nu considera ca e faza de analizat, alta data o face chiar in mod expres.
Nu voi putea accepta asemenea maniera niciodata, de aceea spun ca dintre cele trei penaltyuri, eventual primul a fost (ar trebui sa privesc mai multe reluari ca sa ma conving), asa ca UTA s-a ales in urma celor doua meciuri din deplasare cu un gol anulat si macar trei penaltyuri acordate impotriva pe nedrept (chiar daca au existat si neglijente ale jucatorilor nostri acolo). Asta nu e fotbal !
exact.foarte bine punctat.bravo.acesta este modelul arbitrajului romanesc.doar cu o specificare.este dictat de sus cu dedicatie pentru un ele echipe
Corect a fost si ala din finalul meciului cu csu la Pascalau cand l-a agatat portarul dar arbitrul s-a facut ca ploua,si alte si alte faze,cand e sa dea pt noi se fac ca ploua.Noi nu am avut 3 penaltiuri in tot campionatul,pt excrocii astia s-au dat 3 intr-un meci,cocalarii primesc penalty in fiecare meci,asa era si Keseru golgheterul campionatului si eram in playoff.In primul an dupa ce a venit vladoiu la ei a iesit malele golgeter cu 100 de goluri date din penalty,hai sa o lasam balta ca nici Barca sau Real nu castiga cu de-alde Cadiz sau Osasuna daca se dau 3 penaltiuri impotriva lor,d-apoi noi care ne chinuim sa ne salvam.Nu suntem noi nici primii nici ultimii care gafeaza in aparare,Karius le-a mancat alora o finala de liga campionilor,daca se intampla asta la noi probabil era rastignit
https://youtube.com/clip/Ugkx10OyxBSpoBE9NPw6VdRYCnWLiNkPNwlh
Iar mania persecuției? E scris in stele sa retrogradeze UTA sau cum?