UTA Arad

Râmân trei variante de adversar la baraj pentru UTA? „Dejul – o echipă interesantă, dar nu poate juca mai sus, nu au cum să-și ia licența”




La prima vedere, după rezultatele din „intermediara” play-offului ligii secunde, lupta pentru locurile 2, 3 și 4 s-a încins, iar UTA e direct interesată în cazul în care își va câștiga dreptul să dispute barajul de menținere / promovare.

Oțelul nu a mai promovat direct după eșecul cu Dinamo, care are și ea acum speranțe să ajungă în elită fără baraj. Surpriză este și urcarea Dejului pe locul 5, în locul celor de la Gloria Buzău, iar arădenii și-ar dori un astfel de adversar la baraj, doar că Mircea Rednic e sigur că formația din județul Cluj nu va primi dreptul să joace pentru promovare. „Am fost inginer constructor și în perioada în care nu am avut echipă m-am dus și am renovat casa părinților, de lângă Dej. Așadar, i-am văzut la meciuri și antrenamente, sunt o echipă interesantă, dar nu poate juca mai sus, nu au cum să-și ia licența. E păcat la ce performanțe au făcut și care sunt condițiile acolo. Cât despre noi, eu zic că trebuie să rezolvăm astea două meciuri și după aia vor fi soluții multe și bune. Adică trebuie să câștigăm, acum nu mai avem ce mai face. Hai că la Pitești mergea și un egal, deși noi ne-am dus să câștigăm. Dar facem greșeli din astea, în special individuale, a intervenit și VAR-ul și s-a terminat aici”, afirmă antrenorul „Bătrânei Doamne”.

Așadar, după ce Iașiul a promovat deja în Superligă, iar CSA Steaua și Unirea Dej (dacă se confirmă) nu au drept să ajungă în elită, rămân trei variantele de adversar la baraj pentru UTA. Oțelul încă are prima șansă la promovarea directă, așa că în calea „roș-albilor” va ieși ori Dinamo, ori Gloria Buzău. Bineînțeles, dacă arădenii vor ocupa una dintre pozițiile 13 sau 14.








Articole de la JOHNNYBET



11 comentarii

    1. Da, pasarea malai visează. S-a dus și matematic șansa salvării directe.
      Rămâne o lupta în 3 pe 2 locuri pentru baraj.

      0
      0
  1. Mai intai de toate, UTA. trebuie sa CASTIGE la MILOGENI si nu va fi chiar asa de usor, poate mai greu decat cu fc. arges pt. ca, MILOGENII vor fi supermotivati cu cascaval bineanteles !!!! Asa ca, ATENTIE MARE DE TOT BAIETII ca, MILOGENII isi vor da viata pe teren ca, sa o incurce pe UTA.!!! FORTA UTA Arad, HAI BAIETII , NU NE MAI DEZAMAGITI , VREM VICTORIA !!!

    0
    0
  2. Va fi foarte interesant cum va aborda FCU. Craiova deja calificata in urma pierderii meciului cu Voluntari ? S-ar putea ca, oltenii sa nu bage toti titularii cu fc. arges. Deci UTA., baietii sunt la mana lor , TREBUIE OBLIGATORIU VICTORIE ALTFEL ESTE DE RAU !!!

    0
    0
  3. Îți vine să te iei cu mâinile de cap când auzi că un meci cu Mioveni, echipa condamnată de ceva vreme la retrogradare, a ajuns sa fie un meci crucial. Ce a rămas din entuziasmul din iunie -iulie 2022 și din cărămizile sparte de piepturile vânjoase ale entuziaștilor de serviciu? Nimic, praful și pulberea s-au ales!
    Sper ca după acest meci sa nu vorbim și despre următorul ca fiind unul crucial. Și mai ales sa nu depindem de jocul rezultatelor. Inca suntem la mâna noastră, condiția e sa nu fie mâna moarta , cum se spune.
    Haide UTA!

    0
    0
  4. Adevărații suporteri sunt și obligatoriu entuziaștii de serviciu. Intensitatea sentimentelor e opera divina . Alții, putini la număr, cucuvele de monumente funerare cu sigiliu fals.

    0
    0
  5. si eu zic sa nu zicem hop pana nu am sarit parleazul..mi-e frica ca o sa dam maine peste o echipa supermotivata care o sa joace dur si o sa ne provoace ,iar arbitrii abia asteapta sa ne elimine vreun jucator..aviz batha,abeid,hoxallari..ca sa nu stam la mana altora,clar avem nevoie de 6 puncte in ultimele 2 jocuri..apoi vedem..observ ca deja a inceput sustinerea lui dinamo..sunt laudati pe toate canalele de sport si sunt convuns ca ne-ar fi greu si cu ei in baraj deoarece foarte multi ii vor in superliga..imi da sperante prima repriza de la pitesti,,daca jucam la fel maine 90 de minute si eliminam greselile ,cred ca o sa ne impunem fara emotii,ultima data am batut la mioveni cu 3 la 0 in cupa,sper sa fie la fel si acum..totusi intalnim o echipa care nu a mai dat gol de 2 luni si are golaveraj 0-12 in ultimele 7 meciuri..

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button