Fotbal judetean

Au răzbunat eșecul din tur și salvarea e aproape: ACB Ineu II – CS Glogovăț 2-3





Meci pe muchie de cuțit la Bocig, acolo unde Cristi Sculici și Călin Dehelean, care au lucrat timp de 4-5 ani la Vladimirescu, s-au întâlnit ca adversari în ACB Ineu II Bocsig – CS Glogovăț, meci la capătul căruia oaspeții aveau să-și ia revanșa pentru eșecul din tur: 2-3. Mai mult, cele două formații au ajuns la egalitate de puncte și au deja trei formații sub ele, sufciente pentru a se considera salvate, doar că ițele ar putea fi încă încurcate.

Startul partidei a fost de-a dreptul exploziv, căci ambele echipe au marcat până în minutul 10. Mai întâi, au punctat vizitatorii, prin Neag (min. 4), care a primit un meci în dreapta, a pătruns cu adversarul în spate și l-a bătut pe Tulcan. Șase minute mai târziu, Radu Șerban a reușit golul meciului, transformând spectaculos o lovitură liberă de la 25 de metri, ușor lateral stânga, la colțul scurt. Gazdele au căutat și golul doi, iar Sas a executat surprinzător, direct pe poartă, un corner, Miclean a intervenit fiind după linie, dar mingea nu a părut să intre cu totul în poartă. Glogovăț a simțit pericolul și la următoarea fază a trecut în avantaj, Doboș a pasat filtrant, V. Roșu a greșit în duelul cu Țîru, care a făcut 1-2 de pe axul central. Ca și în Liga a 3-a, ineuanii au jucat ofensiv și și-au creat destule ocazii, dar Miclean s-a opus la șuturile lui Sas sau Udrescu.

„Vladi” a știut că dacă va ieși la joc în fața ACB-ului riscă, așa că s-a apărat atent, iar când a prins ocazia și-a pus la adăpost punctele. Mai precis, în minutul 77, același Doboș a pasat pe zona centrală și același Țîru l-a mai păcălit o dată pe Roșu și a făcut 1-3. Intrat pe teren la mijlocul reprizei secunde, Dan Mâneran (cel care a decis confruntarea de vineri cu Periamul) a obținut un penalty din duelul cu Neag, iar Udrescu a făcut 2-3. În ultimele minute, Șerban putea face dubla, dar lovitura sa de cap a trecut de puțin pe lângă.

Fundașul central de 20 de ani al Ineului consideră eșecul nedrept și consideră că echipa sa a avut gol valabil la scorul de 1-1. „S-a greșit decisiv în apărare, practic au dat trei goluri doar pe erorile noastre individuale. În rest, am controlat clar meciul, am avut și ocazii, iar la cornerul lui Sas a fost gol, căci eram și eu în zonă, aproape de linia de poartă și am văzut mingea în plasă. Unii dintre noi am și fost obosiți după jocul cu Periam, dar pentru colegii mai tineri, de 2006-2007, aceste meciuri din Liga 4-a chiar sunt utile”, afirmă Șerban.

Fiindcă a avut absențe importante, pe Lucaci, Avram, Ruja, Dancă și Petcuț, Glogovăț a apelat la rândul ei la mai mulți jucători sub vârstă. „Am abordat meciul cu cinci juniori, iar copiii s-au achitat de sarcini. Era clar că nu ne putem bate la capitolul pregătire fizică cu ei, care se antrenează zilnic, așa că a trebuit să ne apărăm compact și să încercăm să-i prindem pe cotraatac sau atacuri rapide. Ne-a ieșit, au greșit și ei, trebuie să recunoaștem, iar pe atac ne-au pus destule probleme. Dar, am luptat, am fost concentrați și ne întoarcem acasă cu un rezultat important ce ne distanțează puțin de ultimele locuri. E o victorie foarte importantă, mai ales că ne-au lipsit cinci jucători importanți. Îmi felicit echipa pentru atitudine și pentru că a crezut în ea în fața unui adversar complicat, pe un teren destul de prost”, a punctat Călin Dehelean, antrenorul celor de la Glogovăț.

Formații:

ACB Ineu II: Tulcan – Anca, V. Roșu, R. Șerban, Palcu (46 Nica) – Călin – Denis Mâneran (64 Dan Mâneran), Sas (46 P. Pavel), Udrescu, I. Miculaiciuc – Goia (64 Toure). Antrenori: Cristian Sculici, Teodor Mihuț

Glogovăț: Miclean – Căciulă (78 M. Ceh), Mariș, Diarra, Ciobanu – Al. Neag, Coșa, Doboș, Fl. Domide (90 Nicoli) – Păulin, Țîru. Antrenor: Călin Dehelean

Arbitri: Cristian Coroban – Gabriel Hărduţ, Remus Naghi. Observatori AJF: Dan Ologeanu, Bogdan Peşte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button