UTA Arad

A patra forță din țară la U15: UTA – FCSB 0-1







UTA este a patra forță autohtonă la categoria de vârstă 2008. După ce a pierdut semifinala cu Farul, 1-4, puștii antrenați de Sandu Gaica, Radu Mărginean și Radu Anca au cedat și în finala mică, în fața celor de la FCSB, care-i  răzbună puțin pe colegii mai mari pentru eliminarea în fața arădenilor în Liga de Tineret. La Centrul Național de Fotbal Buftea, bucureștenii s-au impus la limită, în urma unei reușite venite în startul reprizei secunde.


Altfel, „roș-albii” au avut mai mult inițiativa și un plus la capitolul ocazii. Țăroi a fost campionul ratărilor, el ajungând în poziție clară de gol în trei rânduri în prima parte, dar de două ori a tras peste poartă și o dată a fost ghicit de portarul advers. După 0-0 la pauză, FCSB a ieșit – parcă – ceva mai concentrată de la cabine și, în minutul 41, a găsit golul ce avea să-i aducă medalia de bronz. Buloi a spart zidul cu o lovitură liberă aproape de corner, lateral dreapta și Cioară a fost surprins la colțul scurt. Imediat după, Cristache a avut o bară pentru „roș-albaștri”, pentru ca ultimele 15-20 de minute să fie din nou ale arădenilor, doar că Țăroi pur și simplu nu a fost în zi de gol. Mijlocașul ofensiv al UTA-ei a lovit de această dată bara, iar FCSB a scăpat în câștigătoare și pe fondul unor trageri de timp necontabilizate de arbitri…din București.


Mărginean: „Am văzut exact unde mai avem de muncă, în raport cu cele mai bune echipe din țară”

Așadar, UTA U15 pierde ambele dispute din „careul de ași” și termină în afara podiumului. „Păcat în special de meciul de azi, căci nu meritam să pierdem la cum s-a jucat și raportul ocaziilor. Golul l-am luat prea ușor, iar la finalizare nu am fost deloc inspirați. Asta e, vrem să felicităm copiii pentru întregul sezon făcut, cred că însăși calificarea la acest turneu final poate fi considerată o performanță. Sigur, ne doream o medalie, dar – pe de altă parte – pentru noi, antrenorii, a fost prilejul potrivit pentru a vedea unde ne situăm în raport cu cele mai bune echipe din țară. Avem minusuri, dar nu am fost cu mult sub Farul, iar sub FCSB, nici atâta. Însă e clar, știm acum unde mai avem de muncă, poate unde ne-ar mai trebui să ne întărim puțin. Una peste alta, un turneu util, destul reușit și ca joc, doar că nu am cules ce am semănat la capitolul ocazii. Ne-a dat puțin peste cap și faptul că Iancu s-a confruntat cu o enterocolită în aceste zile și nu a fost el în minutele jucate ieri și azi”, afirmă Radu Mărginean, unul dintre tehnicienii UTA-ei 2008.



Campioana României este Universitatea Cluj, care a trecut cu 2-1 de Farul. „Șepcile roșii” trecuseră, ieri, în semifinală tot cu 2-1 de FCSB.

Formații:

UTA: Cioară – Vereș, Ene, Ancateu, Dolga (64 Cismaș) – Josza (57 E. Ronai), Bărbat – Popa-Leca, Corchiș (57 Berar), Țăroi – Păduraru (36 Iancu).

FCSB: Vodă – Aldea, Ciupeanu, Alecsandroaie, Costache – Anghel, Damașcan – Buloi, Murar, Vasile – Spirache. Au mai jucat: Suciu, Călin, Petre, Lanțoș, Droană

Arbitri: Teodor Oancea – Nicolas Spînu, Călin Țuțuianu (toți din București). Rezervă: Ovidiu Rubu (Chitila – Ilfov)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button