UTA Arad

Calcule peste calcule: Cu o remiză și UTA și FC U Craiova își ating scopul, pot lega suporterii arădenilor finala juniorilor cu prima manșă a barajului?







Etapa cu numărul 8 a play-outului Superligii a fost bună pentru UTA. Nu perfectă, fiindcă arădenii au pierdut definitiv trenul spre salvarea directă de la retrogradare după succesul lui U. Cluj cu Chindia, dar pozitivă atâta timp cât în acest moment „roș-albii” primesc 100% șansa de a disputa barajul de menținere în Superligă împotriva unei divizionare secunde.


Dar, runda a fost bună și pentru că, după succesul cu FC Argeș, FC U Craiova 1948 are și varianta remizei vineri, la Arad, pentru a termina play-otul pe locul 7 și a disputa primul baraj pentru Connference League, cu Voluntariul, pe teren propriu. Aceeași variantă a rezultatului de egalitate este agreată și de UTA, care ar termina play-outul pe locul 13, indiferent de ceea ce face Chindia cu Voluntari și ar urma să întâlnească un adversar mai abordabil la baraj. Cea mai plauzibilă variantă este cea a Gloriei Buzău, cu toate că nu există certitudinea că Unirea Dej nu va avea licență de Superligă, cum și că una dintre cele două formații nu o vor depăși pe Dinamo pe locul 4, care are meciuri infernale, derby-ul cu CSA Steaua și în deplasare la Iași.


Joacă primele două echipe ale clubului în aceeași zi la o distanță rezonabilă una de cealaltă?

Alte calcule se fac și pentru ziua de 28 mai, când ar trebui să fie programată manșa tur a barajului, dar și când juniorii mari ai UTA-ei dispută, după 22 de ani, o nouă finală națională. Se știe deja că finala Ligii de Tineret, dintre arădeni și Universitatea Craiova va avea loc duminică, 28 mai, de la ora 14, pe noua arenă „Eugen Popescu”, din Târgoviște. În aceeași zi, la Buzău sau București, adică la 120 de kilometri, respectiv 80 de kilometri distanță ar trebui să joace băieții lui Mircea Rednic (dacă la tragerea la sorți se stabilește să joace afară prima manșă), așa că, în funcție de ora la care e programat turul barajului, suporterii „Bătrânei Doamne” ar putea face un tur de forță pentru a susține ambele echipe. Returul barajul se va disputa pe 3 sau 4 iunie.

Dar, până acolo e de văzut și ceea ce va întâmpla mai ales în ultimele runde ale play-offului ligii secunde, iar astăzi sunt programate două întâlniri importante din cadrul etapei a 9-a: Unirea Dej – Poli Iași (ora 17,30) și Dinamo – CSA Steaua (ora 20,30).



8 comentarii

  1. Nu este neaparat sa castigi meciul cu FCU. Craiova, si un egal este suficient sa fii inaintea Chindiei chiar daca castiga in fata Voluntariului, daca castiga ? FCU. se va multumi si cu un meci egal la Arad. FORTA UTA Arad !!!

    0
    0
  2. Voi fi prezent pe stadionul Eugen Popescu pt. finala Ligii de tineret dintre UTA. si U, Craiova pt. ai incuraja pe baieti . FORTA UTA Arad, HAI BAIETII, CASTIGATI FINALA PT. CA, AVETI ECHIPA BUNA !!!

    0
    0
  3. Bună ziua.
    Bunul dumnezeu va ajuta echipa uta deoarece în acest an competițional în liga 1 a fost dezavantajată de multe ori șI într-adevăr echipa noastră iubită uta arad a avut șI momente în jocurile avute în acest an competițional au fost dezamăgitoare
    Sau pierdut multe puncte atăt acasă șI în deplasare .
    Dar cu siguranță echipa uta va rămăne în acest an competițional în liga 1.
    Domni albitri care au fost la au influențat negativ rezultatele echipei uta .
    Două exemple:::::: partidele cu u cluj
    ȘI cu. Fc argeș , a văzut o țară întreagă șI cine trebuiea să vadă șI să I -a măsuri au avut „”orbul găini „”
    Rușine domniilor din conducerea federeției de fotbal a româniei (frf)
    Domnul burlranu șI staful dumnealui au ceva cu siguranță cu clubul uta arad.
    Dumnezeu să binecuvinteze uta.
    Dumnezeu să binecuvinteze poporul român.
    Succes uta arad hai uta
    Doamne ajută!!!!!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button