ACB IneuGloria LT Cermei

E care pe care în derby-ul (arădean) al suferinței, Ineu – Cermei! Zdrențan: „Suntem obligați să câștigăm” v.s. Țurcanu: „Încă sperăm la locul 9”







Penultimul derby arădean din play-outul Ligii a III-a (sezonul 2022-2023) se joacă vineri (ora 18), la Ineu, acolo unde ajunge Cermeiul, formație deja retrogradată în județ. Se întâlnesc ultimele echipe din clasament, cu diferența că echipa gazdă mai are șanse să se salveze câștigând ambele partide rămase de jucat (în ultima rundă ACB-ul se deplasează la Pecica), sperând – totodată – ca Pobeda Star Bîșnov să nua mai facă punct(e) cu conjudețenele din Buziaș și Periam. „Sămădăii” au câștigat și ei cu Pobeda weekendul trecut și au încredere că pot repeta „istoria” și pe „Centralul” din Ineu.


Zdrențan: „Miza e mai mare pentru noi”


La un moment dat, ineuanii picaseră ei pe ultimul loc, dar revirimentul a început tocmai în meciul tur din play-out, de la Cermei, acolo unde senegalezul Toure a făcut diferența cu o „dublă” și un penalty obținut. Dacian Zdrențan a jucat 74 de minute în acel meci și a fost integralist etapa trecută, cu Periamul, când ineuanii au rămas în cursa pentru salvare cu golul din prelungiri al lui Dan Mâneran. „A fost greu cu Periamul, a fost unul dintre cele mai bune meciuri ale noastre din tot campionatul și am câștigat meritat. Abordăm la victorie și partida cu Cermeiul, suntem obligați. Avem prima șansă la cele 3 puncte, deși Cermeiul are o echipă destul de bună, nu meritau nici ei să fie pe locul pe care sunt. Diferența o va face determinarea și ambiția, ca valoare cred că suntem un pic peste ei și, dacă ne facem jocul ca săptămâna trecută, nu avem cum să nu câștigăm. Miza este mai mare la noi, încă matematic avem șanse la evitarea retrogradării, avem neapărat nevoie de victorie. Vreau să scăpăm de retrogradare și apoi din vară voi vedea ce va fi. În principiu mi-aș dori să rămân la echipa orașului meu, vom vedea ce va fi”, a spus „închizătorul” de 26 de ani, care are și un alt rol la ACB: „Am făcut Facultatea de Medicină din Timișoara, secția de fizioterapie și m-am implicat și la echipă pe acest palier. Au trecut prin mâinile mele majoritatatea băieților și în special colegii accidentați, frații Mâneran, Ndoye sau Hulbăr. Sigur că nu aș renunța la fotbal, am doar 26 de ani, îmi plac ambele meserii și vreau să le continui pe ambele”, a adăugat Zdrențan, care consideră că senegalzeul Ndoye ar putea prinde cel puțin un loc pe banca de rezerve vineri.

Țurcanu: „Ar trebui să ne luăm revanșa”

La mijlocul terenului, Zdrențan se va duela – probabil – vineri cu Raul Țurcanu. Fotbalistul de 20 de ani a avut un sezon dificil după operația de ligamente, dar și-a revenit și are de suplinit lipsa experimentatului Adi Piț, accidentat de câteva săptămâni. „Am făcut un meci foarte bun cu Pobeda, intensitatea a fost bună, am respectat planul tactic stabilit de mister, am ratat foarte mult dar am câștigat cu 1-0 și am luat trei puncte importante care ne țin un pic în jocul rezultatelor. Încercăm să depășim Ineul, avem neapărat nevoie de o victorie la ei acasă, sperăm încă la locul 9, trebuie să câștigăm. În ultima întâlnire cu ei la noi acasă, am condus cu 2-0, și ne-au întors cu 4-2, așa că ar trebui să ne luăm revanșa. Ca atuuri avem forța grupului, suntem motivați și ne-am pregătit foarte bine. Adi Piț va lipsi, eu îi voi ține locul, este un post complicat pentru un junior, dar eu cred că mă voi descurca și de data asta. Îmi doresc să joc cât mai mult și sper că din vară să joc cel puțin la Liga a 3-a, am fost operat la ligamente, este mai greu să mă gândesc la mai mult acum. Sigur că îmi doresc în continuare să joc mai sus, când se va putea”, spune Țurcanu. Departajarea făcându-se la golaveraj, Cermeiul mai are mici speranțe că

Formații probabile:

Ineu: Merșca – Spătaru, Cahill, Șerban, Hulbăr – Zdrențan – Banam, Denis Mâneran, I. Sas, Udrescu – Toure.

Cermei: Bodea – Balazs, D. Lazăr, Puta, Deta – Gruiescu D. Salka, Țurcanu, Mateucă – Vlad, Șimăndan.

Arbitri: Mircea Salomir – Magyar Tamas Bazso, Claudiu Giorgiu (toți din Cluj-Napoca)

Observatori: Constantin Faniță, Gheorghe Ilici (ambii din Timişoara)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button