UTA Arad

Chindriș și Dobrescu, ținuți în priză de Rednic pentru baraj: „Vrea să îi fie greu să facă echipa”







Fundașii UTA-ei au un sezon plin de ghinioane. Erico da Silva este la a doua accidentare gravă a stagiunii, Andrei Chindriș a lipsit și el câte o lună de zile pentru probleme musculare, iar Benzar e și el din nou în infirmerie. Vukcevic și-a fracturat la un moment dat clavicula, iar Hoxhallari și Abeid au strâns în total 9 etape de suspendare. Alexandru Benga a fost „mohicanul” care a jucat toate meciurile în linia de apărare, dar cu ocazia disputei cu FC U Craiova a ieșit și el accidentat de pe teren.


La prima vedere, căpitanul utist a suferit o entorsă a gleznei de gradul trei și stafful tehnic a trebuit să grăbească, oarecum, revenirea lui Chindriș, care se antrenează în grup doar de la începutul acestei săptămâni. În ultimele 10 minute, a acuzat și Aly Abeid ușoare crampe, iar Mircea Rednic și colaboratorii săi au apelat în premieră la Mihai Dobrescu. „Chindriș a intrat bine, venea și el după două etape de suspendare, dar și perioadă de accidentare. Mă bucur că l-am avut pe bancă și l-am avut foarte bine. Azi a intrat și Dobrescu, cel care nu jucase deloc cu noi aici. A intrat foarte bine, mă bucur pentru el. Am și vrut să îl protejăm pe Aly, a jucat toate minutele și nu am vrut să riscăm o accidentare sau altceva. Sperăm să le dăm șanse tuturor, inclusiv lui Willie (n.a. Barbosa). Până la urmă, e important că în afară de Alex Benga nu am mai pierdut niciun jucător. Iar Mister le-a spus jucătorilor să îl facă să îi fie greu să facă echipa și a rulat tot lotul”, a spus Sorin Rădoi, antrenorul secund al „Bătrânei Doamne”.


3 comentarii

  1. Un VAR, de excepție ! Un fault care de data asta nu a fost văzut de nimeni ! Anulare voluntara, și dacă e ordin cu placere ! Lecția ar fi ca dacă vrei sa ramai cu un gol trebuie sa dai doua, la doua dai trei și tot asa. Am zis ca Postolachi devine,, focos nuclear ” De fapt el are 12 goluri, promisiune, speram pentru cele 18″ din ediția viitoare. Prietenie ad-hoc cu oltenii dictata de clasament, și care aduce aminte de fotografia comuna cu Argeșul, de la promovare. Ca fotbal, aceleași sclipiri fugare, pe care le dorim intr-„un tot unitar. În orice caz, tot lotul conectat la obiectiv. Sigur ca ne dorim doua,, aripi” penetra te pentru Postolachi, sau ordine de clasa macar mijlocie la apărare. Doua vorbe de biata Chindia. La ei, prea multe mișcări odată cu plecarea lui Aioanei, pana și Neguț la CFR sau evadarea lui Florea. Vin înapoi, dacă ii ajuta finanțele. La UTA, dramele ne-au făcut cu ochiul și au trecut la alții. Motiv pentru analiza profunda și apropierea întrebării hamletiene.,, Cine rămâne , cine pleacă, dar mai cu seama cine vine. „” Deocamdată la orizont un Buzău, second- hand. BAFTA !!

    0
    0
  2. continui sa cred ca noi eram in pole position , vizati cu prioritate de retrogradare directa,iar CHINDIA e varianta de back-up…foarte nedreapta retrogradarea Chindiei,au jucat mult mai mult fotbal ca si pitestiul,diferenta dintre evolutiile celor doua a fost estompata pe final de deciziile de arbitraj si de ajutorul dat vecinilor de mioveni..fara cele 3 puncte obtinute fara lupta la mioveni,fc arges era demult retrogradata..sper de asemenea ca macar in baraj sa inceteze sa ne mai fure,nu e normal cum s-a procedat cu UTA,nu vorbim de cazuri izolate ci de o strategie care a impus o maniera de arbitraj extinsa la nivelul intregii participari a echipei noastre in prima liga..clubul ar trebui sa trimita federatiei ,la uefa si mass media un protest oficial insotit de imagini de la meciul de aseara,din semifinala cupei de la cluj,de la meciul cu petrolul,de la meciul de la cfr ,de la cele cu fcsb sau rapid si multe altele….

    0
    0
  3. Din ce am auzit eu pe la stadion, mulți suporteri vor merge la baraj, indiferent unde, și eu sper să merg, haide UTA?️?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button