Cluburi polivalente

Fotbaliștii de la UAV Arad s-au mulțumit cu „argintul” la naționalele universitare!





Echipa de fotbal a Universității Aurel Vlaicu Arad a fost la un pas de titlul la „naționalele” universitare desfășurate în perioada 18 – 21 mai la Oradea. Arădenii au pierdut un singur meci, chiar finala competiției, în fața campioanei en-titre de pe Bega.

„Studenții” de pe Mureș și-au câștigat grupa cu 7 puncte acumulate, după succesele cu 6-0 și 4-1 în fața celor de la Universitatea „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, respectiv Universitatea de Științele Vieții Iași și remiza, 0-0, cu Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

Prin urmare, arădenii și-au câștigat dreptul să se dueleze pentru trofeu cu Universitatea de Vest din Timișoara, pentru care au evoluat, printre alții, Piftor sau Gladun, fotbaliști de Liga a 2-a, la Dumbrăvița și Ripensia. Și UAV a avut un divizionar secund, pe Dorin Toma, de la CSM Slatina. Mai obișnuiți să joace astfel de competiții, timișorenii s-au impus azi cu 2-0, după reușitele semnate de Claudiu Matiș (penalty, min .10) și Florin Olariu (min. 65).

Pentru UAV au evoluat: Tirian – Haloș, Pașca, Savin, Stoin – Hera, D. Toma, Olteanu, D. Marc – Stanciu, Brad, pe parcurs mai intrând pe teren: Dochița, Ursoi, Sechel, G. Balint și Andriese. Din lotul convocat de profesorii Claudiu Bulzan și Liviu Vasile Andrei au mai făcut parte: Cl. Ujoc, V. Roșu, Mojic, R. Pop și Fl. Iancu, jucători care au evoluat și ei în faza grupelor. Adelin Pașca a fost desemnat cel mai bun fotbalist al turneului, iar Vlăduț Stanciu a ieșit golgheterul competiției.

După succesul de la Oradea, Universitatea de Vest din Timișoara și-a luat biletele pentru Campionatul Mondial Universitar, din China.











Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button