Adi Mihalcea, față în față cu trecutul utist și fostul său antrenor: „Știu cât de mult suflet se pune în oraș, o reîntâlnire plăcută cu Mircea Rednic”

Mai sunt 24 de ore până la prima manșă a barajului de menținere / promovare în Superligă, dintre UTA și Gloria Buzău. Duelul începe pe arena din Parcul Crâng duminică, de la ora 14, unde buzoineii speră să-și surprindă adversarul pe care-l consideră favorit, dar nu de nebătut în cele 180 de minute.
Mihalcea: „Să fim cea mai bună versiune a noastră, fizică și psihică! Pentru mine e ca și cum te-ai bate la campionat”
Gloria a terminat play-offul ligii secunde pe locul 5 și a primit șansa disputării barajului ca urmare a faptului că CSA Steaua nu a primit drept de promovare nici în acest sezon. „Obiectivul nostru principal este acela de a promova, dacă am ajuns la baraj înseamnă că încă suntem în obiectiv. Practic, suntem în fața celor mai dificile meciuri din acest campionat pentru noi, suntem în fața unor jocuri care ne pot aduce o performanță dorită de toată lumea de aici din Buzău. În acest an, echipele de Liga 1 sunt favorite în duelurile cu echipele din Liga a II-a. Trebuie să dăm dovadă de caracter în primul rând, trebuie să fim cea mai bună versiune a noastră și fizică și psihică și atunci vom avea o șansă. Dacă vom fi la jumătate de măsură, nu trebuie să sperăm la nimic. Ce-ți dorești mai mult decât să joci cu o promovare pe masă? E ca și cum te-ai bate la campionat, pentru mine înseamnă același lucru. În momentul în care întâlnești o echipă cu o calitate individuală mai mare, ai nevoie de o atitudine pozitivă, o atitudine care să suplinească poate lipsa acestei calități. Ai nevoie și de noroc, sunt două meciuri și se poate întâmpla orice și, poate, o abordare mult mai directă și realistă în faza de atac”, afirmă Adrian Mihalcea (46 de ani), cel care a preluat-o pe Gloria la începutul lunii octombrie a anului trecut din mâna lui Cristian Pustai.
„Întâlnire plăcută cu Mircea Rednic, însă doar atât”
În disputa pentru un loc în Superligă se vor afla doi antrenori cu trecut dinamovist, din generații diferite. De altfel, Mircea Rednic i-a fost antrenor lui Adi Mihalcea în sezonul 2005-2006 la Vaslui, când moldovenii s-au bătut pentru salvarea de la retrogradarea din Divizia A. „Îl cunosc, nu foarte bine, dar îl cunosc bine. Am avut ocazia să lucrez cu dânsul la FC Vaslui, tot într-un an delicat și am reușit și atunci, in extremis, să ne salvăm de la retrogradare. Are o experiență peste media multor antrenori. Dar, până la urmă, contează ceea ce transmit eu echipei și cum reușesc să-i mobilizez și să reușim să promovăm. Va fi o întâlnire cu siguranță plăcută, dar doar atât. Până la urmă, ne dorim fiecare în dreptul echipei lui să câștige”, a comentat fostul atacant întâlnirea cu „Puriul”.
„Știu atmosfera de la Arad și cât suflet se pune pentru echipă”
La rândul său, Mihalcea a antrenat-o pe UTA în startul sezonului 2017-2018, dar avea să plece după doar 6 runde, după un 2-2 pe teren propriu cu CS Balotești și 9 puncte strânse din totalul de 18. „Am antrenat UTA într-o perioadă când ei erau încă în Liga a II-a și își doreau enorm să promoveze. A mai durat ceva ani până au promovat, dar știu ce atmosferă este la Arad, știu cât de mult suflet se pune în oraș pentru această echipă. Chiar anul acesta am jucat împotriva lor cu fosta mea echipă, Chindia și a fost destul de greu. E important pentru noi ce vom face aici, la Buzău, după care, în funcție de rezultat….Oricum va fi un teren destul de dificil cel de la Arad”, mai afirmă „principalul” buzoienilor.
Adrian Mihalcea nu se poate baza în dubla cu UTA pe mai vechii accidentați, mijlocașul Cârstocea (și el cu trecut utist) și atacantul Angelov. În fine, portarul Relu Stoian și „aripa” Valentin Munteanu nu mai fac parte din planurile buzoienilor.

Boiciuc: „Motivația va face diferența”
În ciuda momentelor mai puțin bune din acest sezon, din întrecerea regulară și din play-off, Alexandru Boiciuc speră ca el și colegii săi să fie susținuți de suporteri, iar Gloria Buzău să bifeze chiar victoria în turul cu arădenii. „A fost un drum lung și greu pentru noi, cu bune, cu rele, dar mă bucur că am ajuns la două meciuri în care putem arăta că suntem valoroși și că avem suficientă forță să obținem promovarea. Suntem montați pe meci, vreau să dau tot ce pot și să îmi fac datoria de atacant, să marchez. Însă, cel mai important este să obținem victoria. Motivația va face diferența. Le mulțumesc fanilor care vor să fie alături de noi, le mulțumesc că au fost alături de noi și pe parcursul campionatului. Cu bune, cu rele, am fost înjurați, am fost lăudați, e normal. Așa sunt suporterii și îi înțelegem. Le transmit să fie alături de noi, să ne susțină, să creadă în noi, să creadă în promovare”, a declarat Alexandru Boiciuc pentru Campus TV. Practic va fi un duel al atacanților basarabeni, căci gazdele îl au pe Boiciuc, iar UTA pe Virgiliu Postolachi.

Lopez: „Cred că suntem și relaxați, în sensul bun”
Ariel Lopez, căpitanul Buzăului, a analizat și el partidele cu UTA. La fel ca Adrian Mihalcea, liderul din teren a afirmat că meciurile sunt cele mai importante din acest sezon. „Cele mai importante meciuri pentru noi, ar fi senzațional să atingem obiectivul. Ar fi bine să câștigăm meciul acesta, de acasă, vom avea susținerea suporterilor. Apoi, vom vedea ce va fi, dar trebuie să ne concentrăm pe primul joc. Nu simt o presiune în plus pentru că sunt căpitan, toți colegii au ajutat, ne susținem. Fiind căpitan înseamnă să încerc să și ajut colegii în teren și în afara lui. Dar mai sunt băieți care ajută, atmosfera e foarte bună în vestiar. Cred că suntem și relaxați, în sensul bun, este bine înaintea unui meci atât de important. Avem și voință să câștigăm acest meci”, a spus căpitanul Gloriei, Ariel Lopez.

Rusu: „Presiunea este pe UTA”
Nu doar în atac, buzoienii vor conta pe un fotbalist din Republica Moldova, ci între buturi. Denis Rusu (32 de ani) i-a luat locul lui Relu Stoian și Gloria a obținut punctele ce îi permit să dispute barajul cu UTA. „Psihicul nu-l pregătești doar înainte de meci, îl pregătești cu timpul și eu zic că am ajuns la experiența când deja sunt psihic pregătit. Orice promovare e foarte frumoasă și mi-aș dori enorm să ajung înapoi în Liga 1, pentru că acolo sunt meciuri mult mai interesante, sunt echipe mult mai bune și nivelul e mult mai ridicat și aș vrea să mă întorc acolo. Au fost meciuri interesante în play-off, am prins echipe foarte bune, Dinamo, Steaua, Iași. Îmi pare rău că nu am făcut mai multe ca să sperăm la o promovare directă, însă tot ce se face se face spre bine și uite că am ajuns la baraj și sperăm să reușim. În primul rând , presiunea este pe UTA fiindcă ei sunt de Liga întâi și trebuie să se mențină acolo. Noi mergem doar să ne facem treaba și să facem un meci bun, ca să ne bucurăm la sfârșit. Va fi foarte greu, UTA e o echipă foarte, foarte bună, care joacă în Liga întâi de mai mulți ani. Au și tradiție, un stadion foarte frumos și suporteri, la fel. Însă, jucăm primul meci acasă, sperăm să fie stadionul full și să ne încurajeze foarte mult. Avem nevoie de mai mult noroc, fiindcă în ultimele partide am avut foarte multe ocazii dar am ratat și să avem o apărare beton ca să nu luăm gol”, afirmă apărătorul buturilor buzoiene.


distanta mare intre rednic si mihalcea..cam tot cat atat de de mare ca si intre postolachi si boiciuc..primul s-a afirmat la psg,iar al doilea la milsami orhei..presupunand ca ar fi ramas balint si prindea cumva prin miracol locul de baraj ,meciul de maine era foarte echilibrat,aveam un meci greu,doar cu el ne-a scos filiasi din cupa..asa insa,cred ca suntem favoriti certi si ca vom lua inca de la buzau o optine serioasa pentru ramanerea in prima liga..
Bună ziua.
Domnul antrenor mircea rednic, este unul din cei. Mai buni antrenori din românia șI va cere jucătorilor echipei uta să câștige jocul de la buzău deoarece returul acasă la arad stadionul va fi plin de suporteri adevărațI a-I echipei noastre iubite uta șI vor putea să aibă stresul șI emoția rămăneri în liga 1.
Jucători vor face o partidă extraordinară de bună șI cu siguranță vor căștiga partida de la buzău . Mult succes uta arad!!!
Orașul arad merită să aibă echipa uta în liga 1 ,deoarece arădeni iubesc sportul [ „” în general toate sporturile ] dar mai ales echipa uta care este emblema aradului șI a țări întregi.!!!
Conducerea clubului uta arad șI domnul antrenor vor susține șI încuraja jucători echipei ,spre victorie ✌ la buzău șI rămănerea în liga 1 va fi categorică.
Avem jucători foarte buni șI cu siguranță echipa uta va rămăne în acest an competițional în „”liga 1 „” cu siguranță. Hai uta arad succes uta
Dumnezeu să binecuvinteze poporul român .
Dumnezeu să binecuvinteze clubul uta arad .
Doamne ajută!!!
Bineanteles ca, aceasta va fi tactica lor, o aparare supranumerica si pe contraatac cand se iveste ocazia . Degeaba, UTA. tot o sa ii taxeze, asa au jucat si cei de la Milogeni si au esuat. Eu zic ca, nu le dau nicio sansa buzoienilor. FORTA UTA Arad , NUMAI V I C T O R I E , HAI bAIETII !!!
Plus ca, UTA. mai are de luat o revansa in fata Buzaului, atunci cand UTA. parasea pt. prima data divizia A in 1979 pierzand dramatic cu 0 -1, gol Tulpan !!! Asa ca, nici nu ma gandesc ca, UTA. sa nu bata Buzaul , diferenta este destul de mare intre Superliga si liga2a !!! FORTA UTA Arad, VICTORIE !!!