Turneul de Old Boys de la Pecica, câștigat de Cermei în exact 9 oameni! Cristi Pilan a lansat deja invitațiile pentru la anul

După trei ani, Cristi Pilan le-a făcut din nou o invitație divizionarelor terțe din seria a 8-a a Ligii a III-a pentru un turneu de old boys. După ediția inaugurală de la Semlac, directorul sportiv al celor de la Progresul Pecica a găzduit participantele chiar pe arena „Pădurice”, pentru o competiție ce s-a desfășurat pe durata a trei ore.
Fiindcă doar Ghiroda, Cermei și Periam, pe lângă gazdele de la Pecica, au onorat invitația, s-a apelat și „prietenii“ din Felnac, dar și la curticeni, care au făcut parte și ei din C8 până în vara anului trecut. S-a jucat în 8+1 pe două mini-terenuri alăturate, iar în grupe am avut parte de următoarele rezultate: Curtici – Periam 2-3, Pecica – Curtici 2-5 și Pecica – Periam 1-4 (grupa A), respectiv Cermei – Felnac 2-2 (6-5 după penalty-uri), Ghiroda – Cermei 1-4 și Ghiroda – Felnac 3-2 (grupa B). Au urmat semifinalele: Periam – Ghiroda 1-2 și Cermei – Curtici 2-1, iar Periamul a luat locul 3 după succesul cu 1-0, din finala mică, contra curticenilor.

Cermeiul a câștigat competiția în exact 9 jucători
Lupta pentru trofeu a fost o „afacere” între Ghiroda și Cermei. Ca și în grupă, „sămădăii” i-au bătut pe timișeni, chiar și mai clar, cu 6-1, după „tripla” lui Todea, „dubla” lui Șimăndan și reușita lui Mateucă. Meritul campionilor este cu atât mai mare cu cât s-au prezentat la acest turneu exact în 9 oameni, care au fost nevoiți să bifeze toate minutele, unii, precum președintele Cermeiului, Petre Bulza, depășindu-și limitele. Așadar, competiția a fost câștigată de Gloria Lunca Teuz Cermei, care a evoluat în formula: Marinel Creța – Cristian Todea, Marius Șimăndan, Florin Mateucă, Petre Bulza, Nuțu Valea, Ciprian Mateiaș, Cosmin Pele și Ionel Beleiu.

Pilan: „O competiție bună, spectaculoasă, invitațiile sunt deja făcute pentru la anul”
Repriza a treia, de la restaurantul de lângă stadion, a durat și mai mult decât competiția în sine. Pentru unii a fost timpul efectiv de „joc” s-a dublat, chiar triplat, atmosfera creată de Moinca Groza și bandul său, degustările și pocalurile pline fiind ingredientele perfecte ale unei seri a prieteniilor ce se leagă prin fotbal. „În primul rând, îmi pare rău că nu am reușit să adun mai multe echipe de Liga 3-a din seria noastră, invitațiile au fost făcute din timp, dar, din diverse motive, au fost refuzate. Dar, ne-am repliat repede și eu zic că a ieșit o competiție bună, spectaculoasă, pentru care doresc să le mulțumesc prietenilor mei participanți. Sper că s-au simțit bine. Felicitări câștigătorilor, ne-au surprins plăcut, mai ales că au fost ficși și au dus excelent competiția din punct de vedere fizic. O mențiune specială și pentru echipele din Periam și Pecica, care au contat doar pe veterani, în condițiile în care regulamentul permitea și implicarea a trei jucători sub 40 de ani. De acum, sper să nu mai sărim peste vreo ediție a acestei competiții, invitațiile sunt făcute de acum pentru vara următoare, indiferent de ceea ce se va întâmpla în sezonul fotbalistic 2023-2024”, a fost concluzia lui Cristian Pilan.


