Fotbal judetean

Socodorul are 3-0 în barajul cu Dănceul, mehedințenii au de plătit și o amendă de 10 mii de lei!




Conform așteptărilor, CS Socodor a câștigat la „masa verde” prima manșă a barajului de promovare în Liga a 3-a cu Recolta Dănceu. Mehedințenii au bruscat arbitrul de centru în debutul reprizei secunde, imediat după golul de 0-2 al lui Dema și meciul s-a întrerupt după 48 de minute. „Centralul” Vasile Buzea a acordat și 5 cartonașe roșii, pentru fotbaliștii Octavian Făiniși, Robert Țogoe și Daniel Ciobanu, antrenorul Cosmin Munteanu și antrenorul-primar Stelian Stăncioiu.

Aceștia își vor afla pedepsele de abia săptămâna viitoare din partea Comisiei de Disciplină a FRF, însă e clar nu vor avea dreptul de a juca sau a sta pe bancă sâmbătă, cu ocazia returului de la Socodor (ora 17,30). În schimb, Dănceul are de achitat o penalitate sportivă de 10 mii de lei ”În temeiul art. 83/7 din RD” și, evident, pierde prin forfait confruntarea de sâmbăta trecută.

S-ar putea ca amânarea cu o săptămână a judecatei pentru cei cinci eliminați de la Dănceu să aibă un temei strategic, căci mehedințenii susțineau că în cazul în care au de achitat amenzi totale de 40-50 de mii de lei nici nu se vor mai prezenta la returul din Socodor.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button