Postolachi și Jobello s-au duelat în amicalul Grenoble – UNPF, basarabeanul a marcat la debut și vorbește despre Djorkaëff, Giroud și Thauvin!

Astăzi, site-ul oficial al celor de la Grenoble a oficializat transferul lui Virgiliu Postolachi, de la UTA. Divizionara a achitat clauza de 300 de mii de euro în contul grupării arădene și i-a dat tricoul cu numărul 17 atacatului crescut de PSG.
Fostul golgheter al „roș-albilor” recunoaște că sezonul petrecut în SuperLigă i-a (re)lansat cariera și de acum speră să-și ajute noua echipă pe care care au trecut nume importante ale fotbalului francez. „Sunt foarte fericit că am ajuns la Grenoble pentru un nou proiect. După experiențele de la PSG și Lille, de când eram tânăr, vreau să dovedesc că pot să mă impun în Franța. Sezonul trecut din România mi-a dat multă încredere. Am jucat multe meciuri la rând, mi-am intrat în formă și am marcat multe goluri. La Grenoble, unde au jucat Djorkaeff, Giroud sau chiar Thauvin, sper să continui să progresez și să ajut echipa. Cât despre profilul meu, pot juca oriunde în atac, în sezonul trecut am jucat atacant central, în dreapta, în stânga sau chiar ca și al doilea vârf”, a declarat Postolachi pentru site-ul oficial al clubului.
Iar basarabeanul a debutat cu gol în amicalul pe care Grenoble l-a câștigat cu 4-0 în fața lui UNPF, selecționata fotbalistilor profesionisti liberi de contract. „Posto” a fost cel care a decis scorul, încă din minutul 4, împotriva echipei la care a evoluat fostul său coleg de la UTA, în prima parte a sezonului 2022-2023. Este vorba despre martinicanul Wesley Jobello, care în stagiunea de primăvară a jucat pentru FC Argeș, echipă retrogradată în Liga a 2-a și care acum se află exact în situația din vara trecută când a fost adus de UTA la Arad. Adică fără angajament și component al UNPF.

