ACB IneuProgresul Pecica

Pecica nu a avut probleme cu Ineul în Cupă! Stupar: „Nu e un obiectiv primordial, dar suntem serioși” v.s. Sculici: „Corigenți la materia fotbal”




Calcule respectate în meciul din cadrul turului secund al Cupei României, dintre ACB Ineu și Progresul Pecica, cu atât mai mult cu cât partida s-a jucat pe terenul oaspeților la propunerea formației din Țara Zărandului. Formația lui Dan Stupar și Bogdan Bozian s-a impus cu scorul de 3-0, după reușitele semnate de nigerienii Avalumun (13) și Nasiru (48) și juniorul pecican Matyus (90+3).


Primii doi fotbaliști sunt împrumutați de la UTA și s-au integrat repede la Pecica, formație ce avansează două tururi în Cupă fără să încaseze vreun gol. „Ca și posesie cu progresie și al agresivității, meciul de la Periam, câștigat cu 1-0, a fost mai reușit pentru noi. Sunt convins că starea de oboseală și-a spus cuvântul, nu am avut prospețime, dar cred că acest lucru e valabil pentru multe echipe de Liga 3-a, pentru că încă suntem într-o perioadă de acumulări. Nu prefer un adversar anume în turul următor, dar, probabil, vom juca cu câștigătoarea dintre Crișul și Lipova. Dar, indiferent de adversar, va fi o nouă etapă de Cupă pe care o vom aborda cu aceeași seriozitate și doar cu gândul la victorie.  Cu toate că am mai spus-o, Cupa nu e un obiectiv primordial și nu o sărim etapele de pregătire sau o să modificăm structurile antrenamentelor pentru a avea prospețime la aceste meciuri. Important este să ajungem cât mai pregătiți la startul campionatului, ce se anunță unul interesant, extrem de animat. Avem în serie două echipe de tradiție, Poli și FC Bihor, care își vor dori – probabil – promovarea, dar sunt și alte formații bune, care, fiecare dintre ele, pot fi surprize plăcute. E clar, nu va fi un campionat ușor, iar noi ne dorim să facem o figură cât mai frumoasă și să ne clasăm cât mai sus”, a spus Dan Stupar după succesul clar cu Ineul.

Ineul o bătuse pe Cermei în turul inaugural al Cupei, după loteria penalty-urilor încheiată la seria cu numărul 9, dar la Pecica nu a fost deloc în joc. „Astăzi am făcut un joc foarte, foarte slab. Într-adevăr, suntem pe un fond de oboseală, pentru că nu am ținut cont de meciurile de Cupă și ne-am continuat pregătirea după programul stabilit. Ne-am lăsat doar zilele de miercuri libere pentru că știam că o să intrăm în Cupă și nu știam cât o să mergem în această competiție, dar acum știm…Fiind plecat la București, uu nu am văzut meciul de la Cermei, dar astăzi am rămas corigenți la materia fotbal. Mai avem două săptămâni și jumătate de pregătire și ar trebui să ieșim din starea de oboseală până la prima etapă de campionat, când sper să avem tonus și luciditate”, a punctat și Cristian Sculici, antrenorul principal al ACB-ului.

ACB Ineu – ACS Progresul Pecica 0-3

Cum s-au marcat golurile:

1-0 (mi. 13): David Avalumun primește un balon de la Arsene în partea stângă, și din colțul careului de 16 metri trimite un șut excelent, cu efect, la colțul lung

2-0 (min. 48): Aldan execută lung un corner din dreapta și Abdullahi Nasiru înscrie cu capul de la colțul lung

3-0 (min. 90+3): Atac rapid al gazdelor, Bozian îi așează mingea pe zonă centrală lui Andrei Matyus, care șutează în stânga lui Merșca din 13 metri

Formații:

Ineu: Tulcan (46 Merșca) – Voștinar, Clipotă (78 V. Roșu), R. Șerban, Nica – Spătaru – Banam, Ndoye, Călin (46 Rucăreanu), Udrescu (86 Miculaiciuc) – Toure (78 Goia). Rezerve: Coman –  Denis Mâneran, I. Varga. Antrenor: Cristian Sculici

Pecica: Zamfir – Moraru (T. Bodri), Gomboș (86 Wild), Nasiru, Aldan – Arsene, Avalumun – Borcea (46 Bănățan), L. Bodri (86 Matyus), Răchită – Novac (46 Bozian). Rezerve: Burtic –  F. Nortey, Belea, Szep. Antrenor: Dan Stupar

Arbitri: Mircea Salomir – Bogdan Pojar, Alin Revnic (toți din Cluj-Napoca)

Delegat: Ion Lupșa (Caransebeş)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button