Liga a II-a, etapa a 2-a: Pelici – deja sub presiune la FC Argeș, după ce a remizat și în derby-ul cu Mioveniul!

S-au încheiat 8 dintre meciurile rundei cu numărul 2 a ligii secunde și o singură echipă are maximum de puncte. Este vorba despre CSC Șelimbăr, în poarta căreia utistul Alexandru Roșca a fost din nou titular. Mare surpriză la Chiajna, acolo unde s-a impus nou promovata din Alexandria cu un gol marcat de fostul atacant al juniorilor UTA-ei, Petre Simon (foto), care a mai trecut și pe la Lipova sau Pecica, iar ultima oară a jucat la Dumbrăvița. Pe lista marcatorilor a mai apărut în contul Sloboziei și Ionuț Coadă, un fotbalist defensiv de care UTA s-a despărțit demult și care a evoluat doar pentru „satelitul” din Liga a 3-a în sezonul 2016-2017. În fine, a mai înscris și Dragoș Huiban, mijlocaș ofensiv trecut pe la Sebiș. Acesta a punctat în tricoul celor de la Metaloglobus chiar în fața fostei sale formații, CSA Steaua, privând-o de primul succes stagional.
În derby-ul vestului, dintre Dumbrăvița – Corvinul, a ieșit o remiză destul de inestatică. Dintre jucătorii împrumutați de UTA, Fabiano Cibi a fost integralist la timișeni, pentru care a mai evoluat și ghanezul Nortey, între minutele 33 și 78, el fiind schimbat de ex. utistul Tănase. La Corvinul, a fost din nou integralist Denis Hrezdac, iar în minutul 78 a intrat pe teren și arădeanul Marius Chindriș.
Ceilalți tineri fotbaliști împrumutați de UTA: Anișorac (Chindia), Ristin (Dumbrăvița), Blaga (Corvinul) și R. Popa (Șelimbăr) au rămas pe bancă, în timp ce Mercioiu și Pătlăgică nu au fost nici pe foaia de joc la Dumbrăvița, respectiv Metaloglobus.
Duminică, Godwin a rămas pe bancă la Piatra Neamț, iar echipa sa, CSM Reșița a pierdut fără drept de apel. Arădenii Sabău și Rus au fost titulari pentru echipa din Banat, însă doar primul integralist.
Sâmbătă, 12 august 2023, ora 11:00
Concordia Chiajna – CSM Alexandria 0-1
/ Petre Simon 51
CSC Şelimbăr – Unirea Dej 2-0
Rotund 66, Schieb 70
Steaua – Metaloglobus Bucureşti 1-1
Sierra 21 / Huiban 78
Gloria Buzău – CS Tunari 2-1
Părvulescu 53, Dumitru 75 / Mitrică 2
Unirea Slobozia – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 1-1
Coadă 5 / Gărbiță 79
CSC Dumbrăviţa – Corvinul Hunedoara 0-0
FK Miercurea Ciuc – Progresul Spartac 3-0
S. Veres 13, Gal-Andrazly 18, Makrai 60
Sâmbătă, 12 august 2023, ora 12:00
CSM Slatina – Chindia Târgovişte 0-0
Duminică, 13 august 2023, ora 12:00
Ceahlăul Piatra Neamţ – CSM Reșița 4-0
Albino 20, Savu 26, Neicuțescu 60, P. Petre 76
Luni, 14 august 2023, ora 17:30
Campionii FC Argeş – CS Mioveni 0-0
Clasament

Etapa următoare (19 august):
Progresul Spartac – CS Concordia Chiajna
CS Corvinul 1921 Hunedoara – AFK CSikszereda Miercurea Ciuc
CSM Reșița – CSC Dumbrăvița
ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu – ACSM Ceahlăul Piatra Neamț
CS Mioveni – AFC Unirea 04 Slobozia
CS Tunari – Campionii FC Argeș
AFC Chindia Târgoviște – Gloria Buzău
FC Metaloglobus București – CSM Slatina
FC Unirea Dej – CSA Steaua București
CSM Alexandria – CSC 1599 Șelimbăr


Asta e pedeapsa lui doamne doamne ca in liga 3 ati vb si ati mintit n jucatori ca ii luati la voi nhmai sa stea capra. Asa-i Barboianule ? Ia spune pe cati ai sunat si ai mintit ?