UTA Arad

Program încărcat pentru UTA în următoarele săptămâni: Meci de Cupă la finalul lunii și posibila reprogramare a meciului cu Farul!





„Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc este una dintre cele 6 echipe care nu și-au jucat în weekend partidele din cadrul rundei cu numărul 5 a SuperLigii. Asta înseamnă că-și va aglomera la un moment dat programul și asta s-ar putea întâmpla în următoarea lună.


Arădenii revin pe gazon pe puncte vineri seara, la Craiova, cu Universitatea, dar în aceeași zi – probabil – arădenii vor afla și când o vor găzdui pe FCSB, între 26 și 28 august. Asta în funcție și de ceea ce va face vicecampioana în returul cu Nordsjaelland, din Conference League, după ce danezii au impus remiza (0-0) la București.

Apoi, UTA va intra ”play-offul” Cupei României. În această fază vor participa 32 de echipe, 24 calificate din turul 3 – care are loc miercuri, 16 august – și opt formații care joacă acum în prima ligă. Pe lângă trupa lui Rednic, în luptă mai intră: Politehnica Iaşi, SC Oțelul Galați, Dinamo (nou-promovate), FC Hermannstadt, FC Botoşani, Universitatea Cluj și FC Voluntari (echipa situate pe locurile 3-7 în ediția trecută a play-out-ul primei ligi). Meciurile din play-off sunt stabilite pentru data de 30 august, dar în funcție de programările televiziunilor disputele vor avea loc de marți până joi (29-31 august).

FRF nu va mai aplica criteriul geografic în stabilirea tabloului din play-off, ci va organiza o tragere la sorți. De exemplu, vara trecută, UTA a avut „norocul” să se deplaseze până la Suceava pentru a-și câștiga biletele pentru faza grupelor. Probabil, dacă va fi nevoită să se deplaseze departe de casă, „roș-albii” nu se vor mai întoarce acasă, căci în weekendul 1-3 septembrie au meci la Sfântu Gheorghe, în centrul țării.

Apoi, ar urma prima pauză stagională rezervată acțiunilor echipelor naționale, dar există o șansă ca UTA să fie programată cu Farul Consțanța pe 10 septembrie, mai ales dacă trupa lui Hagi se va califica în grupele Conference League și-și va încărca și mai mult calendarul. În plus, constănțenii își vor mai amâna – probabil – un meci din SuperLigă și programul lor se va aglomera dacă nu vor juca la începutul lunii următoare partida cu arădenii.

11 comentarii

    1. Simian-Filiasi 2-1 poti sa stai linistit,dar nu prea tare,mai e Sanatatea in cupa(aici Lacatus stie si el de ce)

      9
      1
  1. Trei dintre cele opt meciuri programate în etapa a 5-a a Superligii au fost amânate, a informat Liga Profesionistă de Fotbal pe site-ul oficial.

    LPF a amânat 3 meciuri din etapa a 5-a pentru 10 septembrie
    Runda se va desfășura între 11 și 14 august, iar partidele celor patru reprezentate ale României în Conference League se vor disputa pe 10 septembrie.

    2
    4
  2. cu cat jucam mai tarziu cu farul cu atat mai bine..vad ca in fiecare zi hagi isi pierde cate un jucator important..intai alibec ,apoi borza..mi se pare stupid ca dupa ce te chinui sa castigi campionatul ,nu te intaresti si aduci doar jucatori refuzati de altii sau de la retrogradate ,iar apoi te dezintegrezi inainte de meciurile decisiv pentru intrarea in grupele unei cupe europene…asta o fi strategia ,,regala,,..duminica in etapa a 6-a se joaca rapid -farul..in suma de transfer a lui borza intra si 3 puncte pentru rapid? oricum eu merg pe 1 solist,nu degeaba transferul s-a facut tocmai acum..in fotbalul romanesc coincidentele sunt foarte rare ,,

    8
    0
  3. CORADU, sa stii ca, Gigi Becali a declarat nu de mult ca, HAGI nu mai sta prea bine cu bugetul clubului si este nevoit sa vanda jucatori pt. a supravietui. Este evident ca, prin vanzarea lui BORZA si ALIBEC poate si pe BALUTA ,randamentul echipei va scadea vizibil dar tot de adevarat este ca, Gica Hagi are de unde sa aleaga din academia sa producand pe banda rulanta jucatori tineri foarte talentati, bine antrenati unde sunt bagati in focul marilor batalii ale Superligii. In rest ,sper ca, in aceasta pauza de 2 saptamani REDNIC sa fi pus toate lucrurile la punct cu aceasta echipa noua si sa dea rezultatele asteptate in bine de toti utistii din Arad , din tara si de pretutindeni. FORTA UTA Arad. Si mai sper ca, baietii sa se intoarca cu un rezultat cat mai bun de la Craiova. Cu toate ca, va fi foarte greu la ce jucatori au oltenii dar mingea este rotunda si nu se stie niciodata.MITRITA piticul ,inamicul nr. 1 care este de-a dreptul un drac impielitat , IVAN la fel etc. Ce sa mai, trebuie sa ai bani multi sa ai asemenea jucatori in echipa cum are Rotaru., SUCU , BECALI, VARGA. Pacat ca, la UTA. nu se gaseste asemenea patroni potenti care sa iubeasca UTA si sa o aduca pe culmile performantei.FORTA UTA Arad !!!

    5
    1
  4. Meszar amână meciul cu fcxlxzl Becali, sâmbătă 26 august are copilul meu nuntă, sper să fie vineri, Hai UTA ?️?

    4
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button