Poli Timișoara – minicolonie arădeană: Pășcălău, Haloș, Prună și D. Popa luptă sub comanda lui Codrea pentru promovare!

Peste 10 zile pleacă la drum ediția 2023-2024 a Ligii a III-a, cu două echipe de tradiție în seria cu numărul 8. La prima vedere, formațiile arădene, Lipova, Pecica, Ineu, Cermei și Socodor, dar și timișenele Peciu Nou și Periam par să fie în urma celor de la FC Bihor și Poli Timișoara.
Ambele nu pot avea alt obiectiv decât promovarea în Liga a 2-a și cel puțin Poli a apelat și la destui jucători arădeni pentru a-și atinge scopul. Primul transferat a fost David Popa, atacant de 26 de ani originar din Aiud, dar care a crescut la Atletico și UTA și s-a stabilit în orașul nostru. Tot pentru linia de atac, Paul Codrea a apelat mai apoi la Patrick Pășcălău, fotbalist de 17 ani care s-a despărțit din nou de UTA în această vară.
Iar după colapsul Crișului, „alb-violeții” au apelat la alți doi fotbaliști, crescuți și ei de „Bătrâna Doamnă”. Primul este mijlocașul Victor Prună (25 de ani), care se pregătește de zile bune cu timișorenii, iar al doilea, Andrei Haloș. Fundașul dreapta de 22 de ani părea să fie destinat celor de la CSM Deva, dar a virat spre Poli. Cei doi foști elevi ai lui Adi Abrudean trebuie să aleagă bine, căci după Crișul mai pot avea o singură echipă în acest sezon.
În „alb-violet” a mai ajuns și David Roșu, fundașul de 19 ani care a jucat pentru Progresul Pecica în sezonul precedent. Fotbalistul e orginar din Timișoara și și-a încheiat defintiv conturile cu UTA în această vară.
Timișorenii ar fi trebuit să înceapă campionatul chiar împotriva formației de pe Crișul Alb, așa că – practic – vor începe meciurile pe puncte la începutul lunii septembrie, în deplasarea de la Lipova.


Ăștia nu au loc la UTA… Las că are UTA loc pt tăți reșapații de prin campionate de 2 bani…