Fotbal judetean

Meci nebun, decis la ultima fază, Jozsa are punctaj maxim pe banca „grănicerilor”: Podgoria Pâncota – Frontiera Curtici 2-3







Meci de infarct, la propriu (ținând cont de canicula de la ora meciului 11) și la figurat (dacă luăm în calcul desfășurarea scorului) între Pîncota și Curtici, două dintre echipele cu pretenții ale Ligii a IV-a Arad. Oaspeții au condus cu 2-0 în Podgorie, dar au fost egalați și – totuși – au dat lovitura la ultima suflare: 2-3!


Meciul a început cu o veste cât se poate de proastă pentru pîncotani și anume accidentarea portarului Iacob. Cum al doilea goal-keeper din lot, Elisei Tudosă, e suspendat, în poartă a intrat Mihăița Steleac. Rolul nu i-a fost străin acestuia, căci a stat între buturi până în urmă cu doi-trei ani, doar că diferența s-a simțit în special la golul de 0-1 al Frontierei. În minutul 19, Avrămuțiu a bătut pe scurt un corner și Blănaru a prins o parabolă excelentă ce s-a dus în plasa porții adverse. Altfel, în prima parte a dominat echilibrul, poate cu un mic plus de partea oaspeților la capitolul posesie.


Pentru curticeni au debutat și foștii jucători ai Crișului, Alin Pavel (la revenirea la graniță) și Rareș Deta, dar golul doi a fost realizat tot de un „veteran”. Ionuț Prică a obținut penalty-ul după duelul cu Steleac și tot el a marcat: 0-2 (min. 50). 8 minute au trecut până la golul ce a dat semnalul trezirii amfitrionilor. Șulea a combinat cu Pușcaș în stânga și acesta a trimis din unghi, pe sub portar. La 1-2, lui Șulea i-a fost anulat un gol pe motiv de offside, dar reușita lui Andrei Tudosă, după un șut frumos, sub transversală, de la 17 metri a fost validat și scorul devenea 2-2 din minutul 76. Pîncotanii au protestat și mai mult la al doilea gol anulat pentru offside pentru ei, la Ionel Balaban, dar au continuat să atace în căutarea golului victoriei. Însă, acesta avea să cadă în poarta lor, în cel de-al 6-lea minut de prelungire, atunci când, pe o degajare, Dochița, Morar și Avrămuțiu au preparat un balon perfect pentru juniorul Havram, care tot ceea ce a avut de făcut a fost să trimită în plasă: 2-3, rezultat final.

Podgoria Pîncota rămâne doar cu punctele de la Macea într-o zi ghinionistă, dar și în care a avut dubiile sale legate de arbitraj. „Cred că unul dintre golurile anulate putea fi acordat și, oricum, eu zic că reușita lor de 2-3 a venit dintr-o poziție în afara jocului. Asta e, băieții s-au dăruit total, nu e ușor să revii de la 0-2 în fața unei echipe ca și Frontiera Curtici, în condițiile în care am și jucat cu un jucător de câmp în poartă. Într-adevăr, eu pe Miță Steleac l-am găsit portar la Pîncota, dar mi-a plăcut cum joacă pe teren și l-am reprofilat în ultimele sezoane. Cu Iacob în poartă nu cred că am fi luat primul gol, dar, la fel de adevărat, este că Miță ne-a mai salvat la unele ocazii. Poate, echipa a pierdut acest meci și pentru că eu sunt genul de antrenor căruia îi place să joace doar la victorie, căci, altfel, poate se impunea să înghețăm jocul la 2-2, după ce am revenit atât de frumos”, a spus Dănuț Mițiți.

Norbert Jozsa și-a început perfect mandatul la Frontiera Curtici, cu maximum de puncte și un provizoriu loc 1. „Le mulțumesc băieților și-i felicit pentru acest succes. Eu fiind la debut ca antrenor în Liga a 4-a încă mă familiarizez cu nivelul, cu adversarii, dar ei mă ajută enorm prin felul cum se antrenează și răspund indicațiilor tehnico-tactice. Meciul de astăzi ar fi trebuit tranșat încă din prima repriză, apoi am intrat în jocul gazdelor, căldura ne-a sufocat la un moment dat, dar a venit acea fază în care am punctat pentru o victorie cât se poate de meritată. Îi felicit și pe cei de la Pîncota, eu chiar știam că nu ne va fi ușor și cu Steleac în poartă, căci l-am antrenat pe băiat la Viitorul, ca și pe Hera sau Cotoc. E totul bine deocamdată la Curtici, acum trebuie văzut cum voi gestiona prima înfrângere, care – totuși – sper să nu vină prea curând”, ne-a declarat Jozsa.



Formații:

Pîncota: D. Iacob (11 Steleac) – Țop (74 Fericel), D. Gligor, V. Cotoc, Pușcaș – Hera (74 I. Bălăban), Cl. Bălăban – Iakob (23 Fl. Iacob), Bulzan, Dan Mâneran – A. Șulea. Antrenor: Dănuț Mițiți

Curtici: D. Popescu – Huțanu (82 Havram), Bercu, N. Varga, Blănaru – I. Bonchiș (66 Morar), Al. Pavel, Lazea – Avrămuțiu, Prică (66 Ciupuligă, 90 Dochița), Deta. Antrenor: Norbert Jozsa

Arbitri: Sorin Saladea – Alina Mihoc, Florin Vesa. Observatori AJF: Gabor Oliver Biro, Andras Mako

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button