UTA Arad

Fabry, din nou decisiv pentru UTA: „Cu toții am jucat pentru antrenorul nostru, pregătim toate meciurile cu același spirit”







Săptămână excelentă pentru Andrej Fabry. După ce a înscris primul gol al UTA-ei din succesul cu FCSB de luni (2-1), slovacul a marcat singura reușită a „roș-albilor” din meciul cu CSC Dumbrăvița din play-off-ul Cupei României.


„Decarul” arădenilor a înscris în minutul 88 al duelului de pe arena „Francisc Neuman”, cu un șut de la distanță la care portarul Trifon nu a avut nicio șansă. „În prima repriză adversarii au jucat foarte bine, s-au apărat exact. Am încercat să ne creăm ocazii, dar nu am reușit. În repriza a doua am jucat mai bine, am avut mai multe ocazii, am marcat un gol și am câștigat. Eu încerc să dau mereu tot ce am mai bun și să ajut echipa”, a punctat fotbalistul care venit de pe bancă încă minutul 62 în locul lui Carp.


După ce a înscris, Fabry a arătat camerelor un tricou cu mesajul „Alături de coach!”, în semn de susținere pentru Mircea Rednic, care a trecut prin clipe grele în ultimele zile, după infarctul suferit. „Bineînțeles, cu toții am jucat pentru antrenorul nostru, sper că recuperarea dânsului va fi una rapidă și că se va întoarce alături de noi cât mai curând. Nu am vorbit cu el la telefon cu dânsul, doar i-am trimis un mesaj”, a mai spus slovacul.

Luni, de la ora 21,30, UTA va juca la Sfântu Gheorghe împotriva lui Sepsi. Covăsnenii au părăsit Europa Conference League în această seară, odată cu eșecul cu 2-3 după prelungiri (4-5 la general) contra norvegienilor de la Bodo/Glimt, în returul fazei play-off. „Sepsi e o echipă foarte bună, am văzut câteva meciuri de-ale lor, joacă foarte bine, au calitate și trebuie să pregătim meciul cum am făcut-o și contra FCSB-ului. Sper că vom lua puncte de la Sfântu Gheorghe”, mai afirmă Fabry.

Pe 6 septembrie, arădenii vor afla ce adversari vor întâlni în faza grupelor. „Nu contează pe cine vom întâlni în Cupă, pregătim toate meciurile la fel, cu același spirit”, a încheiat Andrej Fabry, aflat la al treilea gol stagional pentru arădeni, după cele cu Poli Iași și FCSB. Slovacul are și o pasă decisivă, pentru Cooper, în eșecul (1-3), cu CFR Cluj.



 

Un comentariu

  1. Cu timpul, speram de partea noastră, trebuie sa crească responsabilități și la ceilalți. 5,6 jucători pe meci. Unii sunt încă încântați de mediu favorabil și își doresc sincer o integrare rapida. Nu sunt mașini și chiar dacă doresc, mentalul sau limite naturale fac procesul sa apară mai greu. De un singur lucru trebuie sa ne temem. Jucătorul care vine la,, servici” nu la o treaba care a cucerit planeta.!!

    8
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button