Fotbal judetean

Trupa lui Pința a condus de două ori, dar a rămas pe sec: Păulișana Păuliș – Victoria Zăbrani 4-2






Două sunt echipele din prima ligă județeană cu punctaj maxim, Frontiera Curtici și Păulișana Păuliș, dar cea de-a doua nu a avut un tocmai simplu cu Zăbraniul, la Șiria. Formația vizitatoare a condus de două ori pe „Otto Grefner”, dar s-a întors acasă cu mâna goală, iar gazdele chiar și-au mai rotunjit puțin golaverajul.

După un început mai bun al trupei din Georgiu, Maxim a prins un trasor de la 20 de metri ce l-a surprins pe Toma. Era 0-1 din minutul 27, bucuria din tabăra Victoriei nu a durat mult pentru că, două minute mai târziu, după un corner, P. Varga e egalat cu o lovitură de cap din careul mic, mingea fiind prelungită și de căpitanul Pleșca. Tânărul portar, Andrei Nedelea, care a ajuns surprinzător la Zăbrani, după ce Felnacul îl împrumutase la Lipova, în Liga 3-a, a ținut scorul egal până la pauză: 1-1.

Iar repriza secundă a început perfect pentru echipa lui Leo Pința. În minutul 68, calitatea lui Nenad Maxim a ieșit din nou în evidență, „sârbul” marcând pentru 1-2 cu un șut puternic, sub transversală. A fost din rândul Păulișanei să alerge după egalare, pe care a și obținut-o în urma unui penalty îndelung contestat de zăbrăneni.  Dar, „centralul” Mako a rămas pe poziții și Brândușe a marcat pentru 2-2 (min. 59). Pe fondul nervozități din tabăra vizitatorilor, Brândușe a izbutit rapid „dubla”. Victoria nu a abandondat lupta, dar „alb-albaștrii” s-au apărat bine, cu excepția fazei din minutul 81. Atunci, pe o contră rapidă, Godoci a trecut de Nădăban în dreapta, a scăpat singur spre poartă, dar șutul său a fost scos in extremis de Toma. Ocazia s-a răzbunat 4 minute mai târziu, când a fost rândul Păulișanei să poarte un atac rapid, iar Moldovan a pecetluit defintiv soarta punctelor, cu o reluare din careul mic.

Georgiu: „Îi felicit pe băieți, pentru că au întors de două ori rezultatul”

Așadar, gruparea din Podgoriei face 9 din 9 și are parte de startul perfect de sezon. „Am întâlnit un adversar preocupat de joc, cu un antrenor experimentat, care și-au vândut scump pielea. Am reușit să întoarcem rezultatul de două ori și pentru asta îi felicit pe băieți, mai precis pentru efortul depus și pentru realizările din atac. Trebuie să trecem peste sincopele din apărare, trebuie să ni le rezolvăm. Știam că va fi un meci dificil, pentru că orice echipă încearcă să scoată maxim din calitățile ei, au avut situațile pe care le-au avut, iar noi nu am reușit să ținem jocul destul de sus, iar din două șuturi ne-au dat două goluri. Cu puțină șansă, aș zice eu. Echipa din Zăbrani este în reconstrucție, e necesar timp, cu încredere și răbdare în domnul profesor Pința poate să crească frumos, este un grup destul de bun de băieți”, afirmă Vasilică Georgiu, tânărul tehnician al Păulișanei.

Pința: „Finalul ne-a prins descoperiți, asta arată lipsa de pregătire la care suntem deficitari”

Zăbraniul rămâne la cota zero puncte după trei etape, dar din doar două jocuri și golaveraj 2-9! „Felicit echipa pentru dăruirea în joc, chiar dacă finalul ne-a prins descoperiți. Asta arată lipsa de pregătire la care suntem deficitari. Am condus de două ori pe tabelă o echipă bună, cu un antrenor valoros, pe final puteam să și egalăm foarte ușor și simplu prin Godoci dacă  făcea așezare. Dăruirea a fost așa cum m-am așteptat, păcat că băieții nu au înțeles că se joacă 90 de minute, nu 65-70. Pe viitor trebuie să vedem cum facem schimbările pentru a aduce ceva benefic. Îl felicit pe portărelul nostru, un talent enorm, cred că are valoare și e bine că l-am adus la echipă. Urmează acasă să întâlnim Beliu, care au un antrenor dedicat echipei, fotbalului. Sper să ne îmbunătățim jocul de astăzi și să scoatem cel puțin un punct. Una peste alta, meciul de astăzi ne-a dat încredere prin felul cum s-a jucat”, afirmă Leontin Pința, antrenorul care a preluat-o pe Victoria Zăbrani în această vară, refăcându-i lotul aproape de la zero.

Formații:

Păulișana: E.  Toma – E. Calancea, Cernat, Pleșca, M. Nădăban – S. Berar (87 Gîrna). G. Pop, C. Morariu, P. Varga – Fl. Brândușe, D. Ștefan (64 Cr. Moldovan). Antrenor: Vasilică Georgiu.

Victoria: A. Nedelea – Iercan (60 Godoci), Ad. Vizitiu, C. Coraș, Benescu – Cleuță, Curac (50 B. Roșuț), N. Maxim, L. Avram – A. Costea (87 Suătean), Fl. Dancă (50 Hodan). Antrenor: Leontin Pința.

Arbitri: Sebastian Mako – Emil Arsa, Remus Naghi.

Observatori: Adrian Apătean, Bogdan Pește.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button