UTA Academie

UTA amână întâlnirea cu primul succes stagional în Liga de Tineret, dar bilanțul „roș-albilor” în weekend rămâne bun!






Academia UTA a pus puncte la păstrare la fiecare categorie de vârstă în weekend, în Liga Elitelor. Trei dintre echipele „roș-albilor” au jucat pe teren propriu, iar alte două la Cluj, toate marcând cel puțin un gol, dar golaverajul general este 12-5.

Liga de Tineret: UTA – CFR Cluj 2-2

Cu întăriri de la prima echipă, Iurasciuc, Stanciu și Vâlcu, trupa lui Marius Ciubăncan și Sorin Botiș a remizat pe teren propriu, scor 2-2, cu CFR Cluj, în etapa cu numărul cinci din Liga de Tineret. Arădenii au deschis scorul în minutul 5 prin Iurasciuc, care a înscris cu o lovitură de cap în urma unui corner. Deși gazdele au continuat să își creeze ocazii, oaspeții au restabilit egalitatea în minutul 33. După egalare, jocul s-a mutat la poarta lui Neag, iar cu cinci minute înainte de final, arbitrul dictează lovitură de pedeapsă în favoarea clujenilor. Aceștia înscriu din penalty și intră în avantaj la pauză. În repriza secundă, Nica a adus egalarea și jocul s-a terminat 2-2.

Meciul a fost început cu Neag – Curtuiuș, Iurasciuc, Murgu, Hara, Vâlcu, Joldea, Buză, Nica, Bușu, Stanciu. Au mai jucat Blaga, Ene și Goge. UTA U18 încă nu a cunoscut gustul succesului în acest sezon, având patru remize și o înfrângere.

Liga Elitelor U17: UTA – CFR Cluj 3-0

Tot pe „Motorul”, dar în Liga Elitelor U17, arădenii au trecut de CFR Cluj cu scorul de 3-0. La pauză a fost 1-0, gol reușit de Marinescu în urma unui corner. Celelalte goluri au fost înscrise pe finalul confruntării, și au purtat semnăturile lui Crainic și Munteanu. Mihai Petcuț, Costel Bogoșel și Sandu Țamboi au aliniat următoarea formație: Roșu – Chiș, Marinescu, Groza, Măgulean, Rusu, Ștef, Indreica, Șiclovan, Dragoș, Calotă. Au mai jucat Crainic, Ilie, Munteanu și Țărău. La fel ca și colegii de la Liga de Tineret, arădenii se vor deplasa la Cluj pentru întâlnirea cu Viitorul din etapa următoare a Ligii Elitelor U17.

Liga Elitelor U16: Viitorul Cluj – UTA 1-1

Echipa antrenată de Sandu Gaica, Adi Ungur și Radu Mărginean a remizat cu Viitorul Cluj în deplasare, în cadrul etapei cu numărul cinci din Liga Elitelor U16. Arădenii au condus la pauză 1-0 prin reușita lui Iancu, însă partida s-a terminat 1-1. Roș-albii au început cu: Cutean – Vereș, Ancateu, Ene, Berar, Hodoșan, Bărbat, Glevan, Tolcea, Iancu, Baba. Pe parcurs au mai intrat Țăroi, Păduraru, Leca și Ronai. Peste o săptămână, puștii arădeni vor juca pe teren propriu cu CFR Cluj.

Liga Elitelor U15: Viitorul Cluj – UTA 1-2

În Liga Elitelor U15, echipa Academiei UTA s-a impus în deplasare la Viitorul Cluj. Arădenii au câștigat cu 2-1, prin golurile reușite de Spătaru și Dogan. Dinu Donca și Alex Nistor i-au trimis în teren pe: Căilean – Pârvu, Sherzad, Sabău, Gherman, Zachar, Spătariu, Pelău, Barbu, Orădan, Ile. Au mai jucat Tănăsiu, Antochi, Dogan. Ca și colegii lor mai mari, etapa viitoare, UTA U15 primește vizita celor de la CFR Cluj.

Liga Elitelor U14: UTA – 1-2

După eșecul din prima etapă, juniorii U14 pregătiți de Mircea Aslău au gustat prima victorie din acest sezon. Aceștia au jucat din nou pe teren propriu, pe „Șega”, de data aceasta cu LPS Bihorul Oradea, pe care a învins-o cu 4-1. Rareș Aslău a reușit „dubla”, celelalte goluri fiind înscrise de Vidac și Muntean. Echipa de start a roș-albilor a fost compusă din: Molnar – Panea, Terpea, Vidac, Popov, Vîrciu, Achim, Aslău, Oraș, Buțiu, Benea. Au mai jucat: Pârtan, Toma, Bociort, Bandrabur, Muntean. Etapa viitoare, UTA U14 are parte de prima sa deplasare în Liga Elitelor, la Satu Mare, unde va da peste echipa Liceului cu Program Sportiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button