UTA Arad

Rednic nu știe dacă va sta pe bancă cu U. Cluj, dar e pregătit să intervină: „Am încredere în jucători, dar poate fi și un du-te-vino”







Exact în urmă cu două săptămâni, Mircea Rednic suferea o intervenție chirurgicală la inimă, în urma căreia i s-au montat trei stenturi. Antrenorul UTA-ei a făcut un infarct miocardic în prima repriză a partidei cu FCSB, de la 28 august, pe care l-a dus pe picioare două zile până să ajungă pe mâna cardiologilor.


La externare, aceștia din urmă l-au sfătuit pe tehnicianul de 61 de ani să-și ia trei săptămâni de pauză totală, însă la 4 zile de la operație Mircea Rednic a intrat în vestiarul echipei, iar după 9 zile a condus și primul antrenament al echipei sale. Acum se pune problema dacă „principalul” arădenilor va lua loc  pe banca „Bătrânei Doamne” cu ocazia partidei de vineri (ora 18,30), cu Universitatea Cluj. „Sunt mult mai bine, urmez un tratament cam agresiv și dimineața sunt așa, un pic amețit. Dar în rest e ok, am mai fost și pe blat la antrenamente, am participat doar la exercițiile tactice, la restul am stat ca simplu spion sau supervizor. Mâine (n.a. joi), am control la ora 14 și voi lua o decizie legată de meciul de vineri, dacă voi sta pe bancă sau aproape de bancă. Mă odihnesc bine, am slăbit vreo 3 kilograme și ceva, analizele sunt foarte bune. Niciodată nu le-am avut așa bune, mai ales că e o luptă cu colesterolul”, și-a prezentat buletinul medical experimentatul antrenor al „roș-albilor”.


Întrebat dacă nu există riscul ca echipa să nu fie atât de conectată fără el la marginea terenului, Rednic a adăugat: „Nu o să fie cazul, pentru că băieții n-o să creeze probleme și am mare încredere în ei. În plus, se gândesc că sunt foarte aproape de ei și s-ar putea să intervin și după aia să dispar și iară să intervin, poate fi un du-te-vino”.

Altfel, Mircea Rednic a recunoscut că a trăit la intensitate maximă și finalul meciului de la Sfântu Gheorghe și a ținut să-l disculpe pe Cristian Mihai, considerat de unii suporteri drept principalul vinovat pentru golul lui Aganovic, care a decis destonația punctelor în prelungiri. „Mi s-a ridicat puțin pulsul. Păcat, meritam acest punct, mai ales după ce s-a întâmplat în joc. Am avut ocazii, nu le-am dat prea multe ocazii, poate ei erau și dezamăgiți după calificarea ratată, iar noi aveam un moral bun că am bătut FCSB-ul. În plus, imediat după gol, am avut ocazia foarte mare a lui Albert, meritam și ar fi fost foarte bine să luăm acel punct. Am văzut prin ziare, pe comentarii că toată lumea a sărit pe Mihai, dar mai vinovat a fost Stanciu. El nu avea voie să riște acolo, pentru că la mine zonele sunt clare: de mare risc, de risc și libertate, deci nu era o zonă în care el să riște. Stanciu a pierdut mingea acolo, deja băieții s-au demarcat ca să primească și ne-au surprins. După aceea ce a urmat, e clar, nu mai vreau să analizez. Sunt jucători tineri, trebuie să avem răbdare, să le dăm încredere și sunt sigur că la următoarele meciuri ei vor fi mult mai bine dacă vor înțelege ce trebuie să facă, să nu filosofeze. În primul rând, un jucător tânăr trebuie să alerge și să nu să greșească”, a mai punctat Rednic.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button