Baschet

„Galben-albastrele” au pierdut la mare luptă primul duel de Cupă, cu puternica formație de pe Litoral: FCC UAV Arad – CSM Constanța 71-74




Aproximativ 500 de spectatori au plătit să vadă noua echipă a FCC UAV Arad în primul meci stagional, în compania CSM Constanța, adică noua forță din baschetul feminin românesc. Partida din această seară din Sala Sporturilor Victoria din Arad s-a disputat în prima manșă a turului întâi al Cupei României și a fost câștigată la mare luptă de formația de pe Litoral: 71-74 (17-18, 16-18, 18-21, 20-17). Partida revanșă se va juca pe 7 octombrie pe Litoral.

Start lansat al gazdelor, dar constănțencele s-au regrupat rapid

Practic, elevele lui Miroslav Popov au condus doar în startul confruntării, cu un prim coș (de 3 puncte) al sezonului semnat de tânăra Boglarka Biszak. Tot 3 puncte a adăugat și americanca Easley, dar din „libere”, după care oaspetele, conduse de pe parchet de experimentata Gabi Mărginean au trecut la comandă. Au avut la un moment dat 18-12 pe tabelă, dar Aradul a revenit la un punct în spate până la prima pauză mică, 17-18.

„Galben-albastrele” au ținut pasul și cu ajutorul publicului

Biszak a fost cea care a marcat din nou prima în start de sfert și „galben-albastrele” au simțit că se poate. Până la urmă, jucau acasă și caldul public arădean le-a încurajat la tot pasul: ”Hai, hai, hai ICIM!”. Partida a fost echilibrată, dar nu neapărat în sensul bun. Ambele echipe au greșit destul de mult sub cele două panouri, astfel că scorul a rămas destul de mic. Asta până spre finalul sfertului doi, când au intrat câteva execuții de la distanță, marca Mititelu sau Easley, respectiv Ghizilă, Podar și Mărginean, cu avantaj de 3 puncte pentru vizitatoare la pauza mare: 33-36.

Popov a debutat-o pe sârboiaca Mitrovic

Constănțencele au realizat că nu e de joacă și au mărit puțin tempoul de joc și pentru că au individualită mai bune decât partenerul de întrecere din această seară. Pe acest fond au venit și punctele unui avantaj ce părea liniștitor la mijlocul sfertului: 40-50. A fost momentul în care Popov a debutat și ultimul transfer al Aradului, sârboiaca Milica Mitrovic. Este vorba despre un fundaș de de 30 de ani, care s-a văzut că nu are antrenamente împreună cu noile sale colege și nu a ajutat prea mult. Cehoaica Vitulova a făcut eforturi supraomenești să-și țină echipa în joc, dar de partea cealaltă era un mecanism ce mergea ceva mai bine. 51-57 a fost scorul ultimei pauze mici.

Cu o…Vitulova nu se face primăvară

Sfertul patru a fost unul de mare luptă, dar cu fetele lui Olteanu având mereu un plus. Jocul pivotului Tereza Vitulova a fost aproape fără greșeală, doar cealaltă stranieră de pe parchet a FCC UAV-ului, Grace Easley, a greșit trei-patru pase cheie în momentele în care arădencele puteau reintra în joc. Așa, cu 3 minute înainte de ultima sirenă, avansul „alb-albastrelor” rămânea liniștitor: 63-70. Și, totuși, Easley s-a revanșat cu „tripla” ce a aprins finalul de meci, 71-72, cu un minut și 17 secunde rămase de jucat. Mititelu a ratat însă o aruncare de trei puncte, iar Voica-Nagy s-a precipitat la o contră în superioritate numerică și CSM Constanța a mai pus două puncte, prin Ghizilă, care a fost faultată pentru a se mai câștiga câteva secunde. Mai precis 5, la capătul cărora Easley a aruncat aproape de la mijlocului terenului în inel și partida s-a încheiat cu scorul de 71-74!

Vă reamintim că FCC UAV Arad nu a putut conta pe americanca Andreona Keys, care se va și opera de menisc și va reveni pe parchet peste cel puțin o lună.

Formații și marcatoare: 

FCC UAV Arad: Vitulova 27 (2×3), Easley 16 (3×3), Biszak 8 (2×3), Cucu 6, Mititelu 5 (1×3), Ghiță 5 (1×3), Voica-Nagy 4, Ciotir, Mitrovic. Antrenor: Miroslav Popov

CSM Constanța: Higgins 15, Ghizilă 13 (2×3), Zivkovic 12 (1×3), Mărginean 10 (2×3) Godri Părău 11 (1×3), Croitoru 5 (1×3), Podar 3 (1×3), Koizar 3, Irimia 2, B. Fota, Orban. Antrenor: Alexandru Olteanu








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button