UTA Arad

Rednic nu crede că se justifică atitudinea unor spectatori: „Astea sunt limitele de buget, eu am răbdare, încredere și sunt responsabil pentru rezultate”







Pentru prima oară de când e antrenorul UTA-ei, Mircea Rednic a avut de-a face cu destui spectatori nemulțumiți după remiza internă, 0-0, cu FC Voluntari. Aceștia i-au reproșat „Puriului” că a făcut cea mai slabă echipă din SuperLigă, iar acesta le-a replicat la conferința de presă de după meci.


Antrenorul „roș-albilor” susține în continuare că a făcut o echipă pe măsura posibilităților și că el are răbdare cu jucătorii și încredere în ei. „Toți vrem mai mult, dar nu cred că se justifică atitudinea unor spectatori, având în vedere situația din acest sezon. Toți l-am vrea pe Messi, dar trebuie să ne încadrăm în buget, problema a fost că nu ne-am mișcat mai rapid. Ofosu e aici doar de două săptămâni și trebuie să îi dau timp la meciuri oficiale, să aibă ritm, toți vrem să îi aducem pe Messi, pe Ronaldo, nu se poate, astea sunt limitele de buget, eu am răbdare și încredere. Normal că fanii vor să câștigăm meci de meci, dar sunt și situații când nu vrea să intre în poartă. Avem doar doi atacanți, nu avem foarte multe soluții în zona asta. Am făcut eforturi, ne-am zbătut, dar nu am reușit să aducem mai mulți, doar asta îmi reproșez și mie și celorlalți. Deja începem să vorbim de retrogradare? Au trecut 10 etape, căci avem și un meci în minus, dacă de acum gândim negativ… Suporterii nu au răbdare, îi înțeleg, dar în situația de acum, cu lotul pe care îl am, nu vom ajunge în situația de a pica sau de a fi la baraj”, afirmă Mircea Rednic.


Pornind de la observația lui Marin Dună, care nu se aștepta ca UTA să revoluționeze atât de mult la nivel de lot de pe un sezon pe altul, „principalul” arădenilor a adăugat: „Nu sunt eu de vină, nici Meszar. Nu îi țin partea, dar, dintre cei care au fost la final de contract, nimeni nu a vrut să rămână, să accepte salar mai mic. Doar Benga și Iacob, în rest nimeni nu a vrut să stea, aveau salarii mari și nu au vrut să ia mai puțin. Nu e vina conducerii, nu au vrut să rămână. Unde sunt acum foștii jucători? Toți s-au dus în liga a doua pentru bani, ei au vrut bani peste tot. Eu regret un Otele, un Postolachi, un Ubbink, mie mi-a plăcut și Batha, dar dacă s-au dus după bani…S-au cheltuit mulți bani și filozofia clubului s-a schimbat. Am acceptat și nu îmi fac probleme, eu sunt responsabil pentru rezultate”.

UTA a strâns doar 9 puncte din 30 posibile în startul sezonului SuperLigii și ocupă poziția a 14-a, ce duce la barajul de menținere.



5 comentarii

  1. Nu am jucat rau, uneori mai ai nevoie si de sansa. Azi n-a fost sa fie. Cei de la Voluntari nu au fost peste noi. Eu am incredere ca echipa va progresa in timp si e nevoie de timp, poate chiar un tur de campionat. Daca Fabry dadea pasa la ultima faza, acum nu mai eram suparati… dar n-a fost inspirat, s-a grabit sa marcheze.

    16
    4
    1. Un gol,fara indoiala meritat,ar fi …adormit spiritele. Dar RAMANE PROBLEMA nu e in regula ceva! S-a intamplat cu fcsb.Am batut si am avut impresia ca vom deveni de play-off. Nici vorba: PUTREGAIU’ a ramas! Cam despre asta ar fi vorba.
      HAIDE UTA !!!

      12
      0
  2. Nu se câștigă nimic dacă blamezi antrenorul. Are calendarul lui de redresare și noi credem ca sta pe loc, de aici controverse. Cum e firesc, ne uitam la puncte. Numai ca pana acolo sunt trepte, etape. Alta e durerea muta. Cine garantează, afara de cei implicați, un parcurs cu puncte și ceva spectacol.??…. NIMENI.!!

    21
    5
  3. Oricât am da-o la întors, nu antrenorul e de vină! El lucrează, cum se spune, cu materialul clientului. Și clientul e Meszar, pe care îl interesează UTA doar dacă îi aduce profit personal. Asta e realitatea, și până nu dispare Meszar și clica politică din spate (Falcă, Bîlcea etc) poți să-l aduci și pe Guardiola antrenor, tot aia va fi. Trista realitate!

    15
    5
  4. Deocamdata,nu avem de ce sa nu-l credem pe d-l Rednic ca n-ar avea nicio vina.Dar primit un drept de replica ,de la Bogdan Apostu si,se pare ca lucrurile nu stau chiar asa.Cel putin in privinta lui Roger,Batha sau Ubbink. Si cum,vorba aia: nu iese fum fara foc!…In rest,cum ca Meszar n-are nicio vina, asta este o declaratie care, dupa parerea mea, nu ar fi trebuit sa o faca! Intra pe un teren periculos. Cred ca Meszar este PRINCIPALUL VINOVAT! pt chinurile din Liga I. Si ele ,parerea mea ,vor continua si anul acesta.Acum ,singura intrebare ar fi: INCOMPETENTA, SMECHERIE sau AMBELE!
    HAIDE UTA!!!

    12
    3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button