Fotbal judetean

Rocada s-a făcut din nou în vârful clasamentului Ligii a IV-a: Viitorul Arad – Păulişana Păuliş 0-1


Weekendul în fotbalul arădean la toate nivelurile a început cu „ciocnirea” momentului în Liga a IV-a. Pe terenul din Sînleani, liderul Viitorul Arad a dat piept cu Păulișana Păuliș, formația de pe locul 2, ce avea un singur punct în spatele adversarului. Și rocada s-a produs din nou, căci oaspeții au făcut aur din reușita lui Flavius Brândușe din finalul primei părți și au scăpat în câștigători: 0-1!

Cele două echipe s-au respectat prea mult în primele 30-35 de minute. Gazdele au avut mai mult balonul, dar nu și-au creat ocazii importante de gol. Au fost și câteva faze fixe executate în careul trupei din Podgorie, care – însă – s-a apărat atent. Iar în minutul 40, Păulișul chiar a dat lovitura pe o contră rapidă. Brândușe a primit o minge de la P. Varga la marginea careului ușor lateral dreapta și a desenat o parabolă frumoasă, cu stângul, la colțul lung al porții lui Brutyo. Bucuria gazdelor a durat puțin, mai precis două minute, căci Nădăban a văzut al doilea cartonaș galben în nici 10 minute și a fost eliminat de pe teren. Avea să fie al doilea meci la rând când Vasilică Georgiu își pierde fundașul dreapta pentru cartonaș roșu, după Calancea în disputa cu Beliu.

Așadar, partea secundă s-a reluat de la scorul de 0-1, dar cu Viitorul având om în plus. Doar că Păulișul a fost cea care s-a întors mai decisă de la vestiare și putea să-și mărească avantajul pe tabelă. În minutul 52, Brândușe a scăpa singur printre Bier și Muntean, dar a finalizat exact pe direcția lui Brutyo. Din cornerul rezultat, Pleșca a reluat cu capul exact în brațele portarului gazdelor. După o oră de joc, presiunea oamenilor lui Giovanni Catanzariti s-a intensificat și au apărut și ocaziile clare, chiar imense de egalare. În minutul 62, C. Gîlcă a trimis filtrant, S. Popa a șutat din colțul careului de 6 metri și Toma a respins. Imediat după, Popa a trecut la serviciu, dar centrarea sa a fost reluată cu capul puțin pe lângă poartă de Vezan. Minutul 70 a venit la pachet cu o mare ocazie de 1-1. Vezan a centrat, Cl. Popa a reluat destul de slab, Toma respinge în bară și mingea îi revine în brațe. 12 minute mai târziu, Vezan a mai centrat o dată, dar de această dată Popa a reluat cu capul din 12 metri pe lângă poartă. Asaltul a fost total la final, inclusiv în cele 7 minute de prelungire, dar apărarea condusă excelent de Cernat sau Pleșca a rămas în picioare și Păulișul a luat punctele ce o readuce pe locul 1 în clasament.

Așadar, o singură etapă a stat Viitorul pe primul loc, iar Flavius Pavel recunoșate că echipa sa nu a prins cea mai bună zi. „Am întâlnit o echipă bună, care s-a apărat bine, dar nici noi nu am fost cei din primele etape. Chiar și așa, după aspectul meciului și al numărului de ocazii nu meritam să pierdem. Am avut și o bară și alte ocazii, plus faze în care nu am luat cea mai bună decizie și mă refer la cele ale lui Kocsis și Sterciuc. Păcat de acest eșec, căci am fi avut șansa să ne distanțăm azi în cazul unei victorii, atât de Păuliș, cât și de Sântana, dar nu dezarmăm, sunt sigur că ne vom reveni rapid”, a spus antrenorul „roș-albilor”.

Păulișana a reacționat rapid după primul eșec intern, 1-2, cu CS Beliu, de la Șiria. „Victoria e cu atât mai prețioasă cu cât am fost în zece oameni pe teren timp de o repriză. Dar, băieții au rămas concentrați, nu au greșit aproape deloc pe faza de apărare, Toma ne-a ajutat și el, dar am avut și puțină șansă la bara lor. Asta a fost, altădată poate am avut ghinion, azi s-a întors puțin roata și revenim pe primul loc. Am mai fost acolo, acum sperăm să rămânem mai mult, dar, și mai mult decât atât, îmi doresc să jucăm fotbal, să nu ne abatem de la principiile noastre. Îmi felicit băieții pentru victorie și o dedicăm conducerii, care ne creează toate condițiile”, spune Vasilică Georgiu, antrenorul Păulișului.

Formații: 

Viitorul: Brutyo – Stoianovici (64 Pantea), Bier, Munteanu, Topai (77 B. O. Sterciuc) -S. Popa, Fl. Gîlcă (64 I. Pașcu) – Cl. Popa, Vezan, Kocsis (46 C. Gîlcă) – Al. Catanzariti (46 Rosza),  Antrenori: Flavius Pavel și Flavius Moisă

Păuliş: Toma – Nădăban, Cernat, Pleșca, Morariu (23 Grigorean, 64 Bogdan) – L. Berar, Pop, N. Marc, Varga – Fl. Brândușe (88 Gîrna), D. Ștefan (46 Cr. Moldovan). Antrenor: Vasilică Georgiu.

Arbitri: Ionuţ Nicoraș – Emil Arsa, Remus Naghi.

Observatori AJF: Mircea Bondar, Gheorghe Sfăt








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button