UTA Arad

Stanciu coboară la U17 pentru succesul UTA-ei pe terenul liderului U. Craiova! Încă un eșec pentru juniorii mari ai „roș-albilor” și a 8-a victorie la U15!





Trei dintre cele cinci echipe ale Academiei UTA au obținut rezultatul maxim în weekend, iar celelalte două au pierdut. Între acestea din urmă se regăsește din nou teamul juniorilor mari, în timp ce puștii de la U14 pierd după trei succese la rând.

Liga de Tineret: Universitatea Craiova – UTA  5-2

Era greu de crezut că după ce nu a câștigat niciun meci în acest sezon, juniorii mari ai UTA-ei vor scoate ceva din deplasarea din „fieful” liderului seriei de vest, Universitatea Craiova. Iar oltenii s-au impus fără probleme, cu 5-2, golurile arădenilor purtând semnătura lui Nica și Ene. Marius Ciubăncan și Sorin Botiș au ales să înceapă meciul cu: Neag – Curtuiuș, Joldea, Murgu, Purdescu, Hara, Buză, Hodoșan, Nica, Bușu. Au mai jucat Ancateu, Ene, Tăutan, Curtean.

Liga Elitelor U17: Universitatea Craiova – UTA  2-3

Nejucând niciun minut cu FC Voluntari, Raul Stanciu și-a bifat minutele oficiale din acest weekend la categoria sa de vârstă (U17), iar asta a ajutat-o pe trupa lui Mihai Petcuț și Costel Bogoșel să le producă primul eșec stagional celor de la Universitatea Craiova, care – totuși – rămân pe primul loc cu 7 victorii din 8 partide. Gazdele au avut 2-0, dar arădenii au întors spectaculos partida, prin golurile lui ȚărăuCalotă și Stanciu și s-au impus cu 3-2.  Primul unsprezece: Roșu – Chiș, Marinescu, Centye, Felea, Indreica, Șiclovan, Crainic, Dragoș, Stanciu, Ilie. Au mai jucat Ștef, Țărău și Leca. Arădenii sunt pe poziția a treia, dar încă au 5 puncte în spatele liderului din Craiova.

Liga Elitelor U16: UTA – Ripensia 3-1

Juniorii din Liga Elitelor U16 au obținut victoria cu Ripensia. Elevii pregătiți de Gaica, Ungur și Mărginean s-au impus în fața timișorenilor cu 3-1. Autorii celor trei goluri au fost Ancateu, Leca și IancuCei care au început pentru UTA din primul minut au fost: Cutean – Vereș, Ancateu, Ene, Berar, Hodoșan, Bărbat, Tolcea, Corchiș, Țăroi, Iancu. Au mai jucat Leca, Burcă, Ronai, Dolga și Bokse. Etapa viitoare, UTA U16 are meci la Banatul Timișoara. „Roș-albii” sunt pe locul 4 în seria a 3-a după 8 etape.

Liga Elitelor U15: UTA – Ripensia 5-2

UTA lui Dinu Donca și Alex Nistor merge perfect în Liga Elitelor U15. „Roș-albii” au ajuns la a opta victorie consecutivă după ce au câștigat pe teren propriu și cu Ripensia, scor 5-2. Marcatorii golurilor au fost Sandu (2 goluri), Ile (2 goluri) și Antochi. Formula de start a fost alcătuită din: Șuli – Cioară, Sherzad, Sabău, Mărgan, Zachar, Antochi, Spătariu, Orădan, Barbu, Sandu. Au mai jucat: Dogan, Pelău, Burtă, Ile, Nădăban. Etapa viitoare, UTA U15 se deplasează la Timișoara, pentru a juca cu Banatul, ca și colegii lor mai mari, de la U16.

Liga Elitelor U14: ACS Transilvania – UTA 2-1

Academia UTA a pierdut în Liga Elitelor U14, la Bistrița, cu cei de la ACS Transilvania. Gazdele au câștigat cu 2-1 meciul pe care Mircea Aslău l-a abordat cu următorul unsprezece: Dragoș – Cătană, Popov, Vîrciu, Pantea, Achim, Vidac, Oraș, Sandu, Luca, Aslău. Au mai jucat Bandrabur, Benea, Muntean, Părtan, Istrate. Golul arădenilor a fost marcat de Rareș Aslău. Etapa viitoare, aceștia vor juca tot împotriva unei echipe din Bistrița, dar acasă, împotriva celor de la CS Gloria 2018.

FOTO: Costel Șerban

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button