Cermeiul s-a scufundat pe „Iuliu Bodola”! R. Popa: „Poate, pe unii i-a copleșit miza meciului, iar Bihorul e cu un nivel peste tot ce e la noi în serie”

Echipa cu cel mai bun atac și cea mai bună apărare din seria 8 a Ligii a III-a și-a respectat statutul și în etapa a 8-a, penultima a turului. După 4-0 în deplasarea de la Ineu, FC Bihor a ridicat ștacheta și a administrat un sec 6-0 Gloriei Lunca Teuz Cermei, la capătul celui mai consistent joc prestat în actualul sezon de formația lui Florin Farcaș. Soarta jocului s-a decis în 4 minute, în intervalul minutelor 11 și 15, când orădenii au înscris de trei ori!

Radu Popa: „E puțin frustrant, dureros, pentru că nu am luat atâtea goluri în tot campionatul”
Jocul ofensiv al „sămădăilor” practic a fost nul, iar gazdele au mai marcat de alte trei ori pentru un scor de tenis (6-0) ce nu îi face cinste echipei din județul Arad. ,,Am gestionat foarte prost începutul de meci, poate, pe unii i-a copleșit miza meciului și am luat trei goluri destul de repede. Ceea ce fost total invers față de ce am vorbit înainte de meci. Asta este, într-adevăr Bihorul e o echipă cu un nivel peste tot ce e la noi în serie, după părerea mea, de la organizare până la echipă și fotbalul pe care-l joacă. Dar e puțin frustrant, dureros, pentru că nu am luat atâtea goluri în tot campionatul. Am făcut schimbări, am încercat să remediez puțin lucrurile din mers și apoi am mers mai bine față de începutul meciului. Bihorul și Poli sunt cele mai bune echipe, după părearea mea, cu un plus destul de consistent pentru FC Bihor, care e o echipă mai experimentată față de Poli. Oricum și timișorenii cresc de la meci la meci, cu jucători tineri și 2-3 cu experiență, ei cu Bihorul vor da bătălia pentru primele două locuri, ceea ce e și normal, ambele fiind echipe cu tradiție”, a spus Radu Popa, antrenorul-jucător al celor din Cermei, care nu a putut da indicații la meciul de pe „Iuliu Bodola” în lipsa licenței și având și calitatea de jucător. Roland Nagy a fost cel care a încercat să limiteze „daunele” din fața băncii de rezervă.
„Ne așteaptă trei meciuri acasă din care sperăm să scoatem maximum”
După duelurile cu primele clasate, pentru Cermei urmează trei partide pe teren propriu, toate cu vecinele de clasament, Avântul Periam, ACB Ineu și CS Socodor. „Ne așteaptă trei meciuri acasă din care sperăm să scoatem maximum. În primul rând, întâlnim Periamul, o echipă ce vine după două victorii și trebuie să ne remontăm total pentru meciul de sâmbătă. Jocurile noastre sunt cu echipele astea, care sunt acolo lângă noi. Avem șansa noastră și, repet, trebuie să obținem maximum, să prestăm același joc bun pe care l-am făcut până acum acasă, cel puțin. Există o dezamăgire, că până acum am făcut jocuri consistente și nu am adunat puncte. Dar, clasamentul e destul de strâns, cu o victorie sau două legate, ești în prima parte a clasamentului. Dar dacă ne recuperăm mental și fizic după un asemenea meci, consider că suntem doar la mâna noastră pentru cele trei puncte în meciul cu Periamul”, a adăugat Popa.
FC Bihor – Gloria Lunca Teuz Cermei 6-0
Cum s-au marcat golurile:
1-0 (min. 11): S. Jurj primește în stânga, pasează în centru, la 12 metri, de unde Andrei Moga, preia și trimite cu stângul lângă bara din stânga lui Balica
2-0 (min. 13): Răzvan Gunie înscrie spectaculos din voleu, sub transversală, de la 18 metri
3-0 (min. 15): Sergiu Jurj marchează și el cu un șut de la 20 de metri, pe jos, ce merge în dreapta lui Balica
4-0 (min. 28): Ban pătrunde în dreapta, pasează în fața porții, de unde înscrie Florin Chitaș
5-0 (min. 48): Chitaș trage puternic de la 18 metri, Balica respinge în față și Sergiu Jurj trimite în plasă din 7 metri
6-0 (min. 64): Sergiu Jurj face scor de tenis cu un șut din careu în stânga lui Balica
Formații:
FC Bihor: Pînzariu – C. Jurj, Calugher (60 G. Gherman), R. Farcaș, Al. Stoian (60 Ioviță) – Gunie, I. Ban (60 Paublusztig) – Bactăr (60 Chindlea), A. Moga, Chitaș – S. Jurj (77 A. Gherman). Antrenor: Florin Farcaș
Cermei: Balica – Balazs (65 Stamorean), Siminiceanu (34 Ssemakula), D. Lazăr, Siminic – Piț (52 Hațegan), Wilfred – Gruiescu, Țurcanu, Bunea (34 Șiel) – Sîntean (52 Vasilcin).Antrenor: Radu Popa. Director tehnic: Roland Nagy
Arbitri: Dragoș Lunca- Paul Pojar (ambii din Cluj-Napoca), Luca Căpîlna (Dej)
Observatori FRF: Ciprian Tranca, Ion Lupșa (ambii din Timişoara)
FOTO: Alex Covaci (Oradea)


Nu inteleg care e lupta pt retrogradare ? In liga a 3 ramane oricine isi doreste clasamentul de la locul 3 in jos nu conteaza
Nu e chiar asa, depinde cine vor promova din judete si cine se mai retrag din Liga 3. Anul asta chiar au fot multe retrageri dar cine stie ce va fi la anul? Imi amintesc ca acum vreo 3-4 ani, UTA nu a putut inscrie satelitul in Liga 3, au fost doar 3 locuri libere.