UTA Arad

Suporter Club UTA și Primăria au bătut palma pentru meciul cu Rapidul: ”Vă așteptăm cu un ecran uriaș pe platoul din fața arenei Francisc Neuman!”





UTA dispută vineri seara primul meci al toamnei într-un alt oraș. Pe arena „Iuliu Bodola”, din Oradea, arădenii o găzduiesc, începând cu ora 21, pe Rapid, în cadrul etapei a 13-a a SuperLigii. Mircea Rednic susținea astăzi, în conferința de presă ce precede partida, că e convins că o mare parte dintre suporterii echipei își vor încuraja favoriții și în orașul de pe Crișul Repede, însă e clar că o parte dintre ei va rămâne acasă.

Pentru acești fani, Suporter Club UTA, Primăria și SIS Events și-au unit forțele și le oferă posibilitatea să asiste împreună la meci, din fața unui ecran mare, amplasat pe platoul din fața arenei „Francisc Neuman”.

”Vedem meciul împreună!

Nu poți să mergi la Oradea, dar totuși vrei să vezi derby-ul UTA – Rapid într-o atmosferă de #ZiDeMeci? Te așteptăm alături de noi, la Arena „Francisc Neuman”!

Toți suporterii care, din diferite motive, nu au posibilitatea să ajungă la Oradea pentru a vedea meciul direct pe stadionul „Iuliu Bodola”, dar care își doresc totuși să urmărească partida alături de alți suporteri care simt aceeași dragoste față de UTA, sunt așteptați vineri seara, începând cu ora 19:00, pe platoul din fața Arenei „Francisc Neuman”.

Astfel, în cadrul unui eveniment organizat în parteneriat de către Suporter Club UTA, Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultura Arad și SIS Events, vă așteptăm cu un ecran uriaș pe care vom vedea meciul împreună. De asemenea, va fi amenajată o zonă food & drinks, dar și o zonă fanshop.

Pentru noi doar UTA contează!” – e anunțul celor de Suporter Club UTA.

Vă reamintim că de luni gruparea fanion a Aradului le-a dat posibilitatea abonaților să-și recupereze contravaloarea meciurilor pe care nu le vor putea vedea pe viu într-un alt oraș, iar cifra acestora se apropie de 500.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button