UTA Arad

Utiștii au călcat iarba de pe „Iuliu Bodola” înainte de derby-ul cu Rapidul, Rednic nu poate conta pe patru fobaliști cu profil ofensiv!




Până la urmă, UTA a reușit să facă un antrenament pe terenul „Iuliu Bodola” înainte de meciul cu Rapidul, primul considerat acasă departe de „Francisc Neuman”. Jucătorii lui Mircea Rednic s-au obișnuit cu gazonul, ce nu arată extraordinar, dar și cu lucșii nocturnei mobile.

Arădenii au destule absențe pentru confruntarea cu echipa lui Cristiano Bergodi, de vineri, de la ora 21. Cooper și Fabry sunt suspendați, Vucenovic e accidentat, Conte nu a fost încă legitimat, iar Stanciu e ultimul care a sosit la Arad de la lot, de abia în această după amiază, fiindcă naționala României U17 a pierdut cursa aviatică Istanbul – București. În schimb, Cristian Mihai pare să fie apt după accidentarea suferită în prima repriză a meciului dintre România U 20 și Anglia, în care a și marcat un gol spectaculos, iar Pop va fi la al patrulea meci oficial în 9 zile. Darius Iurasciuc e a treia variantă de junior din lot, Ekmecki nefiind considerat încă pregătit să revină pe gazon. În fine, David și Micu nu au semnat încă cu UTA, iar Holst, Roganovic și Leidsman nu  fac parte din planurile tehnico-tactice ale „Puriului” pentru disputa cu giuleștenii.

Olandezul Kevin Luckassen e anunțat titular mâine, iar kenyanul Johana Eric Omondi are rezervat un loc pe bancă. Ambii atacanți au venit la Arad în pauza cauzată de meciurile echipelor naționale, dar Luckassen stă mai bine din punct de vedere fizic, dar e și obișnuit cu cerințele tactice ale lui Mircea Rednic, cu care a mai lucrat în SuperLigă, la Poli Iași și Viitorul.








Articole de la JOHNNYBET



3 comentarii

  1. Chiar nu înțeleg, nici conducere, nici primărie, nici marea galerie nu pune niște autocare la dispoziție, și contra cost, nimic dar nimic, sint foarte dezamăgit de toți, asta este rămân acasă la TV, Hai UTA 🖐️🍺

    8
    5
  2. FIECARE PE CONTUL LUI!!!! FOARTE BINE!!! DECÂT SĂ AUZI CA NU AU FOST DESTULE AUTOCARE, CA AU PLECAT PREA REPEDE..ETC…MAI BINE MERGI PE CONTUL TĂU DACĂ IUBEȘTI UTA….DACĂ NU,!?, LA PESCUIT

    7
    6

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button