UTA Arad

Italianul Costantino vrea să debuteze cu 3 puncte pe „Ion Oblemenco”: „Cu UTA va fi mai greu ca la Iași, dar avem fanii alături”




Italianul Giovanni Costantino a devenit săptămâna trecută al patrulea antrenor al lui FC U Craiova din acest sezon, după Nicolae Dică și interimarii Paul Răducan și Florin Drăgan (portughezul Joao Janeiro a demisionat încă din iunie, înainte de startul stagiunii). După trei ani în care a fost secundul lui Marco Rossi la naționala Ungariei, Costantino a lucrat ca „principal” la MTK Budapesta, Casarano (Serie D) și Agia Napa (Liga a II-a din Cipru) înainte de a deveni tehnicianul formației craiovene.


La debut, antrenorul de 39 de ani a înregistrat o remiză, 1-1 în deplasare cu Poli Iași, iar mâine va disputa primul său meci pe teren propriu, în fața UTA-ei. „Sper că voi debuta cu o victorie acasă, noi am muncit toată săptămâna pentru asta. Mâine va fi un meci important pentru noi. UTA a făcut 2-2 cu Farul, au jucat bine și împotriva Rapidului, e un meci mai greu decât a fost cel de la Iași. Dar, jucăm acasă, pe stadionul nostru, cu fanii noștri alături, trebuie să facem tot posibilul să luăm cele trei puncte. Nu contează ora, fiecare ligă are programul ei, în Italia avem meciuri și la 12:30 (n.a ora 13,30 în România), la fel și în Franța sau Anglia, nu contează ora. Mă simt foarte bine aici, Craiova e un oraș frumos, oamenii se comportă frumos cu mine și cu cei din staff. Echipa e bine, sunt de părere că am jucători muncitori, e posibil să facem o treabă bună. Atmosfera e bună la echipă, în vestiar, la club, avem toate condițiile să facem un rezultat bun mâine. E un campionat foarte echilibrat, fiecare meci e dificil” a declarat Costantino.

Meciul de mâine a fost prefațat și de Benjamin van Durmen, fotbalist despre care s-a zvonit în această vară că ar fi putut semna cu UTA. Iar asta și pentru că este reprezentat ca agent de Luana Rednic, fiica antrenorului utist. De altfel, mijlocașul de 26 în Belgia, la Mouscron. „Sper că vom învinge, am muncit toată săptămâna pentru asta, ar fi important pentru nivelul nostru de încredere. Știm că toate meciurile sunt grele, așadar și cel cu UTA, dar suntem pregătiți să luăm cele trei puncte, trebuie să fim concentrați pe ce facem noi, nu pe adversari”. 

FC U Craiova 1948 e pe locul 12 înainte de duelul de mâine, din Bănie, cu 14 puncte acumulate. Arădenii sunt pe 14, la două lungimi de undă în spate.

2 comentarii

  1. Suntem încă în pericole de clasament. Face bine optimismul, și mai bine o angajare pentru meciuri de excepție. Rednic, optimist pentru ca retinerea sub forma de prudenta clasica, nu ajuta. De excepție, nu e Craiova, ci posibilitatea autentica a unei desprinderii la puncte. Desprindere ce ar putea reprezenta continuitate. Lupta e lunga dar și scurta în funcție de mobilizare ,, GUERILLA „. Normal o întrare în forma la UTA, mai mult decât îmbucurătoare, ar tine 3,4 etape, dar cu puncte. De Craiova, într-o analiza fugara, nu e treaba noastră. Așadar, rețeta Ovidiu, cu linii voiase, tehnice, și gol. X, 2.!!

    8
    1
  2. Si daca aveti suporterii de partea voastra, care este problema ? Si Farul, Petrolul au avut acelasi lucru si nu au castigat. UTA. mereu a facut meciuri bune la Craiova, si de data asta va face un meci bun, sper ca, cel putin 1 punct sa castige. Nu va fi usor,depinde de cum va arbitra de bine M. Barbu, tare imi este frica sa nu faca vreo boacana in defavoarea UTA-ei !!! Vom vedea ce va fi, sper ca, baietii sa nu mai faca greseli mari in aparare. FORTA UTA Arad, HAI BAIETII !!!

    4
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button