Diverse

Ramona Lile a primit Marea Cruce de Argint a Ordinului Magistral al Leilor din Ierusalim









Un moment special la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.  Marele  Maestru al Ordinului Leilor din Ierusalim, Dr. Péter Gábor Grünberger i-a acordat dr. Ramona Lile,  Marea Cruce de Argint a Ordinului Magistral al Leilor din Ierusalim.

Distincția se acordă personalităților care au contribuit în mod esențial în domeniul educațional și umanitar. „ Ordinul Leilor din Ierusalim este un Ordin Magistral, ceea ce înseamnă că membrii noștri sunt implicați în activități educaționale, de predare. De-a lungul istoriei noastre, de peste o mie de ani, am fost prezenți la nivel internațional și am ghidat generații de copii către un viitor mai bun. Ziua de astăzi marchează începutul unei noi cooperări”  a precizat Marele  Maestru al Ordinului, Dr. Péter Gábor Grünberger.

„Această apreciere și distincție mă onorează și mă obligă. Cred că educația reprezintă una din cele mai importante investiții în generațiile de tineri și cred că cea mai importantă valoare pe care le-o putem oferi este să le facilităm accesul la o educație de cea mai bună calitate, în cele mai bune condiții” a declarat rectorul UAV, Ramona Lile. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button