Superliga

Rotaru l-a prezentat pe Ivaylo Petev, noul antrenor al Universității Craiova: „Primul examen e cu Dinamo, care merita să câștige cu UTA”






Universitatea Craiova are un nou antrenor începând cu returul SuperLigii. Este vorba despre Ivaylo Petev, care a mai pregătit-o pe Ludogorets, formație la care a reușit să cucerească tot ce era posibil în Bulgaria, dar și alte formații importante, așa cum sunt Dinamo Zagreb, AEL Limassol, Omonia Nicosia sau Jagiellonia. Petev a fost selecționerul Bulgariei și al naționalei din Bosnia și Herțegovina.
Noul antrenor al Universităţii Craiova, bulgarul Ivaylo Petev, a fost prezentat de însuşi finanţatorul clubului, Mihai Rotaru, care a apărut în premieră la o conferinţă de presă a clubului din Bănie. „Sunt prima dată într-o conferinţă de presă şi sper să aducă noroc. Am venit cu încredere, am ales ca eu să-l prezint pe Ivaylo Petev şi voi fi alături de el în ceea ce trebuie să facem noi, în atingerea scopurilor noastre. Toţi antrenorii au avut mână liberă la Craiova. Trebuie să arătăm că vrem să ne ridicăm. Primul examen e duminică, nu trebuie să credem că Dinamo e la pământ, fiindcă părerea mea e că meritau să câştige cu UTA. Întotdeauna mi-am dorit un manager la Craiova, să coordoneze clubul, să dezvolte scoutingul, academia. Negocierile au început, din punctul meu de vedere, la Bansko, unde am stat în aceeaşi bază, astă-vară. M-a atras în primul rând motivaţia lui. Nu au fost probleme la negocieri, avem aceeaşi abordare în ceea ce priveşte un club de fotbal, fiindcă nu suntem o echipă, ci un club de fotbal, tot ce presupune tradiţie, suporteri, valori, fotbalişti”, a spus Mihai Rotaru.

Ivaylo Petev a semnat până în 2026 cu formația din Bănie, având ca obiectiv titlul de campioană, dar nu neapărat în acest sezon. „Universitatea Craiova este echipa care m-a dorit cel mai mult din cariera mea, asta înseamnă respect. Am jucat şi cu jucători români pe vremuri, am antrenat români, urmăresc acest campioant şi părerea mea este bună despre fotbalul românesc. Oriunde te duci, munca este la fel, trebuie să lucrezi cu toată inima şi să dai maximum. Fiecare trebuie să dăm totul, pentru ca Universitatea să arate cum trebuie, ambiţiile mele şi ale patronului sunt aceleaşi. Dacă nu eşti 24 de ore implicat, este greu să obţii ceva. Aş fi cel mai fericit să luăm titlul, dar în acest moment nu este cel mai important lucru, ci trebuie să pregătim echipa şi să câştigăm. Am luat 3 titluri cu Ludogorets, dar este trecut şi nu trăiesc în trecut, e doar statistică, acum e o nouă zi şi trebuie să trăim pentru această zi. Aşteptările sunt mari, este normal, avem potenţial şi putem câştiga orice meci atunci când lucrăm cum trebuie. Nu am ştiut că Mihai Rotaru a venit prima dată la conferinţă, e un semn de respect”, a spus tehnicianul de la sud de Dunăre.

Un comentariu

  1. Iar isi da cu parerea looseru asta despre UTA.Vezi-ti ba de prapaditii tai eliminati de tot felul de forjori de prin Europa!

    10
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button