UTA Arad

Căpitanul Iacob simte că UTA poate mai mult în acest sezon: „Moment important al campionatului, ar însemna enorm să legăm trei victorii”




Pentru prima dată în cariera sa, Florin Iacob a fost integralist într-un tur întreg în prima divizie. Căpitanul UTA-ei a evoluat în toate cele 15 partide ale „roș-albilor” din Superligă, aflându-se pe bancă doar la cele trei meciuri jucate până acum în Cupa României, cu Dumbrăvița, Gloria Buzău și Universitatea Craiova, când a jucat ucraineanul Danylo Kucher.

„Sută la sută va fi complicat cu Oțelul, dar suntem într-o perioadă bună”

Arădenii trec printr-un moment foarte bun în campionat, cu șapte meciuri la rând fără înfrângere (ultimele două fiind chiar victorii), iar luni vor juca la Sibiu împotriva Oțelului în prima etapă din retur: „Am ajuns la sfârșitul turului, începem returul cu Galațiul, o echipă care a crescut de la meci la meci, o echipă bine organizată, așa cum îl știm pe antrenorul lor, agresivă. Dar cel mai important lucru este ca noi să fim bine, să fim determinați, ambițioși și să reușim o victorie, așa cum am terminat și turul. Suntem într-o perioadă bună, lucrul acesta ne dă curaj și speranță pe viitor. Este un moment important al campionatului, de aceea pentru noi ar însemna enorm să legăm trei victorii. Sută la sută va fi complicat, pentru că ei se apără cu toată echipa, aleargă mult. Dar, sperăm să marcăm noi primii și așa să se și încheie meciul” a declarat Iacob, care în meciul tur a apărat o lovitură de la 11 metri în disputa cu gălățenii „Penalty-urile sunt o decizie de moment, urmăresc toți jucătorii de la echipa cu care urmează să joc, cu nea Dan Țapoș. Dar e o decizie de moment”.

„Marcăm goluri, dar, din păcate, și luăm, iar pentru mine lucrul acesta nu prea e ok”

Goalkeeperul de 30 de ani este ultimul fotbalist rămas la Arad din echipa care promova în Superligă în 2020 (Denis Hrezdac încă aparține și el de UTA, însă joacă sub formă de împrumut la Corvinul), așadar și-a putut forma o părere despre situația în care se află proiectul grupării „roș-albe”: „În orice lucru se poate mai mult, dar simt că anul acesta putem mult mai mult decât în anii care au trecut. Se putea mult mai bine din punct de vedere sportiv. Personal, am avut momente și mai bune, dar sunt într-un moment bun, echipa este într-o creștere evidentă și lucrul acesta ne bucură și mă bucură. Când am fost chemat la echipa națională am avut 14 meciuri fără gol primit. Acum marcăm goluri, dar, din păcate, și luăm, iar pentru mine lucrul acesta nu prea e ok. E, totuși, bine că echipa marchează”.

Îi lipsește atmosfera de la Arad: „Ne afectează că nu jucăm acasă”

După trei meciuri pe teren propriu disputate la Oradea, „roș-albii” se mută la Sibiu: „Am avut rezultate cât de cât bune, dar ne afectează că nu jucăm acasă. Atmosfera de aici, de la Arad, e altceva față de Oradea, chiar dacă și acolo e un public foarte frumos. Și Oradea are mulți fani utiști, dar e clar, e altceva aici, altă atmosferă, e mult mai bine aici decât în alte părţi”, a mai afirmat căpitanul arădenilor.

Moldovan a fost rezerva lui Iacob, acum e portarul naționalei: „A prins momentul”

Horațiu Moldovan a devenit portarul titular al echipei naționale în ultima perioadă, după evoluțiile din tricoul Rapidului. Clujeanul a debutat în Superligă cu UTA, în vara lui 2020, dar a părăsit formația arădeană după turul de campionat cu direcția Rapid, deoarece devenise a treia opțiune, după Iacob și Dragoș Balauru. „Mă bucur pentru Horațiu, a prins momentul. Când a venit la noi el venise de la Liga a II-a, eu eram într-un moment bun. Sunt momente diferite, el acum a profitat și mă bucur pentru asta, este un băiat inteligent. A profitat, a intrat în poarta echipei naționale și acum nu îl mai scoate nimeni. Mă bucur pentru asta, atunci a fost la început, când a fost la noi, acum e alt lucru”, a spus portarul utist.

Am învățat engleza mult mai bine decât o știam”

Lotul UTA-ei s-a schimbat aproape în totalitate la începutul acestui sezon, dar nivelul de omogenitate a crescut odată cu trecerea etapelor, lucru confirmat și de Iacob. „Stăm bine cu grupul, am demonstrat-o în meciuri că ne-am unit, ne înțelegem. Ne-am acomodat cu majoritatea care au venit printre primii la Arad și, încet-încet, îi băgăm și pe ceilalți care au venit mai târziu. Nu e mai ușor de gestionat vestiarul decât cel de anul trecut, e cam același lucru, tot la fel de mulți străini. Personal, nu am învățat limbi noi, dar am învățat engleza mult mai bine decât o știam”, a încheiat cel poreclit „Pensionarul”.

Meciul cu Oțelul va fi cel cu numărul 130 în tricoul „roș-alb” pentru Florin Iacob, în toate competițiile. Brașoveanul a spus în nenumărate rânduri că încă nu a renunțat la gândul că va îmbrăca tricoul echipei naționale. El a fost doar convocat în două rânduri, dar nu a apucat să debuteze.








Articole de la JOHNNYBET



6 comentarii

  1. Nostalgie cu fumigene portocalii. Ia uitați care ar fi fost tripleta de atac la UTA. MICOVSCHI– POSTOLACHI–OTELE. !!! Din păcate pe rand, pe interese, pe nenoroc potcovit cu doar un loc 10, bun și asta la reuma !

    19
    0
    1. Postolachi tocmai a marcat al doilea sau gol la noua sa echipa Grenoble in liga a 2-a Franta. Nu s-a impus titular, insa se pare ca totusi este o solutie pentru ei.

      8
      0
  2. Mai nou , Rapid vrea,, repatrierea” în iarna a lui MICOVSCHI. Are clauza de întoarcere oricând fără probleme. UTA, satelit pentru unii chiar în superliga.??

    12
    0
  3. Nu cred ca mai este un secret pentru nimeni ca personal sint un mare fan al lui Florin Iacob si as vrea sa-i multumesc pe aceasta cale pentru evolutia, devotamentul si atasamentul pe care l-a aratat echipei UTA Arad.

    Apreciez foarte mult si faptul ca in ciuda unor critici total nefondate a strins din dinti dar a ramas in continuare modest si fidel Aradului. Asa au facut-o si alti idoli ai Aradului, Domide,, Brosovschi, Axente, Gornea, care desi au avut oferte mult mai avantajoase de la alte echipe importate din Bucuresti dar au luat decizia corecta de a continua la Arad.

    Florin Iacob este capitanul echipei UTA si acolo trebuie sa ramina in continuare !

    Eu unul cred si sper ca Florin sa fie re-chemat si titularizat la echipa Nationala a Romaniei, fiindca am convingerea ferma ca avind o aparare solida in fata sa, ar fi un portar care ar oferi acel om in plus pe terenul de joc !

    9
    3
  4. Felicitari Florin Iacob!
    De cand e la UTA si a scapat de Balint,ba chiar din al doilea sau mandat de antrenor,Iacob s-a transformat total(in bine)!
    Daca inainte era mereu un car de nervi si se manifesta ca atare,molipsind si coechipierii….nu mai este asa…Mult mai temperat,mai calculat,cu un psihic bun,a reusit sa revina la o forma buna,dupa ce o buna perioada nu intelegeam ce se intampla cu el?!
    Balint(orgolios si razbunator) l-a scos nemeritat din circuit doar pentru simplu fapt ca a iesit sau a ramas in contact cu jucatori pe care i-a pus la zidul infamiei…gen Tomozei…
    Are un handicap,datorat inaltimii dar compenseaza cu multe alte calitati,cel mai important fiind caracterul.
    Are goluri incasate doar ineficientei apararii sau pe greseli personale ale unor jucatori…Nu poti spune ca a gafat memorabil.
    Succes pe mai departe capitane!

    6
    6
  5. Am sărit peste subiect din motive de,, breking news” ca la știri. Iacob, sa fi saturat săracul cât am militat să-l,, latzim” și sa-!,, lungim”. În realitate un om dotat pentru post. Cu mule plusuri , și ceva minusuri, nu multe, dar la portari se vad al dracului. Copie fidela a unui portar sibian la UTA, pe care îl iubeam la nebunie, Liviu Coman. Nelu sibian sau asa ceva e tot arădean. Venise de la Rapid în schimb cu celebru Koszka. De câte ori vroiam să-l vad juca rezerva FAUR. COMAN se accidenta des, tipul de portar cu plonjon în gura bocancului adversarului. Nu cred ca avea mai mult de 1,76 , cam ca Florin, dar zbura din bara în bara. Porecla era.,, pasare”. A nu se confunda cu alt mare portar la UTA, Narcis Coman de care am mai amintit. În gând cu nea Giro, mare admirator, ca noi toți, a unui Sinescu, culmea cimitirul oltean se numește Sineasca, Iorgulescu , și nu în ultimul rand cu un LOVASZ, care închide galeria marilor portari Marki, un coleg de servici stătea în curte cu el, apoi Fuleiter, Gaboras,. Na ca am motivat galeria , sper și Rednic echipa.!!

    12
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button